Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat cu 55 voturi proiectul de hotărâre privind declararea stării de urgență nr. 298 propus tot astăzi, 22 octombrie 2021, de Guvernul RM. Termenul stării de urgență este declarat pentru perioada 22 octombrie – 20 noiembrie 2021 și ține de riscul de întrerupere/limitare a aprovizionării cu gaze naturale a țării. Astfel, pe durata stării de urgenţă, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, în calitate de autoritate administrativă responsabilă, va emite dispoziţii cu caracter executoriu pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru a asigura impactul prompt al acestora, dispoziţiile emise de CSE a Republicii Moldova vor intra în vigoare din momentul emiterii lor.
Munca în schimburi (în continuare - în ture) este des întâlnită în sectoare precum securitate, sănătate, transport, producție, etc. Organizarea corectă a acestui regim este o provocare pentru angajatori și specialiștii în resurse umane, întrucât trebuie respectate strict prevederile Codului
În Moldova va fi implementat un sistem informațional nou – SI e-Consulat, - platformă electronică utilizată de Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale RM peste hotare.
Potrivit prevederilor Legii nr.76/2021 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.122-128 art.157 din 21.05.2021), pe perioada stării de urgență, declarată în conformitate cu prevederile Legii nr.212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, și/sau pe perioada stării de urgență în sănătate publică, declarată în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice, prin derogare de la prevederile art.96 din Codul fiscal nr.1163/1997, la produsele alimentare și/sau la băuturi, cu excepția producției alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru
În cadrul Programului de Îmbunătățire a Contabilității, Auditului și Raportării privind Durabilitatea (EAASURE) al Băncii Mondiale, Moldova continuă să beneficieze de asistență în procesul de elaborare a cadrului normativ din domeniu. Pentru revizuirea gradului de aliniere a cadrului normativ existent și finalizarea transpunerii actelor UE în legislația națională din domeniul contabilității, raportării financiare și auditului situațiilor financiare în sectorul corporativ, Banca Mondială a selectat trei experți, reprezentanți ai mediului de afaceri/profesional/academic care vor asigura conexiunea necesară cu profesia și business-ul în procesul de elaborare a modificărilor legislative planificate.
Potrivit art. 93 pct. 4) din Codul fiscal (CF), livrare (prestare) de servicii reprezintă activitatea de prestare a serviciilor materiale şi nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă, locaţiune, uzufruct, leasing operaţional, transmiterea cu plată sau gratuit a drepturilor
Potrivit prevederilor art.14 alin.(1) lit.c) din CF, venitul din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara RM, obţinut de persoanele fizice rezidente cetăţeni ai RM care nu desfăşoară activitate de întreprinzător reprezintă obiect al impunerii cu impozitul pe
Achiziționarea unui automobil peste hotarele RM este o practică frecventă, însă nu toate persoanele fizice cunosc obligațiile fiscale ce apar la momentul înstrăinării acestuia...
O entitate rezidentă a Republicii Moldova a procurat de la o entitate din străinătate mărfuri, pe care intenționează să le înstrăineze unui alt nerezident, fără ca acestea să fie introduse pe teritoriul RM. Survine, în acest caz, obligația de aplicare a TVA, în condițiile în care rezidentul RM nu are înregistrată în statul străin, în care se află mărfurile la momentul livrării, reprezentanță permanentă, sucursală sau sediu permanent?
În conformitate cu prevederile art.93 pct.4) din CF, livrare (prestare) de servicii reprezintă activitate de prestare a serviciilor materiale şi nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă, locaţiune, uzufruct, leasing operaţional, transmiterea cu plată sau gratuit a drepturilor privind
Codul fiscal, în temeiul prevederilor Legii nr. 212/2024 pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenţilor zonelor economice libere), a fost completat cu prevederi care reglementează acordarea facilităților fiscale întreprinderilor din industria prelucrătoare care realizează investiții în Republica Moldova.
Legea nr. 53 din 20.03.2025 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online scopul căreia este de a contribui la buna funcționare a pieței prin stabilirea de norme menite să asigure faptul că întreprinderile menționate și utilizatorii profesionali de site-uri în relația lor cu motoarele de căutare online beneficiază de un grad adecvat de echitate, transparență și măsuri reparatorii eficace, a fost publicată în Monitorul oficial.
Din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi va fi exclusă prevederea potrivit căreia, pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă sau a activităţilor interzise pe teritoriul RM, precum şi a celor permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat, SFS, ASP sau alt organ abilitat cu atribuţia de eliberare a licenţei poate aplica amendă în mărimea venitului brut din realizarea obţinută în urma activităţilor menţionate. Parlamentul, în cadrul ședinței din 28 octombrie curent, cu votul a 55 de deputați a aprobat în prima lectură proiectul ce prevede modificarea Legii nr. 845/1992.
Salariul mediu se garantează salariaţilor în cazurile prevăzute de legislaţie, de contractele colective şi/sau cele individuale de muncă. În tabelul de mai jos găsiţi normele juridice cu privire la garanțiile privind menținerea salariului mediu pentru salariaţi. Angajatorul este obligat să le ofere salariaţilor condiții de muncă prevăzute de contractul individual de muncă (CIM), iar salariații au dreptul la apărare,
Compania este specializată în operațiunile de leasing financiar. Reieșind din specificul activității și obligațiile contractuale ale locatarilor, în cazul în care obiectul contractului de leasing este mijlocul de transport, locatarul, conform art.5 pct.18) din Codul fiscal (СА), este tratat ca proprietar al bunurilor primite în leasing. Astfel, obligația de a achita și a declara taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele
Valoarea totală estimată a ajutorului de stat acordat în baza Schemei de ajutor de stat regional pentru investiții realizate în Republica Moldov (bugetul Schemei) a fost majorată de două ori și constituie 4 mld. lei.
Persoana fizică rezidentă cetățean al RM, prestează servicii de IT unei companii aflată peste hotarele RM. Venitul obținut pentru serviciile date pentru anul 2024 au constituit 15000 euro. Urmează sau nu persoana fizică să depună Declarația cu privire la impozitul pe venit (formularul CET18) pentru anul 2024.
În temeiul prevederilor Legii nr. 212/2024 pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenţilor zonelor economice libere), Codul fiscal (în continuare – CF) a fost completat cu art. 49/3 care reglementează acordarea facilităților fiscale întreprinderilor din industria prelucrătoare care realizează investițiile în Republica Moldova.
Proiectul, înregistrat în Parlament în calitate de inițiativă legislativă a unui grup de deputați, propune instituirea moratoriului temporar asupra efectuării controalelor și aplicării sancțiunilor față de persoanele fizice care desfășoară activitate independentă.
Executivul, în cadrul ședinței din 3 septembrie curent, a adoptat Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 109/2025 privind datele deschise şi reutilizarea informațiilor din sectorul public (va intra în vigoare la 14.06.2026), elaborate în scopul instituirii mecanismelor specifice de identificare, publicare și reutilizare a informațiilor din sectorul public, în vederea creșterii calității și impactului acestora.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *