Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La finele anului trecut, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a lansat portalul www.client.chamber.md care oferă posibilitatea agenților economici să solicite expertiza mărfurilor în regim online. Serviciul de depunere online a cererilor permite reducerea timpului şi a costurilor. Astfel,
Rezultatele cercetării „Influența pandemiei COVID-19 asupra gospodăriei” în trimestrul II 2020 denotă că mărimea veniturilor disponibile per persoană diferă pe grupuri de gospodării în funcție de faptul dacă acestea s-au confruntat cu dificultăți în perioada pandemiei, constată Biroul Național de Statistică. Analiza a fost realizată de BNS cu suportul partenerilor de dezvoltare (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Băncii Mondiale). Astfel, respondenții gospodăriilor care și-au pierdut locul de muncă dispun de venituri cu 37,4% mai mici în raport cu membrii gospodăriilor care și-au menținut locul de muncă.
Dreptul de veto al organelor sindicale în procedura de concediere a salariaţilor aleşi în organele sindicale si neeliberaţi de la locul de muncă de bază ar putea fi exclus. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea proiectului legii pentru modificarea unor acte legislative. Astfel, dacă în prezent art. 87 din Codul muncii interzice concedierea fără acordul organului sindical, proiectul de lege propune ca, la concedierea conducătorilor și a salariaţilor aleşi în organele sindicale şi neeliberaţi de la locul de muncă de bază, angajatorul să consulte organul sindical al cărui membru este salariatul respectiv, înaintând un demers în formă scrisă prin care îşi va argumenta intenţia.
Este necesar de a elibera facturi persoanelor fizice ce procură marfă prin intermediul entităților de creditare nebancară? În aceste condiții, cumpărătorul care este persoana fizică are posibilitatea, în sediul magazinului, sa contracteze acest împrumut pentru achitarea procurării, iar ulterior își onorează obligațiie față de entitatea nebancară. Conform legislației în vigoare, factura fiscală se eliberează la cerința persoanei fizice, dar cum se va calcula TVA din sumele achitate prin intermediul entității de creditare nebancară? Cum se face corespondența?
Totalitatea de obligaţii impuse producătorilor pentru recuperarea, valorificarea și reciclarea produselor scoase din uz este tot mai frecvent pusă în discuție, ținând cont că conceptul de responsabilitate extinsă a producătorului a fost introdus în legislația națională odată cu adoptarea Legii nr. 209/2016 privind deșeurile, însă mecanismul va deveni obligatoriu în țara noastră începând cu anul 2023. Despre implementarea acestui concept în Republica Moldova, prin preluarea celor mai bune practici privind instrumentele economice și fiscale în crearea procesului de management al deșeurilor de ambalaje din țările UE s-a discutat în cadrul evenimentului cu genericul
Interesul primordial al oricărei entități economice este să realizeze profit prin prisma activității sale comerciale. Este evident că orice antreprenor va urmări, pe cât este de posibil, creșterea profitului în propria sa întreprindere, încercând să-și maximalizeze câștigurile și, în același timp, să-și diminueze costurile. Astfel, unii agenți economici apelează la serviciile societăților comerciale de tip offshore, care sunt amplasate în paradisurile fiscale.În momentul de față nu există un consens între state cu privire la activitatea paradisurilor fiscale. Controversa
Pe agenda ședinței secretarilor generali din 20 august este inclus proiectul hotărârii cu privire la aprobarea proiectului de lege privind prevenirea pierderii și risipei alimentare. În anul 2015, Republica Moldova, împreună cu alte 192 de state membre ale ONU, s-a angajat să pună în aplicare Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030. Reducerea pierderilor și a deșeurilor alimentare reprezintă o țintă importantă a Obiectivului 12.3. de Dezvoltare Durabilă. Obiectivul dat prevede reducerea cu 50% a deșeurilor alimentare pe cap de locuitor pe plan mondial la nivelul comerțului cu amănuntul și al consumatorului până în 2030, precum și reducerea pierderilor alimentare la nivelul lanțurilor de producție.
Astăzi, 25 martie 2021, a fost dat startul conferinței dedicate facilitării comerțului transfrontalier. Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile, fiind organizat de Serviciul Vamal, Delegația UE în Republica Moldova, Programul USAID Reforme Structurale în Moldova și Camera de Comerț Americană din Moldova în parteneriat cu Asociația Businessului European. Conferința reprezintă o platformă interactivă de dialog strategic pentru specialiștii în domeniul vamal de nivel local și internațional, obiectivul evenimentului fiind conștientizarea rolului strategic al calității reglementărilor vamale asupra fluxului de bunuri, precum și reconfirmarea vectorilor de modernizare a cadrului vamal în contextul acordului de Asociere RM-UE.
Agentul economic ”X”, proprietar de bunuri imobiliare, în conformitate cu prevederile art. 282 alin. (2) din CF, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018 a achitat impozitul pe bunurile imobiliare integral până la 30.06.2018. Ulterior, s-a constat necesitatea prezentării, pentru aceeași perioadă, a unei dări de seamă corectate. Se va menține în acest caz dreptul la reducerea în mărime de 15% de care a beneficiat agentul economic? Conform prevederilor art. 2811 alin. (1) din CF, persoanele juridice, persoanele înregistrate în calitate de întreprinzător sunt obligate să prezinte calculul impozitului pe bunurile imobiliare până la data de 25 iulie (inclusiv) a perioadei fiscale respective. Pentru bunurile imobiliare dobândite după data de 30 iunie a perioadei fiscale respective, calculul impozitului pe bunurile imobiliare se prezintă la
Angajații Serviciul Fiscal de Stat de comun cu cei de la Agenția Națională Transport Auto și Inspectoratul Național de Patrulare au descins astăzi, 30 august 2019, în mai multe locații și pe traseele naționale pentru a verifica conformarea transportatorilor auto de pasageri de pe rutele interurbane la legislația fiscală. Acțiunea face parte din cadrul operațiunilor ordinare desfășurate cu regularitate, care au drept scop combaterea activității ilicite și a evaziunii fiscale. Agenții de patrulare au tras pe dreapta autobuze şi microbuze ce transportă pasageri, iar angajații fiscali și cei de la ANTA au verificat dacă aceștia dispun de actele necesare pentru acest gen de activitate, dacă au eliberat bilete, dacă au înregistrat pasagerii în borderoul de evidență a biletelor și dacă nu au alte abateri de la legislație.
Implementarea sistemului electronic pentru eliberarea actelor permisive (SIA GEAP), acțiunile pentru stimularea utilizării platformei electronice de către autoritățile emitente, precum și extinderea Proiectului de Ameliorare a Competitivității (CEP II) au fost analizate în cadrul unei ședințe online de către Ministerul Economiei și Infrastructurii cu echipa Băncii Mondiale, comunică MEI. Astfel, SIA GEAP, dezvoltat și implementat cu suportul Băncii Mondiale, vine să materializeze unul din obiectivele promovate de Guvern pentru reducerea poverii administrative și crearea unui mediu de afaceri favorabil, iar odată cu declanșarea pandemiei de COVID-19, importanța Ghișeului unic online a crescut considerabil.
La sfârșitul lunii noiembrie 2020 soldul creditelor în economie a constituit 48 mld. lei și a sporit cu 9% faţă de nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului 2019, denotă datele din Informația operativă cu privire la evoluția social-economică a RM publică de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Soldul creditelor în monedă națională a demonstrat o creștere cu 13,7% față de noiembrie 2019, iar a celor în valută străină – cu 1,5%. Conform datelor oficiale, în portofoliul de credite acordate cea mai mare pondere (23,7%) revine creditelor direcționate în sectorul comerțului, urmate de cele pentru procurarea/construcția imobilului (17,2%), de consum (16,8%), în sectorul agriculturii (8,2%) și industriei alimentare (8,1%).
În ianuarie-august 2020, comerțul intern de bunuri cu amănuntul a fost în creștere, iar serviciile prestate populației în continuare au înregistrat descreșteri. Datele din Informația operativă cu privire la evoluția social-economică a Republicii Moldova publicate de Ministerul Economiei și Infrastructurii denotă că, în prețuri comparabile, comerțul intern de bunuri cu amănuntul s-a majorat în perioada de referință cu 0,9%, iar volumul serviciile prestate populației s-a diminuat cu 23,7%. Conform datelor oficiale, cifra de afaceri în ianuarie-august 2020 a însumat circa 38,3 mld. lei în comerțul cu amănuntul și circa 11,1 mld. lei în serviciile de piață prestate populației.
Astăzi, 1 februarie 2021, intră în vigoare noile prețuri pentru energia electrică, hotărârile privind prețurile reglementate de furnizare a acesteia fiind publicate de Agenția Națională de Reglementare Energetică în Monitorul Oficial din 29 ianuarie 2021. Reamintim că, la 26 ianuarie 2021, Consiliul de Administrație al ANRE a aprobat reducerea tarifelor și prețurilor reglementate pentru energia electrică furnizată pe întreg teritoriul țării atât în zona de deservire a ÎCS ,,Premier Energy Distribution” SA, cât și a SA ,,RED-Nord”.
Autoritățile continuă discuțiile privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021, astăzi, 23 octombrie, documentul fiind discutat pe platforma Clubului Presei Economice, cu participarea ministrului Finanțelor, Serghei Pușcuța, secretarului de stat, Dorel Noroc, experților economici și reprezentanților mediului de afaceri. Serghei Pușcuța s-a referit la contextul bugetar al anului 2020, care a fost marcat de situația epidemiologică, dar și de secetă. După cum a menționat ministrul, cea mai afectată perioadă a fost luna aprilie, când veniturile au scăzut în medie cu circa 30% comparativ cu luna similară din anul 2019. Totodată, vicepremierul a dat asigurări că în ultimele trei luni ale anului curent vom avea un sistem bugetar echilibrat, ținând cont de faptul că în această perioadă, tradițional, se efectuează cele mai multe cheltuieli din buget.
Ministerul Finanțelor a convocat o ședință de lucru cu participarea reprezentanților profesiilor juridice. Discuțiile au vizat măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021, cu accent pe regimul fiscal și social al persoanelor ce desfășoară activitate profesională în sectorul justiției. Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Dorel Noroc, a menționat că, măsurile propuse vizează uniformizarea cotei aplicate impozitului pe venit prin reducerea cotei de la 18% la 12%, concomitent cu revizuirea spectrului cheltuielilor deductibile în scopuri fiscale, precum și creșterea gradului de protecție socială a persoanelor care practică profesiile juridice.
Consiliul Concurenței a făcut publică Decizia Plenului consiliului nr. ASER-13 din 7 martie 2019, prin care constată că măsura de sprijin acordată sub formă de reducere a venitului impozabil cu o sumă calculată prin înmulţirea salariului mediu lunar pe ţară din anul precedent anului fiscal de gestiune la creşterea numărului mediu al salariaţilor în anul fiscal de gestiune faţă de anul precedent, dar nu mai mare de venitul impozabil prevăzută la art. 24 alin. (16) din Legea nr. 1164 din 24.04.1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului Fiscal al Republicii Moldova, nu constituie ajutor de stat în sensul art. 3 al Legii nr. 139 din 15.06.2012 cu privire la ajutorul de stat și urmează a fi exclusă din lista schemelor de ajutor de stat existente, care se prezintă anual Consiliului Concurenței de către Serviciul Fiscal de Stat.
Guvernul a aprobat prelungirea, până la 31 decembrie 2020 inclusiv, a termenului de aplicare a unor măsuri necesare prevenirii și controlului infecției COVID-19. Astfel, se menține achitarea de către angajatorul de la locul de serviciu/de muncă de bază a tuturor drepturilor salariale lucrătorilor medicali detașați în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice spitalicești destinate internării pacienților care întrunesc criteriile definiției de caz pentru COVID-19.
Reducerea barierelor tarifare pentru exportul de produse horticole, elaborarea planului multianual de promovare a produselor horticole pe piețe-țintă (Asia, Orientul mediu, Federația Rusă etc.) crearea conceptului de utilizare în sinergie a brandului de țară „Pomul Vieții” și brandului ,,Moldova – un gust deosebit” pentru toate activitățile de promovare a produselor horticole, aprobarea de către Guvern a Programului Național de dezvoltare a sectorului agriculturii ecologice, oferirea suportului producătorilor la efectuarea investițiilor în infrastructura fizică aferentă exploatațiilor agricole sunt doar câteva dintre cele 70 de măsuri incluse în Programului de dezvoltare a horticulturii pentru anii 2021-2025. Acesta este aprobat de Executiv, Hotărârea nr.840 din 18 noiembrie 2020 fiind publicată în MO.
Procedura de nimicire a documentelor contabile, după cum se cunoaște, este prevăzută în Ordinul nr. 57 din 27.07.2016 al Serviciului de Stat de Arhivă (Ordinul nr. 57/2016), prin care a fost aprobat Indicatorul documentelor-tip și al termenelor de păstrare pentru organele administrației publice, pentru instituțiile, organizațiile și întreprinderile Republicii Moldova (în continuare – Indicatorul documentelor-tip). Prezentul Indicator al documentelor-tip stă la baza stabilirii termenelor de păstrare și pentru nimicirea documentelor organelor administrației publice, pentru organizațiile și întreprinderile din Moldova,inclusiv, organizațiilor obștești.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *