Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu prevederile art. 427, alin. (14) din Codul Vamal nr. 95/2021, garanțiile globale acceptate până la 1 ianuarie 2024 își mențin valabilitatea până la data de 31 decembrie 2024, fără necesitatea deținerii autorizației pentru garanția globală, anunță Serviciul Vamal.
Modul de creare, expediere şi recepționare a facturilor fiscale, generate în Sistemul informațional automatizat (în continuare – SIA) de creare şi circulație a facturilor fiscale „e-Factura”, între participanții la tranzacțiile economice documentate prin acestea, este stabilit în Regulamentul, aprobat prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat
Cum urmează a fi asigurată scoaterea de la evidență fiscală a subdiviziunii în cazul neutilizării acesteia și nerezoluțiunii contractului de locațiune, dat fiind faptul că locatorul creează anumite impedimente?
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul Regulamentului cu privire la modul de administrare a bunurilor confiscate, a bunurilor fără stăpân, a produselor agricole și alimentare perisabile sechestrate
În conformitate cu art.104 lit.a) din Codul fiscal, sunt scutite de TVA cu drept de deducere mărfurile, serviciile pentru export şi toate tipurile de transporturi internaționale de mărfuri (inclusiv de expediție) şi pasageri, serviciile de transport internațional
Încasările la bugetul public național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat, conform informațiilor operative, au constituit circa 52,6 mld. lei în 9 luni ale anului 2024, ceea ce denotă o creștere de circa 5,7 mld. lei sau cu 12,1% în raport cu perioada similară a anului precedent.
Zilele de 27 aprilie — 30 aprilie 2020 se declară zile de odihnă pentru toate unitățile din sectorul bugetar și instituțiile/autoritățile publice la autogestiune, cu excepția: 1.1.instituțiilor medico-sanitare, de sănătate publică și servicii auxiliare pentru instituțiile de sănătate publică, serviciilor de salvare, urgență și de asistență socială; 1.2. autorităților administrative din domeniul apărării naționale, ordinii publice şi securității naţionale;
Joi, 5 iunie curent, fiind publicat în Monitorul oficial, a intrat în vigoare Ordinul ministrului Finanțelor nr. 47 din 2 iunie 2025 cu privire la modificarea OMF nr.126/2017 prin care a fost aprobat Formularul tipizat (Forma IRM19)
Clasificatorul categoriilor persoanelor asigurate care se utilizează la completarea Declarației formei IPC21 a fost completat. În Monitorul Oficial nr. din 3 iulie curent Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 75 din 27 iunie 2024 cu privire la modificarea Ordinului MF nr. 126/2017 și a Ordinului MF nr. 94/2020.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la modul de recuperare a zilelor declarate de către Comisia pentru Situații Excepționale ca zile libere, care a fost discutat în cadrul ședinței Secretarilor de Stat. Conform proiectului, pentru recuperarea a 12 zile declarate libere, se stabilesc următoarele zile lucrătoare pe parcursul anului 2020: 23 mai, 13 iunie, 20 iunie, 4 iulie, 18 iulie, 1 august, 22 august, 5 septembrie, 19 septembrie, 3 octombrie, 17 octombrie și 31 octombrie. În aceste zile activitatea salariaților cu durata normală a timpului de muncă se propune a fi organizată după următorul regim de muncă – de la 8.00 până la 16.30, cu pauza de masă de la 12.00 până la 12.30
Tichetele de vacanță vor putea fi acordate salariaților atât la locul de muncă de bază, cât și la locul de muncă prin cumul, iar beneficiarul va utiliza cel puțin două tipuri de servicii de călătorie,
Legea nr. 423 din 22 decembrie 2023 pentru modificarea unor acte normative (ajustarea legislației în domeniul transporturilor rutiere) care prevede excluderea din Codul transporturilor rutiere nr. 150/2014 (Cod) a noțiunii „foaia de parcurs”, a fost publicată în Monitorul oficial marți 6 februarie anul curent și va intra în vigoare
Reieșind din completările recente ale cadrului normativ în vigoare, deducem unele aspecte ce țin de prezentarea, dar și de corectarea Informației IRM19.
Maib este încântată să anunțe lansarea unei promoții speciale destinată clienților business – cashback instant, care le oferă ocazia de a beneficia de un cashback de 3% la fiecare plată efectuată cu cardul maib business la: centre de deservire auto, stații PECO, procurarea de echipamente și mobilier de birou, restaurante.
Persoana juridică A vinde persoanei juridice B certificate cadou. La primirea plății în avans pentru certificatele cadou se va elibera factura fiscală?
Ministerul Finanțelor anunță inițierea procesului de înmatriculare la Programul de instruire și certificare în domeniul auditului intern în sectorul public, pentru nivelul de bază, nivelul intermediar și nivelul avansat.
Care sunt consecințele fiscale aferente impozitului pe venit și răspunderea pentru contribuabil, în cazul achitării de către acesta persoanei fizice a sumei integrale la procurarea activelor de capital fără reținerea impozitului pe venit la sursa de plată?
Cadrul normativ de bază, principiile și cerinţele generale şi mecanismul de reglementare în domeniul contabilităţii şi raportării financiare este stabilit prin Legea contabilităţii și raportării financiare nr.287/2017 (Legea nr.287/2017). Deţinerea de către entitate a activelor cu orice titlu, înregistrarea surselor de provenienţă
Serviciul Fiscal de Stat informează că, formularele TL13 și TRN21 au fost actualizate și sunt disponibile în cadrul Ghișeului unic de raportare. Dările de seamă prenotate urmează să fie prezentate de către contribuabili până la data de 25 iulie
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *