Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ideea de a deschide o afacere trebuie să reiasă în urma analizei pieței de desfacere, preferințele consumatorilor, noilor tendințe în prestări de servicii și producere.
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consutare publică proiectul Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Consultativ pentru Turism, pe lângă Ministerul Economiei și Infrastructurii. Acesta va fi un organ consultativ în problemele dezvoltării, promovării şi finanțării domeniului turismului din Republica Moldova, care va funcționa pe principii benevole, fără statut de persoană juridică.
Turismul este unul dintre cele mai afectate de pandemie sectoare ale economiei Republicii Moldova. În anul 2020, numărul turiștilor cazați în structurile de primire turistică colective cu funcțiune de cazare s-a diminuat până la 90,3 mii persoane, ceea ce constituie doar 24% din numărul înregistrat în anul 2019. Datele oficiale arată că, pe parcursul anului precedent, numărul turiștilor locali a constituit 61,6 mii persoane, iar al celor străini – 28,7 mii persoane. În opinia experților, factorii de bază care au influențat evoluția turismului în anul 2020 au fost sistarea temporară a activității companiilor din sector ca urmare a măsurilor de protecție a sănătății și de prevenire a răspândirii COVID-19,
În Republica Moldova ar putea fi înregistrat un brand unic pentru mierea autohtonă, în scopul promovării produselor apicole naționale. Totodată, autoritățile intenționează să creeze un registru electronic al apicultorilor.Cabinetul de miniștri a votat proiectul hotărârii cu privire la aprobarea Programului național de dezvoltare a apiculturii în Republica Moldova pentru anii 2021-2025 și a Planului de acțiuni privind implementarea acestuia pentru anii 2021-2022.
Lista proiectelor de asistență tehnică în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale pentru aplicarea scutirilor la impozitul pe venit, accize, taxe vamale, taxe pentru efectuarea procedurilor vamale, taxe pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, precum şi aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere pentru mărfurile şi serviciile destinate acestora, va fi actualizată. Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința din 9 martie curent proiectul hotărârii pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 246/2010
În anul 2022 structurile de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare din RM au fost frecventate de 333,9 mii de turiști, numărul acestora fiind de 1,9 ori mai mare față de anul 2021, anunță Biroul Național de Statistică.
Fondul de Investiții Sociale din Moldova va fi transformat în Agenția Națională de Dezvoltare Regională și Locală, ce va avea misiunea de a coordona și de a organiza activitățile orientate spre asigurarea implementării programelor și proiectelor în domeniile alimentare cu apă și sanitație, infrastructură regională și locală, eficiență energetică și energie regenerabilă, turism și patrimoniu cultural. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la organizarea și funcționarea Instituției Publice Agenția Națională de Dezvoltare Regională și Locală, care poate fi consultat până la 18 martie curent.
Republica Moldova va beneficia de un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 mil. de euro din partea României. Proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea semnării Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară a fost susținut de Executiv în ședința de ieri, 9 februarie. Ajutorul financiar va fi acordat pentru implementarea proiectelor care să contribuie la dezvoltarea RM în beneficiul direct al tuturor cetățenilor și vizează următoarele domenii de activitate: sectorul energetic; transport și infrastructură de transport; protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice;
Particularităţile constituirii, înregistrării şi încetării activităţii gospodăriei țărănești (de fermier)(în continuare GȚ) sunt reglementate de Legea nr.1353/2000 privind GȚ (de fermier) (în continuare Legea nr.1353/2000).
Lista proiectelor de asistență tehnică în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale pentru aplicarea scutirilor la impozitul pe venit, accize, taxe vamale, taxe pentru efectuarea procedurilor vamale, taxe pentru mărfurile care în procesul utilizării cauzează poluarea mediului, precum şi aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere pentru mărfurile şi serviciile destinate acestora, va fi actualizată. Pe agenda ședinței secretarilor generali din 4 februarie curent a fost inclus proiectul de hotărâre de Guvern ce prevede modificarea HG nr. 246/2010, prin care a fost aprobată listă menționată supra.
În conformitate cu prevederile Legii nr.1353/2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier), gospodăria ţărănească este o întreprindere individuală, bazată pe proprietate privată asupra terenurilor şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), avînd ca scop obţinerea de produse agricole,
În conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 93-XIV din 15 iulie 1998 cu privire la patenta de întreprinzător, solicitantul/titularul care dorește să i se elibereze patenta poate depune o cerere la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în a cărui rază își are domiciliul sau preconizează să își desfășoare activitatea. La cerere se anexează documentele care confirmă achitarea contribuției de asigurare socială de stat pentru întreaga perioadă solicitată de desfășurare a activității în baza patentei de întreprinzător sau actele care confirmă scutirea de plata contribuției și documentele care confirmă statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală.
Primăria municipiului Chișinău intenționează să opereze modificări în cadrul local de reglementare a activității de comerț. În acest sens, Direcția generală economie, comerț și turism a Consiliului municipal Chișinău (CMC) a inițiat elaborarea proiectului de decizie pentru modificarea Regulamentului privind desfășurarea activității de comerț în municipiul Chișinău, aprobat prin decizia CMC nr. 17/5 din 1 octombrie 2020. CMC își propune crearea unui mediu favorabil de desfășurare a activității de întreprinzător în municipiu, asigurarea liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economice și sociale ale cetățenilor, stimularea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, dar și simplificarea procedurii
Potrivit topului celor mai bine plătite locuri de muncă vacante realizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), cel mai mare salariu promis de angajatorii din țara noastră rămâne a fi cel de 50 mii lei oferit pentru ocuparea funcției vacante de director la o companie din domeniul cosmetic. Topul este continuat de salarii maxime de 20 mii lei propuse pentru ocuparea funcțiilor vacante de consultant, geodez, mașinist la excavatorul cu o singură cupă (SA „Cariera de granit și pietriș din Soroca”), mecanic auto, sudor și inginer programator.
Pe parcursul anului 2022 întreprinderile mici și mijlocii din țara noastră vor avea posibilitatea să acceseze noi programe implementate de Organizația de Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Faptul a fost anunțat în cadrul unei conferințe organizată de Ministerul Economiei și ODIMM. După cum a menționat directorul interimar ODIMM, Dumitru Pîntea, în bugetul de stat pentru anul curent sunt aprobate mijloace financiare în sumă de 140 mil. lei pentru implementarea proiectelor gestionate de ODIMM, dar urmează discuții cu partenerii externi pentru a extinde resursele disponibile, astfel încât să sporească suportul oferit pentru dezvoltarea IMM-urilor.
Planul de acțiuni al Executivului pentru anii 2021-2022 a intrat în vigoare, Hotărârea Guvernului nr. 235 din 13 octombrie 2021 cu privire la aprobarea acestuia fiind publicată în Monitorul Oficial din 5 noiembrie curent. Documentul a fost elaborat în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare durabilă setate în Programul de guvernare și conține acțiuni specifice pentru 24 de domenii1. Astfel, la capitolul finanțe publice obiectivul-cheie este gestionarea eficientă, prudentă, transparentă și corectă, asigurarea stabilității bugetar-fiscale, alocarea resurselor financiare publice în strânsă corelare cu prioritățile de politici, precum și accesarea asistenței externe pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Până la 30 august curent, asociațiile de business din Moldova, din sectoarele turism, textile, industrii creative și vinuri, sunt invitate să depună dosarul de participare la concursurile de granturi lansate de către proiectul EU4Business: Connecting Companies (EU4BCC). Proiectul va acorda asociațiilor de business din țările Parteneriatului Estic și din statele membre ale UE care au înregistrat ultimii ani o cifră de afaceri egală sau mai mare de 50 mii de euro, 28 granturi în valoare de 60 mii euro fiecare, pentru organizarea a 2 tipuri de activități: B2B Matching și vizite de studiu.
Întreprinderile sociale din RM vor putea participa la un program de finanțare și mentorat ce va fi gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului fiind inclus pe agenda ședinței secretarilor generali. Astfel, Programul va oferi o abordare integrată de susținere a antreprenorilor sociali și constă din 4 componente de implementare ce țin de: promovare; formare profesională și mentorat; finanțare și monitorizare.
Potrivit art.94 alin.(1) și art.96 ale Codului transporturilor rutiere, aprobat prin Legea nr.150/2014, activităţile specifice de autoservice sunt: repararea, întreţinerea şi/sau reglarea ansamblurilor mecanice, repararea, întreţinerea, reglarea echipamentului
În trimestrul I din anul curent, structurile de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare din țară au fost frecventate de 22,1 mii de turiști sau cu 43,0% mai puțin față de ianuarie-martie 2020, anunță Biroul Național de Statistică. Pentru comparație, în aceiași perioadă din anul 2019 au fost cazați 55,3 mii turiști, în anul 2018 – 49,7 mii, iar în lunile ianuarie-martie 2017 structurile de primire turistică au găzduit în total 44,8 mii persoane.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *