Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Din bugetul de stat pentru anul 2022 autorităților bugetare finanțate de la bugetul de stat și bugetelor locale le vor fi repartizate mijloace financiare în sumă de circa 207,7 mil. lei pentru plata premiului anual pentru rezultatele activității anului 2021. Proiectul hotărârii Guvernului privind repartizarea alocațiilor respective a fost aprobat de Cabinetul de miniștri în ședința din 16 martie curent. Documentul a fost elaborat pentru asigurarea prevederilor cadrului normativ privind salarizarea în sectorul bugetar
Serviciul Fiscal de Stat a publicat pe pagina-web lista celor 174 de contribuabili învingători ai primei ediții (trimestriale) din anul 2022 a concursului „Loteria fiscală”, în cadrul căreia au participat 16 mil. de tranzacții efectuate cu cardurile bancare în perioada 1 ianuarie – 31 martie. Suma totală a tranzacțiilor a depășit 4,8 mld. lei. În cadrul I etape a concursului din acest an numărul tranzacţiilor efectuate cu cardurile bancare a crescut cu 4,92 mil. de tranzacţii sau cu 30,77% faţă de etapa similară din anul 2021. Suma totală a tranzacţiilor participante, de asemenea, este în creştere cu 1,6 mld. lei sau cu 33,34% faţă de același indicator din anul precedent.
Întreprinderea neplătitoare de TVA este subiect al impunerii cu regimul de impozitare conform capitolului 71 al Titlului II din CF. Ținând cont de modificările operate începând cu anul 2020, va include entitatea în obiectul impunerii cu 4% creanțele expirate recuperate? Agenții economici subiecți ai sectorului ÎMM urmează să determine obiectul impunerii prin aplicarea contabilității de angajamente. Conform art. 542 din CF, obiect al impunerii pentru aceștia este
Nomenclatorul codurilor birourilor şi posturilor vamale (anexa nr.8 la Ordinul nr. 346-O/2009 al Serviciului Vamal „Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea Declaraţiei vamale în detaliu”) este suplinit cu poziția 2350 – postul vamal intern Ștefan Vodă (subzona nr.10 ZEL Bălți) (PVI). Potrivit documentului publicat în MO și pus în aplicare ieri, din 1 martie 2022 codul respectiv urmează a fi inclus în Sistemul Informațional „ASYCUDA World”, fiind adus și la cunoștința părților implicate – a funcționarilor vamali, brokerilor vamali şi declaranţilor în nume propriu.
Casa Naţională de Asigurări Sociale a elaborat graficul plăților pentru luna martie 2022 a prestațiilor sociale adresate familiilor cu copii. Astfel, au fost stabilite următoarele termene: 11 martie – finanțarea indemnizațiilor unice la nașterea copilului, indemnizațiilor pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, a indemnizațiilor pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, indemnizațiilor pentru creșterea copiilor gemeni și indemnizațiilor paternale ; 16 martie – indemnizaţiile de maternitate, care se acordă la a 30-a săptămână de sarcină, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice.
În acest articol vom oferi explicații cu privire la particularitățile privind întocmirea și prezentarea rapoartelor financiare de către autoritățile/instituțiile bugetare, precum și vom analiza modificările operate în normele metodologice, care au intrat în vigoare pe parcursul anului 2024.
În Monitorul Oficial de astăzi, 18 martie curent, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 39 din 16 martie 2022 cu privire la modificarea Ordinului ministrului finanțelor nr. 150 din 05.09.2018. Vă propunem să luați cunoștință de prevederile Ordinului publicat. În conformitate cu prevederile Legii nr.100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative și pct.9 subpct.11) din Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.696 din 30 august 2017, O R D O N:
Serviciul Fiscal de Stat întreprinde în permanență măsuri de conformare voluntară și informare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile cu privire la obligațiile stabilite de actele normative în vigoare privind înregistrarea contractelor de locațiune. În perioada lunilor ianuarie – noiembrie 2021, la Serviciul Fiscal de Stat s-au înregistrat 16 382 contracte de locațiune/chirie, dintre care:
Începând cu ziua de mâine, 16 februarie, se va reveni la măsurile de protecție diferențiate, în funcție de pragul de alertă din fiecare localitate, stabilit în baza ratei de incidență, fiind abrogată Hotărârea CNESP din 20 ianuarie prin care au fost stabilite măsuri valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Această decizie a fost luată de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP), ținând cont de o scădere ușoară, în ultima săptămână, a numărul cazurilor de COVID-19 la nivel național.
Министерство инфраструктуры и регионального развития Республики Молдова опубликовало в МО Приказ №19 от 16 февраля 2022 г. oб установлении тарифов на осуществление автотранспортных перевозок пассажиров по регулярным маршрутам в районном и межрайонном сообщении. Так, с 1 марта установлены следующие предельные тарифы на автотранспортные перевозки пассажиров по регулярным маршрутам в межрайонном сообщении: для I категории комфортности – 0,80 лея/км за пассажира;
În rezultatul controalelor ulterioare finalizate în perioada 16 – 27 mai 2022 de către Serviciul Vamal, a fost constatată apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de peste 6,74 mil. lei, comunică autoritatea. Devierile țin de următoarele tipuri de încălcări ale legislației vamale: prin intermediul asistenței administrative internaționale în domeniul vamal a fost stabilit că, la momentul vămuirii, a fost acordată neîntemeiat scutirea de taxă vamală în baza originii preferențiale a mărfurilor; atribuirea eronată a codului tarifar al mărfurilor importate (agregate pentru pompare/irigare), fapt ce a condus la beneficierea neîntemeiată de tratament tarifar favorabil (scutirea de TVA (20%) și taxa vamală (10%)); atribuirea eronată a cotei accizei pentru mărfurile accizate importate;
Первым, как обычно, Фонд МСФО выпускает каждый год в январе сборник с синим цветом обложки. Это все стандарты, которые с января этого года уже официально вступили в силу и являются обязательными. В этом сборнике нет тех стандартов, которые официально вступают в силу позднее (таким образом, IFRS 17 “Договоры страхования” с прошлогодними исправлениями выйдет в марте, в “Красном томе” с аннотациями и без). Примерно с 2018 г. Фонд МСФО выпускает четыре сборника вместо трех, как раньше. “Зеленая книга” ушла в прошлое, но вместо нее выходят “синяя” и “красная” в двух экземплярах. Сегодняшний сборник доступен в вариации с комментариями (оригинальное название - Annotated Required IFRS Standards 2021).
Autoritatea fiscală a aprobat lista celor 38 agenți economici ce vor fi supuși controlului fiscal în luna februarie 2022. Ordinul nr. 48 al Serviciului Fiscal de Stat a fost semnat ieri, 1 februarie, și plasat pe pagina oficială a autorității. Entitățile, în funcție de scorul riscurilor acumulate (în listă sunt incluse entitățile cu punctajul de la 16 la 88 puncte), vor fi supuse controalelor prin metoda verificării totale, parțiale sau tematice, iar câte o întreprindere – controlului fiscal repetat și controlului prin contrapunere. Amintim că SFS planifică controlul fiscal la întreprinderile selectate în baza Programului de conformare a contribuabililor și operează cu opt categorii de riscuri
Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale (CNCDRL) va aproba anual decizia privind distribuirea resurselor alocate în Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală pentru planul anual de finanțare a programelor și proiectelor de dezvoltare în regiunile țării, prevede Regulamentul de organizare și funcționare a CNCDRL, proiectul căruia a fost aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 16 martie anul curent. Totodată, structura, în temeiul unor analize a necesităților de dezvoltare la nivel local și în consultare cu autoritățile publice locale de nivelul I, precum și în temeiul domeniilor eligibile de finanțare, va adopta măsurile de finanțare pentru concursurile de selectare a proiectelor
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a decis astăzi, 5 mai 2022, majorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 3,0 puncte procentuale – de la 12,5% până la nivelul de 15,5% anual. Respectiv, ratele de dobândă la creditele overnight, precum și la depozitele overnight se majorează cu 3 p.p., fiind stabilite la nivel de 17,5% anual și, respectiv, 13,5% anual.
Совет по международным стандартам финансовой отчетности запустил публичные консультации по своему новому подходу к разработке требований к раскрытию информации в МСФО. В рамках этого же документа IASB также предложил дополнительные требования по теме изменения справедливой стоимости (стандарт IFRS 13) и вознаграждений работникам (IAS 19) – в обоих случаях, как надеются авторы, это позволит составителям отчетности несколько отойти от шаблонности раскрытий и улучшит профессиональное суждение по этой части, а пользователям отчетности обеспечит более полезную для принятия решений информацию.
Începând cu 1 iulie 2023, activitatea de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane și din autovehicule, precum și comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor
В МО 1 марта были опубликованы и вступили в силу изменения в законодательство, предусматривающие, что вакцинированным медикам, заразившимся COVID-19 на работе, единовременное пособие в размере 16 тыс. леев будет предоставляться и в 2022 г. Согласно поправкам в Закон №69/2020 об учреждении некоторых мер на период чрезвычайного положения в области общественного здоровья и внесении изменений в некоторые нормативные акты, единовременное пособие предоставляется вакцинированным против коронавируса: работникам Национального агентства общественного здоровья, задействованным в диагностике и эпидемиологическом надзоре случаев и очагов COVID-19; работающему медицинскому персоналу,
Изменения, произведенные Приказом Государственной налоговой службы № 60 от 3 марта 2023 г., коснулись следующих типовых формуляров отчетности: 1.Отчета по местным сборам (Forma TL13), утвержденного Приказом ГГНИ № 1603/2012; 2.Отчета по сборам за пользование зоной автомобильной дороги общего пользования и/или ее охранной зоной за чертой населенного пункта (Forma TFZD-15), утвержденного Приказом ГГНИ № 521/2015;
В целях оптимального использования работниками выходных и нерабочих праздничных дней руководитель субъекта после консультирования с представителями работников вправе перенести выходные (рабочие) дни на другие дни. Далее представлена таблица действующих правовых норм относительно официальных праздничных дней (нерабочих и рабочих) работников РМ в 2023 году.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *