Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Autoritățile și instituțiile bugetare desfășoară activități comerciale conform actelor normative în vigoare, având la bază contracte de vânzare-cumpărare a mărfurilor, serviciilor sau de executare a lucrărilor cu diferite persoane juridice sau fizice ca rezultat al cărora apar creanțe ale clienților și datorii cu furnizorii. Acest sector al contabilității bugetare este aplicabil la toate entitățile bugetare și necesită o atenție deosebită. În ediția din decembrie a revistei „monitorul fiscal FISC.md” autorul Elena Taban propune articolul „Contabilitatea creanțelor și datoriilor cu clienții și furnizorii în cadrul entităților bugetare”, în care menționează că, conform pct. 3.4.1 din OMF nr.216/2015, creanța financiară oferă dreptul unei instituții bugetare – proprietar al activului (creditor) să primească una sau mai multe plăți de la altă instituție bugetară sau agent economic (debitor) conform condițiilor și prevederilor stipulate în contractul încheiat între ambele părți.
Începînd cu 1 ianuarie 2020, prin Legea nr.171 din 19 decembrie 2019 cu privire la modificarea unor acte legislative (în vigoare din 01.01.2020), a fost abrogat articolul 1181 din Codul fiscal, ce conținea prevederi referitor la înregistrarea obligatorie în Registrul general electronic al facturilor fiscale, a facturii fiscale eliberate de către furnizor subiect al impunerii cu TVA.
Conform art.11 din Legea nr. 60 din 23.04.2020, privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative, rambursarea TVA se efectuează pentru perioadele începând cu luna ridicării stării de urgenţă şi până în luna decembrie 2020 inclusiv. Prin urmare, ținând cont, că prevederile în cauză nu sunt limitate asupra unor categorii de solicitanți, producătorii agricoli afectați de calamitățile naturale pot beneficia de rambursarea TVA pentru perioadele mai - decembrie 2020 inclusiv.
„Până la sfârșitul anului 2020, avem stringentă necesitate de a aproba în Parlament proiectul de politică bugetar fiscală pentru 2021 și proiectele Bugetelor anuale. Vom depune toate eforturile ca cel târziu pe 1 decembrie aceste proiecte să fie aprobate în Guvern. Acestea imediat vor merge la Parlament pentru examinare și votare în primă lectură, ca ulterior, către 20-21 decembrie, sa fie aprobate în lectură finală. Bugetul pentru 2021 a fost elaborat având la bază aceeași abordare ca în anul 2020, cu investiții masive în infrastructură și cu nivel majorat de plăți sociale”, a spus prim-ministrul Ion Chicu după tradiționala întrunire de luni cu președintele Parlamentului și președintele RM.
În scopul evitării situațiilor de dublă impozitare a dividendelor achitate de persoanele juridice rezidente în favoarea altor persoane juridice rezidente (cu excepția dividendelor aferente profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv), acestea vor deveni surse de venit neimpozabile. Prevederea este inclusă în politica fiscală și vamală pentru anul 2021 (Legea nr.257/2020), publicată în Monitorul Oficial din 22 decembrie curent. Scopul măsurii respective este de a perfecționa sistemul fiscal în vederea contribuirii la formarea unui cadru legal favorabil mediului investițional, inclusiv prin reținerea și investirea mijloacelor financiare în cadrul proceselor economice generatoare de valoare adăugată.
Compania Națională de Asigurări în Medicină anunță că, începând de luni, 28 decembrie, persoanele care se asigură în mod individual pot să achite prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) în sumă fixă pentru anul 2021. Până pe 31 martie inclusiv, acestea beneficiază de reduceri în mărime de 50%, 60% sau 75% din valoarea integrală a primei de asigurare, care a rămas neschimbată - 4056 de lei.
Perioada de eșalonare a indemnizațiilor unice pentru asigurarea cu spațiu locativ a persoanelor ce dețin scrisori de garanție ar putea fi extinsă. Pe agenda ședinței secretarilor generali a fost inclus un proiect de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 836/2010 cu privire la acordarea indemnizațiilor unice pentru construcția sau procurarea spațiului locativ, sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetățeni. Astfel, acordarea indemnizaţiilor unice pentru persoanele care nu au beneficiat de credite preferenţiale de la instituţiile financiare, nu au fost asigurate cu spaţiu locativ conform normelor legale şi nu deţin scrisori de garanţie corespunzătoare
În ședința Guvernului din 22 decembrie 2020 a fost aprobată Hotărârea Guvernului cu privire la modificarea Regulamentului privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.704/2019. Modificările intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și se aplică începând cu perioada fiscală a anului 2020.
Ministerul Finanțelor a anunțat astăzi, 9 decembrie, că Fondul de rezervă al Guvernului va fi restabilit cu suma de 7,2 mil. lei, drept urmare a nevalorificării mijloacelor financiare alocate pentru achiziţionarea echipamentelor de protecţie în scopul prevenirii răspândirii infecţiei COVID-19 în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor prezidențiale. Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, în rezultatul achiziționării echipamentelor de protecție au fost valorificate mijloace financiare în sumă de circa 14 mil. lei, de către Ministerul Finanțelor fiind alocate din Fondul de rezervă al Guvernului mijloace financiare în sumă de 21,5 mil. lei pentru asigurarea măsurilor de prevenire și combatere a infecției COVID-19 pentru participanții la alegerile Președintelui Republicii Moldova.
Prim-ministrul Ion Chicu a anunțat despre îndeplinirea cu succes a cifrei veniturilor anuale pentru anul 2020 colectate din impozite și taxe de către Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal: „La moment, deja avem o supraîndeplinire la veniturile colectate cu circa 800 milioane de lei. Considerăm că în următoarele două zile această cifră va ajunge la circa 1,2 miliarde de lei.” În acest context, șeful Guvernului a adus mulțumiri agenților economici și cetățenilor responsabili care prin achitările făcute lunar contribuie la bugetul de stat.
În luna iulie 2020 prețurile producătorului în industrie s-au micșorat față de luna iunie curent cu 0,1%, comparativ cu iulie 2019 prețurile s-au majorat cu 1,9%, iar față de decembrie 2019 – cu 1,7%, anunță Biroul Național de Statistică. Astfel, în industria extractivă, în luna iulie 2020, prețurile producătorului s-au majorat față de iunie curent cu 0,8%, față de iulie 2019 – s-au micșorat cu 0,3% și față de decembrie 2019 – s-au majorat cu 0,3%.
Executivul a aprobat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la acordarea suportului financiar unic în mărime de 1000 lei pentru beneficiarii de pensii şi alocaţii sociale de stat a căror cuantum lunar nu depăşeşte 4000 de lei a fost aprobat de Guvern în cadrul ședinței de astăzi, 14 decembrie 2020. „Remarcăm în mod special identificarea posibilității de a aloca acest suport bănesc, de data aceasta, de o mie de lei. Consider că este un suport binevenit, de care vor beneficia peste 690 000 de persoane, mijloacele financiare fiind prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2021”, a precizat premierul Ion Chicu în cadrul ședinței Executivului.
În Monitorul Oficial din 13 martie curent, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 32 din 20 februarie 2020 din privind modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015.
Încă nouă agenți economici vor fi scutiți de TVA cu drept de deducere. În Monitorul Oficial din 4 decembrie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii nr. 235 din 27.11.2020 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexa la Ordinul nr. 66/2010. Astfel, în lista întreprinderilor industriei ușoare și a tipurilor de servicii prestate de către aceștia pe teritoriul RM solicitanților plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecționare activă, scutite de TVA cu drept de deducere, vor fi încluși, în total, 1030 de agenți economici.
Comercianții de produse alimentare, cu excepția celor din unitățile de comerț ambulant, vor fi obligați să achiziționeze și să asigure expunerea pe raft a produselor alimentare provenite din lanțul alimentar scurt (produse fabricate/procesate în Moldova) în proporție de cel puțin 50% din lungimea liniară a raftului comercial. În Monitorul Oficial din 25 decembrie curent este publicată Legea nr.225 din 4 decembrie 2020 pentru modificarea unor acte normative, inclusiv Legea nr.231/2010 cu privire la comerțul interior. Astfel, furnizorul va fi obligat să asigure livrarea produselor alimentare provenite din lanțul alimentar scurt în cantitate deplină conform contractului încheiat. Lista acestor produse se aprobă de Guvern şi se actualizează anual.
Lista taxelor şi plăţilor stabilite şi percepute de Comisia Naţională a Pieţei Financiare în anul 2021 de la societățile de asigurări este completată cu plățile din asigurările de viață. Conform Hotărârii regulatorului nr.59/17 publicate în MO din 10 decembrie, este modificată Hotărârea CNPF nr. 50/17 din 27.10.2020, prin care anterior au fost aprobate plățile percepute de Comisie. Astfel, din suma primelor brute anuale subscrise plătitorii urmează să transfere la conturile CNPF 0,35%.
Parlamentul a votat astăzi, 19 noiembrie 2020, în prima lectură proiectul de lege ce prevede deducerea cheltuielilor suportate de angajați pentru testarea la COVID-19 a salariaților. Astfel, art. 24 din Codul fiscal, care stabilește deducerea cheltuielilor aferente activităţii de întreprinzător, urmează a fi completat cu alin. 25, potrivit căruia se vor permite deducerea cheltuielilor suportate de angajator pentru testarea salariaților în vederea depistării virusului SARS-CoV-2. Totodată, plățile efectuate pentru testarea salariaților în vederea depistării virusului SARS-CoV-2 vor constitui surse de venituri neimpozabile.
Ministerele, Cancelaria de Stat și alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competență vor organiza desfășurarea activității în regim special de lucru de la 07.30 până la 16.00, cu pauza de masă de la 12.00-12.30, cu revizuirea ulterioară, în funcție de situația epidemiologică. Această decizie a fost luată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, în ședința de vineri, 4 decembrie. Totodată, documentul prevede interzicerea desfășurării activităților de deservire în unitățile de alimentație publică (restaurante, baruri) precum și în unitățile de alimentație publică amplasate în punctele de comercializare a produselor petroliere, centre comerciale, aeroporturi și în punctele de trecere a frontierei de stat, în intervalul 22.00-07.00. Hotărârea nr. 36 din 04.12.2020 poate fi vizualizată aici
Serviciul Fiscal de Stat anunță că astăzi, 30 decembrie 2020, va fi lansată platforma experimentală a Sistemului Informațional Automatizat „Registrul electronic al angajaților” (SIA REA). Totodată, utilizarea sistemului va deveni obligatorie începând cu 1 ianuarie 2021 pentru Ministerul Finanțelor și instituțiile subordonate sau în care are calitatea de fondator, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Casa Națională de Asigurări Sociale și Compania Națională de Asigurări în Medicină.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *