Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Odihna în taberele pentru copii în Moldova, în acest an, costă practic mai scump decît peste hotare, au comunicat pentru Noi.md surse din cadrul companiei de consultanță „SCOF-consulting”. Analizînd costul mediu al odihnei de vară pentru un copil, specialiștii companiei au ajuns la concluzii deloc îmbucurătoare.
Două mari holdinguri arabe internaționale — Arabi Holding Group și Al-Maousherji Group, care activează în Kuwait, sînt intersate să investească în Moldova. Acest fapt l-au declarat reprezentanții lor în cadrul întîlnirii de la Chișinău a conducerii Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) cu un grup de oameni de afaceri din Kuwait.
În urma lichidării celor trei bănci, Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, creditorii şi deponenţii nu vor fi afectaţi. De această părere este expertul economic în cadrul IDIS „Viitorul” Ion Tornea, transmite Curentul. Solicitat de reporterul nostru, expertul a explicat de ce nu este posibil un asemenea scenariu.
Cetățenii Republicii Moldova cu cetățenie română și cu viză de reședință în România vor trebui să plătească lunar polița medicală obligatorie în dreapta Prutului. Prevederea Codului Fiscal pentru anul 2016 a fost promulgată luni, 14 septembrie 2015, de către preşedintele României, Klaus Iohannis.
În 2011, un studiu emis de o companie internațională de hosting, plasa Republica Moldova în top 10 țări cu cea mai mare viteză de internet. Pentru comparație, SUA se plasa pe locul 29. Locul 1 era ocupat de Coreea de Sud, iar Moldova, de pe poziția 8, era precedată de țări precum Letonia, Lituania, Suedia, România. Este internetul ieftin în Moldova? Scepticii pun performanțele noastre tehnologice pe seama companiilor internaționale de telecomunicații, care profitând de dimensiunile mici ale țării, au creat aici un soi de “laborator” pentru testarea noilor tehnologii.
Состояние рынка недвижимости Кишинева можно охарактеризовать как «стабильное», но итог по результатам 10-ти месяцев 2015 г. можно назвать «пессимистичным» с учетом проблемных зон, исчезновение которых маловероятно, — заявил в интервью службе видео-новостей агентства «Инфотаг» директор компании «GOFMA Consulting» Дмитрий Тэрэбуркэ.
Bufniță sau ciocârlie? Până la jumătatea sec. XIX, un angajator i-ar fi râs în nas celui care l-ar fi întrebat așa ceva. Cel mai mare vis al muncitorilor de atunci, era să aibă cel puțin reglementate orele de lucru și să nu fie exploatați. Nimeni până recent nu se gândea la bioritmul angajaților. Programul de lucru cu ore fixe începea pentru toți dimineața. Un adevărat motiv pentru unele companii de a-și crește veniturile, cu ceasuri pe care trebuie să le prinzi prin casă, lumini care imită răsăritul soarelui, melodii cât mai plăcute. Pe de altă, parte pentru disciplinarea bufnițelor s-au inventat pedepsele — amenzile, turnichetele, registrele de intrare și ieșire și chiar concedierile pentru întârzieri repetate.
În cadrul forumului de afaceri întreprinzătorii din Moldova, România și Ucraina au examinat necesitatea deschiderii în Moldova a unui centru de consulting pentru dezvoltarea afacerilor, transmite NOI.md. Strategia dezvoltării business-ului international în Moldova a fost elaborate de Business Consulting Institute. Experții au prezentat un tablou general al dezvoltării economiei moldovenești, au evidențiat domeniile cu potențial de dezvoltare și au relatat despre eventualele măsuri pentru atragerea investițiilor, dezvoltarea infrastructurii și crearea locurilor de muncă.
Un proiect de lege privind ratificarea Acordului de finanțare dintre RM și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare(BIRD), semnat la 15 aprilie 2015 în vederea realizării proiectului de îmbunătățire a eficienței sectorului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău a aprobat guvernul.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Всемирный банк вслед за МВФ ухудшил прогноз по экономике Молдовы По оценкам Всемирного банка, в 2015 году ВВП Республики Молдова сократится на 2%. В то же время ВБ изменил в сторону снижения прогноз экономического роста нашей страны в следующем году.
Бывает, что в коллективе такая тяжелая атмосфера, что проще, кажется, уволиться. Но не все готовы идти на столь радикальный шаг. Для начала разберитесь, отчего ваши коллеги так настроены против вас, советует корреспондент BBC Capital. Возможно, тут ничего личного — они просто боятся за свое место.
Даже среди опытных бизнесменов и управленцев бытует миф — если вознаграждение менеджеру по продажам выплачивается в виде процента от выручки или маржинальной прибыли, это делает его «соучастником», партнёром владельца бизнеса, заинтересованным в его успехе. Однако в реальности последствия такой мотивации могут быть очень печальными. Почему?
Сложный выбор — семья или карьера. Около половины женщин Молдовы предпочтут для себя далеко не домашний очаг. Согласно данным соцопроса Magenta Consulting, примерно 50% дам готовы отложить радость материнства на второй план, если это будет в ущерб их рабочей деятельности.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Polonia este interesată de extinderea investiţiilor sale în Moldova Polonia este interesată într-o prezenţa mai mare a investiţiilor poloneze în economia Moldovei, ceea ce ar contribui la dezvoltarea proiectelor inovaţionale şi competitive, contribuind astfel la creşterea economică durabilă în ţară. Declaraţia a fost făcută vineri, la întrevederea cu Prim-ministrul Valeriu Streleţ, Ambasadorul Poloniei la Chişinău, Artur Michalski.
Marile bănci europene și americane au eliminat 59.000 de locuri de muncă anul trecut, iar noi concedieri sunt avute în vedere în Europa, pe măsură ce echipele de conducere se străduiesc să crească profitabilitatea afectată de înăsprirea reglementărilor, transmite Reuters.
Памела Скиллинг, консультант из Нью-Йорка, занимающаяся подготовкой своих клиентов к собеседованиям при приеме на работу, на своем веку повидала немало людей, которые боялись этих интервью как огня. Недавно к ней пришел за советом умный и многого добившийся человек, которому настолько претила мысль о собеседованиях, что он уже год никак не мог собраться и уйти с нелюбимой им работы. В детстве он страдал заиканием, но со временем научился его контролировать.
Centrala Termoelectrică din Bălţi –CET-Nord– a încheiat anul 2014 cu pierderi de 30,5 milioane de lei ($2,2 mil). Deşi suma dată este cu 23 de milioane de lei mai mică decît pierderile din 2013, situaţia întreprinderii de stat rămîne a fi dificilă. Conform raportului anual al întreprinderii, citat de agenţia «Infotag», vînzările nete s-au redus în anul trecut cu circa un milion — pînă la 22,4 mil lei, iar prețul de cost alvînzărilor– cu 2,8 mil — pînă la 23,8 mil lei.
Эксперты Европейского союза выработают рекомендации для поддержки винодельческого сектора Молдовы, передает NOI.md. Об этом говорилось на встрече директора Национального офиса винограда и вина Думитру Мунтяна и директора Агентства по интервенциям и платежам в сельском хозяйства Молдовы Петру Малеру с экспертами консультационной группы GFA Consulting Group Грэхэмом Диксоном и Саверио Савио, а также Ивой Стампеновой из Делегации ЕС в Молдове.
Recent în România a fost făcut un studiu potrivit căruia internetul este mai accesibil decât apa curentă și sistemul de canalizare. Potrivit datelor disponibile, în Republica Moldova situația este și mai proastă. Internetul de bandă largă a ajuns în multe din satele moldovenești, asta în timp ce sătenii continuă să utulizeze latrina și ligheanul.
Когда Европейская комиссия 6 мая объявит о своей новой стратегии в области цифровых технологий, ей предстоит решающий выбор между двумя совершенно разными подходами к Интернету. Выберет ли она путь, ориентированный на будущее и рыночный подход? Или проголосует за оборонительное, ретроградное, изоляционистское отступление?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *