Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
Salariile în plic prejudiciază în fiecare an bugetul public naţional cu aproximativ cinci mld. de lei. Peste 80% din economia Republicii Moldova este una nefiscalizată, iar cel mai mare procent de angajări nedeclarate se inregistrează în agricultură, construcţii, comerţ, în domeniul hotelier şi cel de agrement.
În Moldova Acordul Fondului Monetar Internaţional cu Republica Moldova a fost publicat. Documentul conţine paşii pe care trebuie să-i întreprindă autorităţile de la Chişinău pentru a efectua reformele şi vine cu o analiză a stării actuale a economiei ţării noastre.
Statul nu va aplica în acest an taxe vamale la produsele lactate, carnea şi cimentul importat din Ucraina.
Îmbunătăţirea performanţei coridoarelor comerciale ale Republicii Moldova poate contribui la reducerea costurilor comerciale şi elibera potenţialul latent, în special pentru comercianţii mici, pentru care costurile comerciale curente sunt prea mari, se spune în sinteza evaluării coridoarelor comerciale (ECC), realizată în cadrul Programului pentru Reforme Structurale în Moldova şi finanțat de USAID, care a fost prezentată, pe 18 iulie curent, la Chișinău.
Poate sau nu fi aplicată de către instanţele de judecată, la solicitarea executorilor judecătoreşti, interdicţia de eliberare a documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere, pentru neachitarea unei datorii? Vezi din ce dată sunt excluse aceste interdicţii. Una din libertăţile fundamentale ale omului o constituie dreptul la libera circulaţie, consfinţit în art. 27 din Constituţie. În sensul articolului menţionat, dreptul la libera circulaţie în ţară este garantat. Oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară.
CFM a prezentat detaliile achiziției lucrărilor de reabilitare a căilor ferate și strategia de implementare a proiectului. Licitația pentru restabilirea infrastructurii feroviare a tronsonului Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești este preconizată pentru trimestrul III al anului 2018. Şapte companii străine interesate de modernizarea a 250 de km de cale ferată rezidente ale României, Ucrainei, Federației Ruse și Kazahstanului și conducerea Întreprinderii de Stat
Poziția economică și geografică favorabilă a Republicii Moldova urmează a fi valorificată pe deplin prin facilitarea comerțului cu țările din regiune, dar și cu cele situate la mii de kilometri, a constatat în discursul susținut în limba română Excelenţa Sa Jemes D. Pettit, ambasadorul SUA în țara noastră, la evenimentul de prezentare a studiului de evaluare a coridoarelor comerciale ale RM, care a fost realizat în cadrul Programului pentru Reforme Structurale în Moldova, fiind finanțat de USAID și desfășurat la 18 iulie curent la Chișunău.
Republica Moldova a exportat, în primele două luni ale anului 2016, pe piața din România mărfuri în valoare de 59,4 milioane de dolari SUA, cu 11 milioane peste nivelul livrărilor în țările CSI, potrivit datelor făcute publice astăzi de Biroul Național de Statistică,
Министр финансов заявил об этом в ходе конференции «Законодательные перспективы 2017: новости и сюрпризы», которая прошла в четверг в Кишиневе. Мероприятие организовала компания KPMG Moldova в сотрудничестве с Vernon David.
La această rată, Ministerul Finanţelor din România a cerut şi obţinut bani de la băncile comerciale din România. Ministrul Finanţelor din România Anca Dragu a declarat joi la o conferinţă de presă susţinută la Chişinău că împrumutul de 150 mil. euro este oferit pe un termen de 4,5 ani (este prevăzută şi vacanţă a plăţilor).
Au mai rămas câteva zile din anul 2018 – an cu multe noutăți fiscale, unele care au generat schimbări majore nu doar în sistemul fiscal, dar și în întreaga economie națională. P.P. „Monitorul fiscal FISC.MD” a fost alături de contribuabili, informându-i despre toate modificările operate în legislația fiscală și oferindu-le suport în implementarea lor corectă.
Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a efectuat o vizită de lucru la ÎS Fabrica de Sticlă, unde s-a documentat cu procesul de lichidare a consecințelor avariei tehnologice din luna august 2016, soldate cu stoparea procesului de producție, acțiunile administrației întreprinderii privind depășirea situației de criză.
La Ministerul Finanțelor în calitate de beneficiar al proiectului de Twinning “Suport pentru dezvoltarea unui mediu de control și audit intern eficient în sectorul public din Republica Moldova” a avut loc instruirea Secretarilor generali și a Secretarilor de stat ai autorităţilor publice centrale din țară în cadrul unui atelier de lucru cu genericul “Utilizarea eficientă a resurselor bugetare necesită un sistem de control intern eficace”. Seminarul a fost susţinut de către Jens Motel, Lider de proiect și Mioara Diaconescu, Lider junior de proiect.
Informaţia despre vizita lui Cioloş în Moldova a fost publicată pe site-ul Guvernului României. În acelaşi timp, presa românească, care citează purtătorul de cuvânt al premierului Liviu Iolu, menţionează că vizita lui Cioloş la Chişinău este legată de acordarea Moldovei primei tranşe din împrumutul convenit în Acordul privind ajutor financiar (150 mln euro).
Pensiile de serviciu nu se vor mai majora anual, prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, informează Ministerul Muncii al României, într-un comunicat difuzat săptămâna trecută. “Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență care stabilește că pensiile de serviciu nu se vor mai majora, anual, prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, așa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea 263/2010", se spune în comunicat.
Cabinetul de miniştri a aprobat semnarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru realizarea proiectului „Construcţia Conductei de Transport Gaze pe direcţia Ungheni–Chişinău”.
Executivul a aprobat Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanţare pentru Programul transnaţional Dunărea 2014-2020 dintre Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană şi Ministerul Economiei Naţionale al Ungariei, semnat la Chişinău, la 15 decembrie 2016. Beneficiarii din Moldova vor dispune de o sumă de 5 mil. euro pentru finanțarea activităților.
Afirmaţia a fost enunţată în cadrul primei zile a Conferinţei ştiinţifice internaţionale cu genericul Contabilitatea şi profesia contabilă în era provocărilor, organizată de Asociaţia Contabililor şi Auditorilor Profesionişti (ACAP) în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova cu ocazia Zilei Profesionale a Contabililor.
Atingerea progreselor palpabile în calitatea vieții oamenilor și în abilitarea grupurilor vulnerabile este noua filozofie propusă pentru Strategia Națională de Dezvoltare a Republicii Moldova – „Moldova 2030”, care este prezentată în Nota de concept, propusă pentru consultări publice de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Proiectul descrie obiectiv tendințele în dezvoltarea umană în ţară, bazate pe analiza factorilor demografici, sociali, economici, climaterici, dar și cei de guvernare.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *