Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În cazul în care persoana fizică a fost angajată în cadrul agentului economic rezident al parcului pentru tehnologii informaționale pe parcursul lunii decembrie a anului 2018, iar salariul i-a fost achitat în ianuarie 2019 (în decembrie nefiindu-i efectuate careva plăți salariale), acest angajat se va lua în considerație la determinarea sumei minime a impozitului unic pentru luna decembrie a anului 2018?
Banca Națională a Moldovei a publicat astăzi cel de-al șaselea set de materiale în contextul campaniei de informare inițiate luna trecută împreună cu Comisia Națională a Pieței Financiare, în cadrul proiectului „Învață. Dă sens banilor”. Acesta ne învață ce să facem cu la rezerva de bani acumulată pentru a obține un câştig.
Sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor (TIC) contribuie anual la formarea PIB cu circa 11-12%, potrivit unui raport publicat de Biroul Național de Statistică. Astfel, acesta este sectorul care avansează rapid și contribuie esențial la creșterea economică și reducerea sărăciei. În acest domeniu sunt create anual peste 2 mii de locuri de muncă cu calificare înaltă și oferite câștiguri salariale decente și oportunități de dezvoltare. Potrivit datelor, în anul 2017 peste 20 mii de salariați activau în sectorul TIC sau peste 3% din totalul angajaților din țară.
В «Monitorul Oficial» в пятницу, 1 ноября, опубликован и вступил в силу Закон о ратификации поправок к финансовому соглашению между Молдовой и Международной ассоциацией развития (МАР) и поправки к Соглашению о займе между Молдовой и Международным Банком Реконструкции и развития (МБРР) для реализации проекта по модернизации налогового администрирования (TAMP). Поправки к данным соглашениям, подписанным в Кишиневе 28 июня 2016 г., нацелены на повышение эффективности проекта TAMP и предполагают новый подход к финансированию, который будет основываться на достигнутых результатах. Этот подход будет применен в отношении $3 млн (выделенных из общего бюджета проекта), которое Молдова получит после того, как выполнит ряд показателей, касающихся налоговой политики и администрирования.
Compania din Republica Moldova, specializată în elaborarea programelor IT și prelucrarea informației, a livrat un program IT unei persoane juridice rezidente din Republica Macedonia fără a fi transmise drepturile exclusive asupra acestuia. La momentul de primire a plății aferente produsului livrat, de către compania din Republica Moldova a fost prezentat certificatul de rezidență întru aplicarea prevederilor Convenției de evitare a dublei impuneri. De către partenerul nostru din străinătate plata aferentă produsului IT livrat a fost calificată ca royalty și a fost reținut un impozit în mărime de 10% în baza Convenției.
Relațiile economice dintre Republica Moldova și Republica Armenia, dar și posibilitatea implementării proiectelor investiționale bilaterale au fost analizate în cadrul întrevederii dintre ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, și Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia în țara noastră, Jivan Movsisyan. De asemenea, părțile au menționat importanța organizării reuniunii Comisiei interguvernamentale moldo-armene pentru cooperare economică, care, în opinia ministrului Brînzan reprezintă o platformă foarte bună pentru un schimb de informații și fortificare a relațiilor comerciale, comunică Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Căutarea celor mai potriviți candidați pentru aceste funcții poate fi facilitată de compania internațională de recrutare, care urmează să fie angajată. Această declarație a fost făcută de către ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brinzan. Potrivit acestuia, în fruntea unor companii cheie de stat și companii din Moldova, urmează să fie numiți specialiști cu experiență internațională bogată, profesioniști incoruptibili. Cu toate acestea, deoarece procesul de organizare a unor astfel de concursuri internaționale va fi de lungă durată, înainte de aceasta, la ÎS vor fi numiti șefi interimari.
Dialogul deschis dintre reprezentații mediului de afaceri și Serviciul Fiscal de Stat va asigura o administrare fiscală mai eficientă și va contribui la perfecționarea cadrului legislativ în domeniul fiscal. Această idee a fost enunțată în cadrul întrunirii organizate la solicitarea Camerei de Comerț Americane cu persoane responsabile din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, fiind puse în discuție principalele aspecte ale politicii fiscale pentru anul curent care îi vizează nemijlocit comunitatea de afaceri. Directorul interimar al Serviciului Fiscal de Stat, Ludmila Botnari, a menționat că una din prioritățile autorității fiscale este crearea climatului favorabil pentru conformarea contribuabililor și realizarea corectă, echitabilă și transparentă în raport cu contribuabilii a sarcinilor de administrare fiscală.
Правительство на заседании 27 ноября утвердило законопроект о фондах обязательного медицинского страхования на 2020 г.Доходы составят 8,3834 млрд леев, что на 14,4% больше утвержденной суммы на текущий год, расходы запланированы в той же сумме (8,3834 млрд леев), что на 11,4% больше по ставнению с 2019 г. Около 64% доходов фондов ОМС (5,3299 млрд леев) сформируют взносы обязательного медстрахования: • сумма взносов в фонды ОМС, рассчитанных в процентном соотношении к заработной плате (на 2020 г. размера взноса составит 9% – по 4,5% с работника и работодателя), сложится в сумме 5,2048 млрд леев, или на 19,4% больше, чем в 2019 г.
Autoritățile, precum și mediul de business sunt preocupate de depășirea problemei deficitului forței de muncă. În acest sens, liberalizarea pieței muncii ar fi una din soluțiile viabile. La ședința de astăzi, 14 februarie 2020, a Grupului de lucru nr.6 (Dezvoltarea Pieței Muncii) din cadrul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru au fost discutate mai multe aspecte ce vizează situația pieței muncii și îmbunătățirea acesteia.
În cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), finanțat de Suedia și implementat în Republica Moldova de PNUD, peste 100 de antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului au beneficiat de suport informativ și practic pentru dezvoltarea potențialului de export. Până la momentul actual au fost desfășurate patru sesiuni. Participanții au luat cunoștință de mecanismele utilizate pentru efectuarea tranzacțiilor internaționale, cele mai eficiente instrumente ce facilitează comerțul și simplifică desfășurarea procedurilor vamale, metode inovatoare de dezvoltare a
Резиденты информационно-технологических парков (далее - ИТ) практикуют различные виды деятельности, в связи с чем возникает множество вопросов относительно порядка учета затрат, связанных с созданием информационных технологий, их внедрением и управлением, а также о представлении соответствующей информации в финансовых отчетах.
Ministerul Finanțelor a inclus în proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2020 propunerea ce vizează stabilirea în calitate de subiect impozabil cu TVA în Republica Moldova a nerezidenților care desfășoară activitate de întreprinzător fără deținerea formei organizatorico-juridice în RM și prestează servicii prin intermediul rețelelor electronice persoanelor fizice rezidente sau livrează mărfuri cu utilizarea unei interfețe electronice ce facilitează vânzarea la distanță a mărfurilor. Conform proiectului, compania nerezidentă care prestează servicii electronice persoanelor fizice rezidente urmează să se înregistreze la Serviciul Fiscal de Stat, cu achitarea și declararea trimestrială a TVA pe livrările de servicii în adresa persoanelor fizice rezidente. Procesul de solicitare a codului fiscal, de prezentare a informației privind TVA va putea fi efectuat la distanță, prin intermediul serviciului electronic E-commerce-VAT office plasat pe pagina oficială a SFS.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) va beneficia de oportunități pentru preluarea celor mai bune practici ale companiilor IT estoniene în materie de dezvoltare, administrare și asigurare a securității cibernetice ale sistemelor informaționale utilizate în domeniile finanțelor publice, achizițiilor publice și fiscal. Acesta este primul bilanț al vizitei de studiu, efectuată recent la Tallinn de o delegație a CTIF, condusă de directorul adjunct al Centrului, Vadim Muntean. Vizita delegației CTIF a fost organizată cu concursul ambasadei Republicii Moldova în Estonia în cooperare cu Departamentul relații internaționale și UE al Ministerului Finanțelor al Republicii Estonia.
Как сообщает CFO с ссылкой на последний отчет исследовательской компании Gartner по новым на сегодняшний день рискам (Emerging Risks Monitor Report), самым актуальным риском для высшего руководство мировых компаний сейчас является цифровизация. Отчет по третьему кварталу текущего года проводился среди 144 топ-менеджеров компаний, работающих в различных отраслях и регионах. Впрочем, сам риск в этом списке носит особое название “digitalization misconceptions”, отражающее опасность не самого перехода компаний на “цифру”, а неправильного восприятия данного процесса, что чревато серьезными ошибками. Сегодня это больше всего беспокоит 52% всех принявших участие в опросе.
Notiţe de avocat Cum efectuăm plata Plata poate fi efectuată atât în numerar, cât și fără numerar – art. 872 (1) CC. În contextul răspândirii COVID-19, Banca Națională a Moldovei încurajează populația să efectueze plățile fără numerar, iar băncile comerciale și alți prestatori de servicii de plată vor continua să activeze. Plata în situația când contractul este executat de cealaltă parte Dacă contraprestația din partea creditorului obligației pecuniare a fost deja efectuată (i.e. a fost livrat bunul, transmis spațiul în locațiune etc.), atunci creditorul are dreptul de a cere de la debitor plata în condiții generale, iar debitorul are obligația să plătească. (858, 912(1) CC).
Acest articol este destinat administratorilor și contabililor din sectorul organizațiilor non-guvernamentale (în continuare ONG), care nu au scopul obținerii profiturilor, dar înregistrează venituri din activități economice, efectuează import de servicii sau anumite procurări. Actualmente, Codul fiscal (CF) aprobat prin Legea nr. 1163-XIII din 24.04.1997 cu modificările ulterioare nu conține pentru organizațiile non-guvernamentale anumite prevederi sau facilități speciale aferente modului de înregistrare, declarare sau calculare a taxei pe valoarea adăugată (în continuare – TVA).
Правительство внесло изменения в Положение об объектах интеллектуальной собственности (ОИС), созданных в ходе выполнения служебных обязанностей, утвержденное постановлением №1609 от 31.12.2003. В частности, упразднен фиксированный размер вознаграждения за авторство служебных ОИС на уровне 15% от полученной или предполагаемой прибыли за использование объекта интеллектуальной собственности. Теперь автор/соавторы ОИС и работодатель/заказчик будут устанавливать размер вознаграждения в индивидуальном порядке, при заключении отдельного контракта.
Prin prisma Legii nr.171/2019 pentru modificarea unor acte legislative ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2020, începând cu 1 ianuarie 2020, se implementează un nou regim fiscal aplicat asupra activității de achiziție a produselor din fitotehnie, horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal. Utilizarea regimului fiscal respectiv va acorda persoanelor fizice posibilitatea legalizării activități de achiziționare/ comercializare a producției agricole. În acest sens, Legea prenotată reglementează completarea Titlului II al Codului fiscal cu capitolul 103 - „Regimul fiscal al persoanelor fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal” (în continuare - produse din fitotehnie) ce va stabili sfera de aplicare, subiectul regimului, obiectul regimului, metodele de evidenţă, regimul fiscal aplicat, precum și procedura de înregistrare și evidență a titularilor regimului dat. 1. Sfera aplicării Regimul fiscal se aplică activităților de achiziții şi vânzare a produselor din fitotehnie recoltate pe teritoriul Republicii Moldova. 2. Subiecții impunerii Se pot înregistra drept subiecți ai regimului fiscal menționat persoanele fizice rezidente care, fără a constitui o formă organizatorico-juridică pentru desfășurarea activității (nu este necesară înregistrarea unui Societăți cu răspundere limitată (SRL), Întreprindere Individuală etc.), achiziționează produse din fitotehnie de la cetățeni, în scopul vânzării produselor achiziționate către companii. Regimul respectiv poate fi utilizat în exclusivitate de către persoanele fizice a căror venituri din vânzări nu va depăși plafonul de 1,2 mil. lei/anual. Altfel spus, valoarea produselor vândute către companii anual (de la 1 ianuarie până la 31 decembrie) nu trebuie să depășească suma de 1,2 mil. lei.
Întreprinderea de Stat Fiscservinform este cunoscută de fiecare contribuabil din Republica Moldova și a devenit cea mai tehnologizată companie de stat din sectorul TIC din cadrul instituțiilor publice. Astăzi, compania se află în pragul unei reforme de proporții. Despre realizările întreprinderii pe parcursul la 10 ani și reforma instituțională discutăm cu Directorul Fiscservinform, Vitalie Coceban. — Întreprinderea de Stat Fiscservinform a fost fondată zece ani în urmă. Cu ce scop a fost creată, ce obiective au fost puse la etapa iniţială și care au fost realizările?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *