Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În condițiile prevederilor art. 88 alin.(5) din Codul fiscal, veniturile persoanei fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, obținute din prestarea serviciilor şi/sau lucrărilor, precum şi veniturile membrilor consiliului sau comisiei de cenzori a întreprinderilor, sunt considerate drept salariu din care se reține impozitul conform cotei prevăzute la art.15 lit. a).
Persoana fizică, având dubla cetățenie (a Republicii Moldova și Ucrainei) a înstrăinat un bun imobil ce îi aparținea pe teritoriul RM. La determinarea obligației fiscale, va fi în drept acesta să utilizeze scutirea personală?
Dreptul de ședere provizoriu ar putea fi acordat sau extins străinului care se califică drept nomad digital dacă acesta intenționează să rămână pe teritoriul Republicii Moldova peste termenul legal de ședere, în timp ce continuă să obțină venituri din desfășurarea activității de muncă în baza contractului individual de muncă sau contractului de prestări servicii cu
Segmentul activității de comerț/prestări servicii on-line este un segment evaluat de către Serviciul Fiscal de Stat cu nivel sporit de risc de neconformare fiscală. Lipsa unui loc fix de desfășurare a activității, prezența numerarului, implicarea în circuitul economic a mai multor subiecți (pagini web) care au un singur beneficiar, sunt principalele motive pentru care segmentul respectiv este mai vulnerabil din punct de vedere al neconformării fiscale, inclusiv prezența fenomenului activității ilicite.
Casa Națională de Asigurări Sociale reiterează importanța înregistrării tuturor participanților în sistemul public de asigurări sociale. Înregistrarea corectă și în termen a plătitorilor de contribuții la BASS permite exercitarea deplină a drepturilor
Noțiunea mărcii și semnele ce pot fi înregistrate ca marcă În conformitate cu art.2 din Legea nr.38/2008 privind protecția mărcilor, marca este orice semn (vizual, sonor, olfactiv, tactil) care serveşte la individualizarea şi deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei
Efortul autorităților depus pentru digitalizarea continuă a economiei, inclusiv crearea condițiilor pentru dezvoltarea și reglementarea comerțului electronic, este reflectat în proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative (peste 20 de acte legislative, inclusiv în Codul fiscal). Acesta a fost elaborat de Ministerul Economiei cu suportul Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru și al USAID Moldova. Astfel, autorii propun modificarea art. 697 din CF (regimul fiscal al persoanelor fizice care desfășoară activități independente desfăşurate în domeniul comerţului cu amănuntul (cu excepţia mărfurilor supuse accizelor)). În cazul utilizării metodelor de acceptare a plăților fără numerar, se propune o diferențiere a limitei veniturilor din vânzări permise de a fi realizate
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul cu privire la modificarea unor ordine ale MF care are ca bază prevederile Legii privind auditul situațiilor financiare nr.271/2017 și Legea contabilității și raportării financiare nr.287/2017 și are drept
Marketingul, distribuirea și/sau comercializarea în Republica Moldova a instrumentelor financiare derivate, de tipul celor binare, care reprezintă un instrument financiar derivat decontat în numerar în care plata unei sume monetare fixe depinde de apariția unuia sau mai multor evenimente specificate în raport cu prețul, nivelul sau valoarea activului suport
Serviciul Fiscal de Stat a recepționat 98 588 declarații cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2024, depuse de către persoanele care desfășoară activitate economică, și 206 682 declarații cu privire la impozitul pe venit depuse de contribuabili – persoane fizice
Tipurile de taxe pentru resursele naturale, cotele, modul de calculare şi achitare, precum şi înlesnirile la aplicarea acestora sunt stabilite de titlul VIII al Codului fiscal.
Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 22,5% în luna ianuarie a anului 2025 și constituie 8,2 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2024, anunță Serviciul Fiscal de Stat. Urmare a acțiunilor de conformare voluntară și informare, în perioada luna ianuarie 2025 au fost identificate 189 persoane fizice care dau în
Este aplicabilă, în raport cu serviciile hoteliere , scutirea de TVA sau cota redusă, stabilită pentru livrările din domeniul HORECA (având în vedere faptul că este vorba de cazarea în hotel)?
Vă informăm că, la data de 02 octombrie 2025, în intervalul 17:00-19:00, vor fi efectuate lucrări de ajustare în cadrul: Sistemului Informațional Automatizat „e-Cerere”, modulul „Înregistrarea online a contribuabililor”, compartimentul „Înregistrarea contribuabililor ce practică activitate profesională” și
Activând în calitate de freelanceri, „liberii profesioniști” din domeniul tehnologiilor informaționale (TIC) beneficiază de o mulțime de avantaje față de persoanele angajate la birou, printre care se evidențiază libertatea și independența (libertatea de a alege jobul, libertatea de a lucra din orice loc etc.), fapt incontestabil. Totuși, cu libertatea vin și anumite responsabilități. Plata impozitelor și taxelor pentru veniturile obținute din freelancing este una dintre acestea, o obligație pe care mulți freelanceri o displac intens sau chiar o ignoră absolut.
Partea I a fost publicată în nr. 6(54) Veniturile independente Cu referire la veniturile independente, merită a fi menționat că acestea acoperă, în mare parte, activitatea de întreprinzător definită în Codul fiscal1 desfășurată de persoanele fizice (inclusiv activitatea profesională sau independentă în sensul CF).
Angajatorul achită studiile universitare ale salariatului în sumă de 12000 lei. Reprezintă aceste plăți drept facilitate acordată de angajator? Urmează a fi reținute și achitate impozitul pe venit și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală? Sunt deductibile aceste cheltuieli? Care condiții urmează a fi întrunite pentru a fi recunoscute la deducere?
Care va fi cuantumul deductibil, pentru anul 2025, a cheltuielilor pentru studiile profesionale și perfecționarea salariaților? Conform art. 24 alin. (19) din Codul fiscal (în continuare – CF) se permite
Activitatea independentă a persoanelor fizice rezidente care desfășoară activitate în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția mărfurilor supuse accizelor, a fost propusă drept alternativă celor ce activează în comerț în baza patentei de întreprinzător. Statisticile denotă că eforturile depuse încep să dea rezultate și numărul deținătorilor de patente este în scădere. Astfel, la situația din 31 decembrie 2017, erau înregistrate 10709 de persoane care desfășurau activitatea în baza patentei de întreprinzător, iar la 31 octombrie 2018 erau înregistrate 7984 persoane, ceea ce atestă o migrare treptată a deținătorilor de patentă spre activitatea independentă. Astăzi propunem un articol care vine cu detalii privind procedura de înregistrare și de încetare a activității respective, de inițiere și de efectuare a controlului fiscal, drepturile și obligațiunile părților.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *