Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În cadrul celui de-al doilea Apel de proiecte al Programului Femei în Afaceri, implementat de Organizația pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), 101 de femei antreprenoare au devenit beneficiare ale acestuia. Ieri, 18 decembrie curent, a avut loc semnarea oficială a contractelor de finanțare nerambursabile cu câștigătoarele proiectelor. Potrivit directorului interimar la ODIMM, Petru Gurgurov, în cadrul celui de-al doilea apel au fost depuse 220 cereri de participare, iar în final au fost selectate cele mai bune proiecte. Programul a fost lansat în anul 2016, iar în anul 2017 au fost instruite în domeniul inițierii afacerilor peste 600 de femei din întreaga țară. Primul apel de granturi a avut loc la începutul anului 2018, fiind susținute 100 de proiecte investiționale.
Responsabili pentru formarea profesională a specialiștilor în finanțe publice din cadrul Ministerului Finanțelor și al Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) au participat săptămâna trecută la cea de a doua Conferință internațională privind dezvoltarea capacităților de formare a specialiștilor în finanțe publice, desfășurată la Tbilisi, Georgia. La conferință au participat reprezentanți ai entităților de profil din nouă țări europene. Evenimentul a fost organizat de Academia Națională de Finanțe și Economie (NAFE) a Ministerului Finanțelor din Olanda în comun cu Academia Ministerului Finanțelor din Georgia. Prima conferință cu aceeași temă a avut loc în noiembrie 2018 la Haga.
Cetățenii care au nevoie de suport tehnic în procesul de utilizare a noului serviciu electronic „Achitarea on-line a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice” îl pot solicita apelând la Centrul unic de apel 080001525 al Serviciului Fiscal de Stat (SFS), centru deservit de operatorii Direcției asistență clienți a Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF). Noul serviciu electronic, lansat de SFS la începutul lunii decembrie și administrat de CTIF, oferă contribuabililor persoane fizice posibilitatea de a achita, printr-o singură notă de plată, toate impozitele, taxele, dar și amenzile ce le-au fost aplicate, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay. Serviciul poate fi accesat pe pagina web oficială a SFS www.sfs.md sau pe portalul www.servicii.fisc.md la rubrica – „achitare on-line a impozitelor și taxelor administrate de către SFS”.
Antreprenorul independent va fi obligat să țină evidența vânzărilor şi procurărilor într-o modalitate simplificată, elaborată și aprobată de Ministerul Finanțelor, cu coordonarea preliminară a Ministerului Economiei și Infrastructurii. În cazul vânzărilor cu achitare la contul bancar, acesta urmează să utilizeze facturi (sau alte documente legale) pentru efectuarea livrării (eliberării) mărfurilor vândute către cumpărător, în modul stabilit de Guvern. Veniturile din vânzări în activitatea independentă se propune a fi calculate conform prevederilor Codului fiscal și să fie raportate în declarația anuală pe venit a antreprenorului independent, prezentată SFS în forma și modul stabilit.
Cabinetul de miniștri a susținut Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2019-2020, elaborat de către Cancelaria de Stat în baza propunerilor parvenite de la ministere și alte autorități administrative centrale. Documentul se bazează pe obiectivele din Programul de activitate al Guvernului, în care sunt stabilite autoritățile responsabile de executarea acțiunilor, termenele de realizare, indicatorii de progres. Acțiunile propuse vizează toate domeniile de competenţă ale Executivului. Un capitol aparte din Program include acțiunile ce țin de Politicile fiscale și administrare fiscală. În primul rând, este pusă sarcina consolidării finanțelor publice și stimulării activității agenților economici prin modificarea unor acte legislative, ținând cont de obiectivele politicii fiscale pentru anul 2020.
Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” continuă publicarea pe ultimele pagini a informației de cultură generală, de data aceasta vă propunem curiozități fiscale, pagini din istorie despre evoluția finanțelor publice, precum și un rebus fiscal. ȘTIAȚI CĂ… • se spune că autoritatea fiscală i-a cerut lui Dmitri Mendeleev să rotunjească tăria la votcă de la 38 la 40 grade pentru a simplifica calculul impozitului pe alcool? Savantul însuși considera că valoarea optimă este 38 grade. • cuvântul „boicot” are implicații fiscale? Odată, un irlandez pe nume Boicot a refuzat să achite impozitul funciar. Atunci Liga pecuniară le-a ordonat locuitorilor din acea zonă să uite de existența acestuia. Astfel, lui nu i se mai livra corespondența, lucrătorii şi menajerele l-au părăsit, iar vecinii au încetat să comunice cu el.
Autoritățile trebuie să prevadă o serie de măsuri fiscale pentru diminuarea inegalităților, cum ar fi reintroducerea sistemului progresiv de impozitare, însă după o evaluare de impact sau combaterea evaziunii fiscale. Aceste și alte recomandări de politici sunt incluse în Raportul de Stare a Țării, ediția 2019, elaborat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung (FES). Principalele mesaje ale publicației au fost prezentate în cadrul Conferinței Macro 2019: Atenuarea inegalităților — o precondiție fundamentală pentru o creștere economică durabilă.
În 12 luni expirate de la lansarea Ghișeului unic de raportare electronică, numărul total de rapoarte financiare și statistice expediate de autoritățile/ instituțiile publice, agenții economici și cetățeni către autoritățile de stat din domeniul finanțelor publice și statisticii prin intermediul acestei platforme a depășit cifra de 1,866 mil. Majoritatea absolută dintre acestea — peste 1,846 mil. — au fost transmise de către autorități /instituții publice și agenți economici și mai bine de 20 mii – de către cetățeni. Ghișeul unic a fost lansat la 27 ianuarie 2018, acesta fiind primul serviciu electronic centralizat de raportare financiară și statistică
Ministerul Finanțelor va aproba spre finanțare doar propunerile de buget pentru domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor care au fost consultate și avizate pozitiv de Agenția de Guvernare Electronică (AGE). Guvernul a aprobat în ședința de ieri proiectul de hotărâre cu privire la unele măsuri de organizare a procesului de achiziții în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, care prevede o procedură unificată şi transparentă pentru organizarea achiziţiilor în domeniul TIC, în vederea asigurării oportunităţii investiţiilor în domeniu, racordării acestora la planurile strategice de dezvoltare ale Guvernului, monitorizării respectării principiilor completivităţii şi consistenţei achiziţiilor, compatibilităţii şi neutralităţii tehnologice, eficientizării şi transparentizării achiziţiilor.
Suma taxei pe valoare adăugată (TVA) achitată pentru proprietatea gajată, ipotecată, sechestrată sau pentru bunurile întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate va fi transferată în mod prioritar bugetului. În acest sens, documentul de politici fiscale și vamale pentru perioada 2020-2022 prevede introducerea principiului taxării inverse. Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe de lucru organizată de Ministerul Finanțelor cu reprezentanți ai Serviciului Fiscal de Stat, Băncii Naționale a Moldovei, mediului de afaceri, instituțiilor bancare și patronatelor.
Un grup de primari din raionul Anenii Noi, aflați la primul lor mandat, au participat astăzi la primul seminar de instruire din noul ciclu de seminare cu genericul ”Introducere în managementul finanțelor publice locale”, lansat în premieră de către Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) în parteneriat cu Ministerul Finanțelor. Prezent la eveniment, Secretarul general al Ministerului Finanțelor, Iuri Pașinschi a declarat că finanțele publice sunt puse la dispoziția administratorilor de buget pentru a presta servicii calitative comunității locale, precum și pentru a organiza funcțiile administrației publice locale.
În ultimii ani au fost efectuate modificări semnificative în legislația Republicii Moldova ce reglementează contabilitatea, raportarea financiară și auditul entităților. Au fost aprobate: Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 Legea nr. 287/2017), modificări în Standardele Naționale de Contabilitate (SNC) (în vigoare din 01.01.2020), operate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 48/2019 (OMF nr. 48/2019), Planul general de conturi contabile aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 119/2013 (OMF nr. 119/2013).
Proiectul „Agricultura Competitivă în Moldova” anunță deschiderea ultimului apel în cadrul Programului de granturi investiționale ”Facilitarea accesului la piețele de desfacere” destinat grupurilor de producători. Proiectul Băncii Mondiale ”Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P) în comun cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură invită grupurile de producători agricoli să solicite finanțare nerambursabilă (grant) prin intermediul Programului ”Facilitarea accesului la piețele de desfacere”.
În cadrul activității economice de întreprinzător, debitorul relațiilor comerciale civile obține o poziție procesuală specifică în cadrul procedurii de insolvabilitate, în care nu există reclamant şi pârât care să participe în condiţii de contradictorialitate. În calitate de părţi în cadrul procedurii de insolvabilitate apar doar debitorul insolvabil şi creditorii acestuia.
În primele trei luni ale anului curent Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 4,6 mld. lei, depășind cu 208,7 mil. lei încasările pentru aceeași perioadă din anul precedent. Datele au fost prezentate în cadrul unei ședințe de bilanț al activității Departamentului venituri și control vamal, convocată de directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie. Conform datelor prezentate, în structura veniturilor ponderea cea mai mare o dețin plățile provenite din administrarea TVA, care constituie 70,7%, urmate de accize cu 21% și taxele vamale, care au o contribuție de 5,2%. Cifrele sunt în creștere și în cazul exporturilor, valoarea cărora a crescut, în primul trimestru, cu 516,8 mil. lei, însumând peste 10,5 mld. lei.
Casa Naţională de Asigurări Sociale a lansat vineri, 13 septembrie curent, un Centru de Apel specializat. Astfel, persoanele care au întrebări ce ţin de stabilirea, calcularea sau plata indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă pot obţine informaţii la numărul de telefon 022 257 777. Centrul de Apel va avea un program de lucru de luni până vineri, între orele 8.00-17.00 și poate fi apelat la tarif ordinar de la telefonul fix sau mobil din orice localitate a Republicii Moldova sau din străinătate. Centrul de Apel este organizat din mijloacele băneşti ale CNAS şi este unul experimental. Totodată, CNAS colectează propuneri de perfecţionare a activităţii acestui centru.
Moratoriul asupra acordării cetățeniei Republicii Moldova în schimbul investițiilor a intrat în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a legii care prevede instituirea lui și a decretului șefului statului privind promulgarea acesteia. Potrivit legii, moratoriul a fost instituit pentru o perioadă de patru luni. În acest timp, va fi sistată recepționarea cererilor noi de dobândire a cetățeniei RM prin investiție. Totodată, moratoriul ar putea fi prelungit pentru o perioadă de cel mult două luni.
În continuare se va descrie una din metodele de setare a codului de verificare și a parolei, pentru „Autentificarea în doi pași” pe portal www.mpass.gov.md. Procedura respectivă va servi în continuare pentru autentificarea în cadrul tuturor serviciilor electronice din RM, integrate cu serviciul guvernamental de autentificare și control al accesului (MPass), inclusiv și în serviciile fiscale electronice disponibile pe portalul www.servicii.sfs.md și www.raportare.gov.md. Condiția de bază pentru setarea respectivă este activarea semnăturii mobile sau deținerea semnăturii electronice pentru aplicarea acesteia la prima procedură de parcurgere a etapelor descrise.
Reforma fiscală, care se implementează începând cu 1 octombrie curent, este considerată provocarea anului. Aceasta și alte realizări ale anului 2018 au fost prezentate astăzi, 19 decembrie 2018, în cadrul unei conferințe de totalizare, la care au participat ministrul Finanțelor, Ion Chicu, șeful Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța și șeful Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.
În anul 2018 a fost lansat Programul de stat “Prima casă”. Implementarea acestuia este realizată prin intermediulOrganizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), delegată să emită garanții în numele și pe contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru procurarea unei locuințe în cadrul Programului. La moment, în cadrul Programului participă 5 bănci comerciale: BC ”Moldova-Agroindbank” S.A., BC ”Moldindconbank” S.A., BC ”Victoriabank” S.A., BC ”Mobiasbancă- Groupe Societe Generale” S.A. și BC ”Eximbank” S.A.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *