Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
7.2.4.3 Care cotă a taxei pentru apă urmează a fi aplicată de către subiecții impunerii care extrag apă potabilă din sursele de apă de suprafață și din cele subterane și o utilizează ca materie primă pentru fabricarea de produse (bere, cvas, băuturi nealcoolice, etc.)?
Regimul fiscal al persoanelor fizice care desfășoară activități în domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase va fi reglementat în Codul fiscal (CF). În cadrul ședinței plenare ale Parlamentului din 7 aprilie în lectura a doua a fost aprobat cu 54 de voturi proiectul de lege ce prevede suplinirea Titlului II al CF cu capitolul 104 (art. 6920-6925), prevederile căruia se vor aplica doar în cazul activităților de comercializare de către persoanele fizice rezidente către agenții economici licențiați a deșeurilor de metale feroase și neferoase pe teritoriul Moldovei. Nomenclatorul de deșeuri de metale care pot fi colectate de subiecții impozabili va fi stabilit de Ministerul Mediului.
Persoana fizică rezidentă (cetățean al RM) care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, obține venituri din investiţii şi financiar din surse aflate în afara RM, are dreptul pentru scutiri/deduceri prevăzute în art. 33-35 din Codul Fiscal?
Articolul 134 din Codul Fiscal prevede drepturile Serviciului Fiscal de Stat şi ale funcţionarilor fiscali. Potrivit alin. 14, funcționarii organului fiscal, sunt în drept să citeze la Serviciul Fiscal de Stat contribuabilul, persoana presupusă a fi subiectul impozitării,
Subiecții care importă, produc sau comercializează cu ridicata mărfuri supuse accizelor efectuează inventarierea stocului de mărfuri supuse accizelor (pozițiile tarifare 220300, 2205, 220600, 2207, 2208, 240210000, 240220, 240290000, 2403) în termen de 30 de zile de la data ultimei modificări de majorare a cotei accizelor.
Amintim, potrivit prevederilor în vigoare ale Legii nr.122/2018, avertizarea de integritate reprezintă o dezvăluire cu bună-credință de către un angajat a unei practici ilegale ce constituie o amenințare sau un prejudiciu adus interesului public, avertizor fiind angajatul care face o avertizare.
Va fi obligată persoana fizică rezidentă cetățean al Republicii Moldova să reflecte în Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (formularul CET18) venitul sub formă de dobândă primit de peste hotarele Republicii Moldova? Potrivit art. 13 alin. (1) lit. c) din CF subiecți ai impunerii sunt persoanele fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova care nu desfășoară activitate de întreprinzător și obțin venit din investiții și financiar din orice surse aflate în afara RM.
Riscurile inerente activității de întreprinzător pot conduce deseori la dificultăți în onorarea obligațiilor contractuale și a obligațiilor de altă natură, cum ar fi taxele, impozitele și alte plăți obligatorii față de bugetul public național.
Dialogul deschis dintre reprezentații mediului de afaceri și Serviciul Fiscal de Stat va asigura o administrare fiscală mai eficientă și va contribui la perfecționarea cadrului legislativ în domeniul fiscal. Această idee a fost enunțată în cadrul întrunirii organizate la solicitarea Camerei de Comerț Americane cu persoane responsabile din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, fiind puse în discuție principalele aspecte ale politicii fiscale pentru anul curent care îi vizează nemijlocit comunitatea de afaceri. Directorul interimar al Serviciului Fiscal de Stat, Ludmila Botnari, a menționat că una din prioritățile autorității fiscale este crearea climatului favorabil pentru conformarea contribuabililor și realizarea corectă, echitabilă și transparentă în raport cu contribuabilii a sarcinilor de administrare fiscală.
Prin Legea nr.212 din 20.07.2023, pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală), în vigoare din 01.01.2024, a fost modificată redacția art.1251 din CF, ce se referă la impozitarea stocului de mărfuri supuse accizelor.
28.6.4.46 Reprezintă oare obiect al impunerii cu TVA serviciile de locațiune a bunurilor imobiliare cu destinație locativă?
Mecanismul de determinare precum și particularitățile de administrare a majorării de întârziere (penalitate) sunt reglementate de art. 228 din Codul fiscal și capitolul VII din Instrucțiunea privind evidența obligațiilor față de buget, aprobată prin Ordinul SFS nr. 400 din 14.03.2017.
Conform prevederilor art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149/2012, prin masă debitoare se înțelege bunuri, inclusiv mijloace băneşti în numerar şi fără numerar,
6.15.2.1 Cine sunt subiecții impunerii cu taxa pentru parcaj? 6.17.2.2 Care este baza impozabilă la taxa pentru salubrizare? 6.17.3.1 Cum se stabilește cota taxei pentru salubrizare?
Prin derogare de la prevederile/1 art. 208 din Codul administrativ, persoana supusă controlului nu va fi obligată să respecte procedura prealabilă și va putea direct înainta acțiune în contencios administrativ în raport cu procesul-verbal
Art.120 lit.a) și b) din Codul fiscal stabilește subiecţi ai impunerii cu accize –antrepozitarul autorizat care produce şi/sau prelucrează mărfuri supuse accizelor pe teritoriul RM, precum și persoanele juridice şi persoanele fizice care importă mărfuri supuse accizelor. Potrivit art.122 alin.(3) lit.a) din CF, mărfurile sunt supuse accizelor la momentul expedierii (transportării) acestora din antrepozitul fiscal. Astfel, luând în considerare cele expuse, persoanele juridice ce nu produc şi/sau prelucrează mărfuri supuse accizelor pe teritoriul RM nu sunt subiecți ai impunerii cu accize, cu excepția persoanelor juridice care importă mărfuri supuse accizelor.
Genul principal de activitate pentru entitatea „A” constituie prestarea serviciilor de pregătire și perfecționare a cadrelor. Până în anul 2023 (inclusiv) entitatea se atribuia la categoria de agenți economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (în continuare - ÎMM) care aplică regimul fiscal specificat
În cadrul ședinței plenare din 20 iulie anul curent Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul legii taxei de stat, elaborat în vederea ajustării cadrului normativ în domeniul taxelor de stat, la necesitatea asigurării unui echilibru bugetar de asigurare a unui serviciu public calitativ și obligația cetățeanului care folosește acest serviciu.
Legea contabilităţii și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (Legea nr. 287/2017) definește documentul primar ca fiind o confirmare documentară care justifică producerea faptelor economice sau care acordă dreptul de a le efectua (produce), certifică producerea unui eveniment.
Poate fi scutită de plata impozitului pe bunurile imobiliare persoana fizică care locuiește efectiv în bunul imobil pe care îl deține cu drept de proprietate, în condițiile în care nu își are înregistrat domiciliul la adresa amplasării acestuia? Ce set de documente urmează a fi prezentat de către contribuabil serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriei în raza de administrare a căreia este amplasat bunul imobil cu referință în vederea confirmării reședinței?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *