Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Vinurile Individo de la Chateau Vartely au obținut trei medalii la Concursul «Pistonul de Aur» de la Brăila, România. Individo Rară Neagră Malbec Syrah și Individo Traminer Sauvignon Blanc au fost premiate cu aur. Cele două vinuri au reușit să obțină 86 și respectiv 85,5 puncte.
Republica Moldova și Federația Rusă vor extinde cooperarea în domeniul vamal. Subiectul a fost discutat în cadrul întrevederii ambasadorului Moldovei în Rusia, Dumitru Braghiș, cu șeful Serviciului Federal Vamal al Rusiei, Andrei Belianinov.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat face precizări în legătură cu decizia guvernului privind noul formular (CET 15) al Declarației cu privire la impozitul pe venit prin care persoanele fizice, cetățeni ai Republicii Moldova și persoane fizice nerezidente, ce nu practică activitatea antreprenorială își vor declara veniturile. Decizia a fost aprobată la 1 decembrie 2015 și publicată în Monitorul Oficial.
Formularul CET 08, prin care persoanele fizice prezentau declarațiile privind impozitul pe venit obținut, va fi substituit cu unul nou – formularul CET 15, aprobat în ședința de miercuri a guvernului în exercițiu.
Guvernul francez a anunţat, miercuri, că va rata anul viitor şi în 2016 ţinta de reducere a deficitului bugetar la 3% din produsul intern brut, dar a avertizat că nu va lua măsuri suplimentare de austeritate, în ciuda presiunilor Uniunii Europene, informează AFP. Proiectul de buget pentru 2015 prevede un deficit bugetar de 4,3% din PIB, faţă de 4,4% la finalul acestui an. Indicatorul ar urma să ajungă în 2017 la nivelul de sub 3% stabilit de Uniunea Europeană.
Dobânzile la care se împrumută de pe piaţă Germania a atins miercuri un nou minim istoric, obligaţiunile guvernamentale servind drept valori de refugiu în urma evoluţiei slabe a economiei zonei euro, transmite Bloomberg. Germania a vândut obligaţiuni cu scadenţa în august 2014 la un randament mediu de 0,93%, în valoare de 4,1 miliarde de euro (5,2 miliarde de dolari). Este cel mai redus randament de când Bloomberg a început publicarea datelor, în 1993. Investitorii au făcut oferte pentru bonduri de 4,66 miliarde de euro.
Persoanele fizice au depus, în luna iulie, în conturi de depozit la termen peste 2,2 miliarde de lei, cu circa 400 milioane de lei mai mult decît în luna precedentă, potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), informează MOLDPRES.
Anul 2016 începe cu reduceri de preţuri la produse şi servicii în urma scăderii cotei TVA la 20%, iar în unele cazuri la 9% şi chiar 5%, cu ieftinirea energiei electrice cu 5%-6%, reducerea impozitului pe dividende la 5%,dar aduce şi scumpiri la poliţele RCA şi la impozitele pe locuinţe şi terenuri.
Contribuabilul este obligat, potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, să achite la buget, la timp și integral, ținând cont de prevederile art.7 alin.(5), sumele calculate ale impozitelor și taxelor, asigurând exactitatea și veridicitatea dărilor de seamă fiscale prezentate.
Moldova a ocupat în clasamentul libertăţii economiilor din lume locul 117 între 178 de ţări, coborând şase poziţii faţă de anul 2015 şi situându-se între Kenya şi Belize. Astfel arată datele „Indicele libertăţii economice", întocmit şi publicat de Heritage Foundation în comun cu Wall Street Journal.
Exportul a 18 companii vinicole de top din Moldova în perioada ianuarie-iunie s-a redus cu 28%. Potrivit corespondentului special al agenţiei „INFOTAG”, aceste date au fost enunţate la şedinţa desfăşurată marţi de conducerea Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, participanţii căreia au discutat situaţia financiară din ramură.
Serviciul Vamal al Republicii Moldova atenționează agenții economici care și-au planificat traversarea frontierei de stat, în zilele apropiate, prin punctul de trecere a frontierei de stat Sculeni, să dea preferință altor puncte de trecere situate la frontiera moldo-română.
Taxa pentru licenţa caselor de schimb valutar din Moldova va creşte de 3,7 ori, până la 12 mii lei. Acestea sunt prevederile modificărilor Legii privind reglementarea valutară, elaborate de Banca Naţională a Moldovei şi aprobate de Guvern.
Pînă la sfîrşitul anului 2016 punctele vamale de trecere Săiţi, Copceac, Cosăuţi, Vasilcău, Medeleni şi Cahul vor fi dotate cu echipament modern din resursele SUA.
Subiectul taxei de utilizare a drumului de către autoturismele înregistrate în afara țării, care ar putea fi majorată de peste trei ori, conform Legii cu privire la politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2016, rămâne un subiect deschis.
O unitate de schimb valutar din Chișinău nu și-a putut începe activitatea de la începutul anului 2016. Aceasta se întâmplă din cauza că activitatea agentului economic a fost suspendată pe un termen de 45 de zile.
Biroul Naţional de Statistică comunică că, în ianuarie-martie 2014 întreprinderile şi organizaţiile de toate tipurile de activităţi economice au realizat investiţii în active materiale în valoare de 2169,9 mil. lei (în preţuri curente). Comparativ cu perioada respectivă a anului precedent acest indicator a marcat o creştere de 3,0% (în preţuri comparabile).
Încrederea consumatorilor a coborît în lunile septembrie-octombrie la cele mai joase cote din acest an, 62 de puncte, potrivit indicelui elaborat de IDIS „Viitorul”. Indicele Încrederii Consumatorului reflectă percepția generală a populației privind situația financiară personală curentă și așteptările pentru viitorul apropiat, informează Moldpres.
Din punct de vedere fiscal anul 2016 ne aduce pe de o parte măsuri de relexare fiscală prin reduceri de preţuri la produse şi servicii în urma scăderii cotei TVA la 20%, iar în unele cazuri la 9% şi chiar 5%, reducerea impozitului pe dividende la 5%, dar
Economia Moldovei şi-a revenit puternic de la contracţia cauzată de seceta din 2012, însă activitatea economică în 2014 va fi caracterizată printr-o încetinire semnificativă. Cel puțin de această părere sunt experții Fondului Monetar Internațional, scrie IPN cu referire la un comunicat de presa al instituției financiare.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *