Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod vamal nr. 95/2021 (1ianuarie 2024) s-a modificat și regimul vamal din cadrul zonelor economice libere (ZEL), acestea
Declararea electronică a mărfurilor la plasarea/scoaterea acestora în/din destinația vamală zonă liberă, Portul Internațional Liber „Giurgiulești” și Aeroportul Internațional Liber „Mărculești.
Licența pentru activitatea de broker vamal se eliberează dacă persoana îndeplinește cumulativ condițiile stabilite în art. 12, alin. (5) din Codul vamal, printre care condiția de nu fi comis încălcări sistematice ale legislației vamale și/sau fiscale care aduc prejudiciu bugetului de stat. Prin proiectul de lege de modificare a Codului
Potrivit prevederilor Legii nr.76/2021 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.122-128 art.157 din 21.05.2021), pe perioada stării de urgență, declarată în conformitate cu prevederile Legii nr.212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, și/sau pe perioada stării de urgență în sănătate publică, declarată în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice, prin derogare de la prevederile art.96 din Codul fiscal nr.1163/1997, la produsele alimentare și/sau la băuturi, cu excepția producției alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru
Regimurile vamale speciale joacă un rol vital în simplificarea comerțului internațional și oferirea de beneficii financiare semnificative agenților economici. Acestea sunt deosebit de utile pentru companiile implicate în import/export și, totodată, permit agenților
Ne aflăm în plin sezon estival – perioada în care mulți cetățeni aleg să călătorească peste hotare sau revin acasă din străinătate. Indiferent de direcția călătoriei, este important ca traversarea frontierei vamale să se desfășoare fără impedimente
În perioada 15-19 aprilie anul 2024 s-a desfășurat cea de-a 58-a Sesiune a Comitetului tehnic de evaluare în vamă, organizată de către Organizația Mondială a Vămilor (în continuare – OMV). În cadrul Sesiunii, a fost raportat și supus aprobării de către Consiliul de cooperare vamală al OMV,
Casa Națională de Asigurări Sociale depune consecvent efort pentru a simplifica accesul cetățenilor la informații utile din domeniul asigurărilor sociale de stat și a îmbunătăți procesul de interacțiune cu plătitorii de contribuții la Bugetul de Asigurări Sociale de Stat (BASS). Mai exact, CNAS își propune să aducă agenții economici mai aproape de surse sigure de informații și să ofere suport în procesul de utilizare a platformei www.cnas.gov.md.
În Parlament, în calitate de inițiativă legislativă a unui grup de deputați, este înregistrat proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative (reorganizarea Serviciului Vamal și introducerea restricțiilor vehiculelor rutiere la trecerea frontierei vamale), elaborat în scopul adaptării cadrului legislativ național pentru a răspunde noilor provocări și oportunități.
O entitate rezidentă a încheiat un contract de livrare de mărfuri cu un cumpărător străin. În care perioadă fiscală contribuabilul are obligația de a reflecta exportul de mărfuri în Declarația privind TVA și cum se determină valoarea livrării mărfurilor la export, ce urmează a fi indicată în boxa 5 din Declarație? Termenele obligației fiscale ale subiecților impozabili cu TVA sunt prevăzute la art. 108 din Codul fiscal, care stipulează că data obligației fiscale reprezintă data livrării. Pentru mărfurile la export data livrării se consideră data scoaterii lor de pe teritoriul RM.
În articol sunt analizate modificările menționate supra aspectelor ce țin de declararea contribuțiilor de asigurări sociale de către angajatorii din agricultură
A intrat în vigoare noul Regulament privind organizarea și funcționarea Consiliului pentru soluționarea disputelor în cadrul Serviciului Vamal. Acesta a fost aprobat prin Ordinul Directorului
În prezent, în căutare de noi parteneri de afaceri, agenții economici și persoanele fizice identifică oferte de participare la diferite expoziții și târguri, pentru a-și promova produsele/mărfurile pe piețele internaționale. În consecință, este necesară vămuirea bunurilor fabricate, care trebuie transportate temporar în străinătate sau din străinătate. Desigur, la acest capitol, există și unele probleme asociate cu primirea autorizațiilor de la autoritățile vamale (i), depunerea și perfectarea declarațiilor vamale (ii), precum și constituirea garanțiilor
În practica comercială se întâlnesc multiple situații specifice, neordinare de vânzare a mărfurilor, pentru care apare necesitatea de a găsi o soluție optimă în scopuri tarifare.
Serviciul Vamal anunță despre inițierea modificărilor la Ordinului Serviciului Vamal nr.516-O/2023 cu privire la aprobarea declarației valorilor valutare, cerințelor pentru formularul declarației și instrucțiunea de completare, depunere a declarației valorilor valutare, verificare și acordare a liberului de vamă.
Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței din 29 decembrie curent, modificări la cadrul normativ secundar, elaborate în scopul actualizării reglementărilor mai multor hotărâri cu prevederile Legii nr.139/2025, Legii nr.187/2025, precum și Codului fiscal și Codului vamal.
Prin Legea nr. 214 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală 2025) au fost operate modficări și la Codul vamal. În continuare oferim o sinteză a acestor modificări.
Serviciul Vamal a publicat Planul de control a subdiviziunilor de control ulterior pentru anul 2025 efectuat prin audit postvămuire. Conform documentului, pe parcursul anului curent urmează a fi supuși controlului 52 de agenți economici. Pentru comparație, în anul 2024, au fost supuși controlului 33 de subiecți (transferați și planificați).
Procesul de pregătire pentru aplicarea, începând cu 1 noiembrie 2025, a Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS) continuă prin sesiuni de informare și dialog cu reprezentanții mediului economic.
Serviciul Vamal informează operatorii economici despre avantajele și condițiile aplicării regimului vamal de antrepozitare – un instrument modern care permite depozitarea mărfurilor străine sub supraveghere vamală, fără plata imediată a drepturilor de import și TVA. Ce este antrepozitul vamal?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *