Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Este cunoscut faptul că calitatea produselor agricole obținute are o interacțiune directă cu resursele consumate pentru obținerea acestora și presupune că cu cât mai înalte sunt cerințele față de calitatea produselor, cu atât mai mari sunt costurile pentru obținerea lor. De fapt, acest lucru nu necesită demonstrare, însă în condițiile actuale dificile de activitate cu numeroasele sale provocări de diversă natură (economică, politică, socială, sanitară ș.a.), foarte frecvent acest aspect nu se ia în considerare din cauza majorării permanente a prețurilor la majoritatea resurselor și ca urmare a costului produselor.
Prin Legea nr.93 din 07.04.2022 (Legea nr.93/2022) au fost operate modificări la un șir de legi aferente sectorului financiar, în partea ce ține de procesul de creditare. Astfel, Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor (Legea nr.202/2017) a fost completată cu art. 381 care impune băncile să respecte, începând cu 29 mai 2022, anumite cerințe în vederea asigurării unei creditări responsabile a consumatorilor, și anume: anterior încheierii unui contract de credit, banca trebuie să evalueze bonitatea consumatorului în conformitate cu cerințele de creditare responsabilă aprobate de Banca Națională a Moldovei (BNM);
Este cunoscut că, începând cu anul 2024, entitățile care au avut tranzacții atât locale , cât și transfrontaliere efectuate cu persoanele afiliate cu o valoare totală pe parcursul unei perioade fiscale, calculată prin însumarea valorii tranzacțiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, fără TVA, egală sau mai mare de 20 000 000 lei, dar care nu depășește pragul stabilit la alin. (2),
În prezentul articol vor fi examinate particularitățile procesului de determinare a costurilor unitare ale produselor cuplate și secundare. În acest scop, mai întâi de toate, este necesar de clarificat esența produselor cuplate și de indicat în ce condiții apar acestea.
Creditarea responsabilă este definită drept activitatea de creditare în cadrul căreia creditorul efectuează o evaluare a bonității debitorului, nu își asumă un risc excesiv de credit, nu permite debitorului să își asume obligații financiare excesive și nu contribuie la acumularea excesivă a gradului de îndatorare a debitorilor. Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a aprobat Regulamentul privind cerințele de creditare responsabilă aplicate de organizațiile de creditare nebancară (OCN), ce are ca scop stabilirea față de OCN înregistrate în Registrul organizațiilor de creditare nebancară autorizate, a cerințelor de acordare a creditului nebancar și/sau leasing financiar destinate persoanelor fizice consumatori.
Serviciile acordate de către instituțiile statului (servicii publice) sunt importante pentru organizarea vieții cotidiene a oricărei comunități. Infrastructura pentru serviciile publice precum drumurile, spitalele, rețelele de distribuire a apei, rețelele de distribuire a energiei electrice și termice, rețelele de telecomunicații, transportul public etc., în mod tradițional, este construită, exploatată și întreținută de către instituțiile publice și finanțată din bugetul public. În același timp, în unele țări, pe parcursul timpului, guvernele au atras sectorul privat pentru a participa la dezvoltarea, finanțarea și întreținerea infrastructurii serviciilor publice și acordarea unor servicii comunității din numele statului în baza unor angajamente reciproc avantajoase.
Opțiuni: - mijloacele fixe cuprind imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală (de exemplu, pentru anul 2024 – 12 000 lei, art. 261 al Codului fiscal ), (pct. 4 al Standardului Național de Contabilitate
În Republica Moldova situațiile financiare consolidate vor fi întocmite conform SNC „Prezentarea situațiilor financiare consolidate” pentru perioadele de gestiune începând cu 1 ianuarie 2020, de aceea convențional se consideră că 1 ianuarie 2020 este data obținerii de către entitatea-mamă a controlului asupra entităților-fiice, respectiv, toate calculele sunt efectuate începând cu aceasta dată. Din articolul „Conținutul și modul de întocmire a notei explicative la situațiile financiare consolidate” elaborat de Natalia Tonu și Valentina Paladi, publicat în ediția din aprilie a revistei „monitorul fiscal FISC.md”, veți afla că situația consolidată a modificărilor capitalului propriu și situația consolidată a fluxurilor de numerar au un caracter de recomandare și se întocmesc în funcție de necesitățile informaționale ale utilizatorilor.
Potrivit art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sunt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art.69/18 şi art.88–91, cu excepţia impozitului reţinut pentru câştigurile de la loterii şi/sau pariuri sportive în partea în care valoarea fiecărui câştig nu depăşeşte scutirea personală
Organizațiile de creditare nebancară (OCN) reprezintă entități care potrivit Legii nr.1/2018 cu privire la organizațiile de creditare nebancară (Legea nr.1/2018) au dreptul să desfășoare cu titlu profesional doar activități de creditare nebancară, și anume: acordarea de credite nebancare și leasing financiar. În ultimii ani, OCN au devenit o alternativă tot mai răspândită de accesare a resurselor financiare necesare, în special în rândul persoanelor fizice, fapt ce se explică prin rapiditatea și simplitatea procedurii de obținere a împrumuturilor. Comparativ cu băncile comerciale, la solicitarea unui credit în cadrul OCN, nu este obligatoriu prezentarea confirmării veniturilor obținute, termenul de examinare a
Potrivit art. 92 alin. (1) și (2) din Codul fiscal (CF) impozitul reţinut conform art.69/18 şi art.88–91 din CF se achită la buget de către persoana care a efectuat reţinerea până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plăţile. Dările de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
În Monitorul Oficial din 25 decembrie 2020 Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 154 din 9 decembrie 2020 cu privire la aprobarea Ghidului metodologic de întocmire a situațiilor financiare. Ghidul este elaborat în baza Legii contabilității și raportării financiare nr. 287/2017, Standardelor Naționale de Contabilitate și altor reglementări contabile și are caracter de recomandare. Obiectivul documentului este prezentarea modului de întocmire a situațiilor financiare în baza unui studiu de caz convențional.
Normele de prudență financiară (în continuare – NPF) ale Asociațiilor de economii și împrumut (în continuare – AEÎ), aprobate prin Hotărârea Comisiei Naționale a Pieței Financiare (în continuare – CNPF) nr. 17/8 din 30 aprilie 2008,
În scopul executării prevederilor cap. 112 din Titlul V al Codului fiscal (în continuare – CF), introduse prin Legea nr. 356/2022 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative și care urmează a fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2024, Ministerul Finanțelor a elaborat
În conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1) din Codul fiscal, impozitul pe venit la sursa de plată se reţine, în mod obligatoriu, de către orice: a) persoană (contribuabil) care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător şi a persoanelor care desfăşoară activităţi independente conform cap. 102 şi activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal conform cap. 103; b) nerezident care desfăşoară activitate conform art.5 pct.151); c) reprezentanţă permanentă;
Începând cu perioada de gestiune 2020, entitățile-mamă ale grupurilor mari de entități, precum și ale celor mici și mijlocii în cazul în care una dintre entitățile afiliate este entitate de interes public, în conformitate cu prevederile stipulate în art. 27 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017) și pct. 12 din Standardul Național de Contabilitate (SNC) „Prezentarea situațiilor financiare consolidate” (Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 93/2019 cu modificările ulterioare) sunt obligate să întocmească și să prezinte bilanțul consolidat, situația consolidată de profit și pierdere și nota explicativă la situațiile financiare consolidate.
Ca rezultat al multiplelor întrebări și interpelări recepționate cu referire la subiectul operațiunilor de încasări și plăți în numerar, precum și în contextul intrării în vigoare, din 1 aprilie anul 2025, a Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar şi pentru modificarea unor acte normative (în continuare – Legea nr. 34/2024)
Prin Legea nr. 141/2020, care a intrat în vigoare la 14 septembrie 2020, au fost promovate amendamente la Legea insolvabilității nr. 149/2012, inclusiv în partea ce ține de contestarea actelor juridice ale debitorului în cadrului procesului de insolvabilitate. În continuare vom prezenta principalele amendamente. Astfel, în perioada de observaţie, a procedurii de insolvabilitate, procedurii falimentului şi/sau a procedurii de restructurare oricare creditor care are interes legitim, cu acordul administratorului/lichidatorului, poate introduce în instanţa acţiuni, inclusiv acțiuni reconvenționale, pentru anularea unor acte juridice1 încheiate de debitor (art. 104 alin. (1) din Legea nr.149/2012).
La elaborarea politicilor contabile proprii entitatea poate să includă atât procedeele expuse în proiectul Ghidului metodologic de întocmire a situațiilor financiare, cât și altele care sunt prevăzute în reglementările contabile şi care rezultă din particularităţile activităţii şi necesităţile informaţionale ale utilizatorilor de informaţii financiare. Totodată, în politicile contabile poate fi prezentată caracteristica (conţinutul) elementelor contabile. Dacă sistemul de reglementare normativă a contabilităţii nu stabileşte metodele de ţinere a contabilităţii referitor la un aspect (problemă) concret(ă), entitatea este în drept să elaboreze metoda respectivă în baza prevederilor Legii nr. 287/2017, SNC şi altor acte normative în care sunt reglementate aspecte similare.
În conformitate cu prevederile art. 90 alin.(4) lit. d) din Codul fiscal, nu se reţine în prealabil un impozit în mărime de 12% din suma arendei terenurilor agricole şi/sau înstrăinării activelor de capital ale persoanelor fizice cetăţeni ai Republicii Moldova conform contractelor de leasing, lease-back, gaj, ipotecă şi/sau în cazurile de înstrăinare forţată a activelor de capital.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *