Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat informează că va desfășura la data de 14 februarie 2024 acțiuni de monitorizare a contribuabililor care activează în domeniul comerțului cu flori și Horeca (hotele, restaurante, cafenele).
Casa Naţională de Asigurări Sociale aduce la cunoştinţă Particularităţile calculării şi achitării contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în anul 2024, elaborate în temeiul prevederilor Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale şi Legii nr. 419/2023 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024
În conformitate cu prevederile art. 120 din Codul fiscal (în continuare – CF), subiecţi ai impunerii cu accize sunt: a) antrepozitarul autorizat care produce şi/sau prelucrează mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova; b) persoanele juridice şi persoanele fizice care importă mărfuri supuse accizelor;
În ediția din decembrie a revistei „monitorul fiscal FISC.md”, care va ieși din tipar în zilele imediat următoare, este publicat articolul „Sectorul avicol: evaluarea inițială și curentă a fluxurilor de păsări”, elaborat de Vasile Bucur și Tatiana Țapu, în care autorii atrag atenția că entitatea avicolă
Articolul 87 alin. (11) din Codul fiscal prevede că întreprinderile care se clasifică ca întreprinderi micro, mici sau mijlocii, conform criteriilor determinate în ultima zi a perioadei fiscale potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii (Legea nr. 179/2016),
Legea contabilităţii și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (Legea nr. 287/2017) definește documentul primar ca fiind o confirmare documentară care justifică producerea faptelor economice sau care acordă dreptul de a le efectua (produce), certifică producerea unui eveniment.
La data de 15 august 2024, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 214 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală), care prevede abrogarea retroactivă a regimului fiscal al agenților economici care desfășoară activități în domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase.
Serviciul Fiscal de Stat informează că spațiul de stocare al serverului care asigură funcționarea bazei de date a Sistemului Informațional Automatizat „e-Factura” va fi dublat. Spațiul de stocare adăugat adițional va asigura resurse de stocare pentru circa 550 de zile, cu rata curentă de creștere a utilizării SIA „e-Factura” și va preveni pe viitor incidentele de funcționare neconformă a sistemului.
În conformitate cu legislația fiscală, contribuabilul poate dispune de sumele plătite în plus la buget în mai multe modalități, la discreția acestuia. Cele mai des utilizate modalități sunt stingerea obligației fiscale prin compensare din contul sumei plătite în plus și restituirea acesteia
În anul 2023 întreprinderea a procurat anvelope de iarnă pentru automobilul propriu, care au fost instalate la data de 30.10.23. Conform SNC "Stocuri" pct. 53 și politicile contabile, întreprinderea a calculat uzura în mărime 100% la transmiterea (instalarea)
Întrebarea contribuabilului: Va fi oare obligată entitatea de a aplica limitele de efectuare a decontărilor în numerar și în cazul contractării unui împrumut?
Pentru o generalizare a primei părți recapitulăm că angajații din unitățile cu autonomie financiară sunt salarizați în baza prevederilor:
Prevederile art.21 alin.(6) din Codul fiscal (în continuare – Cod) în redacția Legii nr.356/2022 cu privire la modificarea unor acte normative, prevedea, începând cu perioada fiscală 2023, veniturile contribuabililor care desfăşoară activitate de întreprinzător obţinute din tranzacţiile economice cu fondatorii sau alte persoane interdependente efectuate la preţ mai mic decât preţul de piaţă urma a fi
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte că data de 25 octombrie 2024 reprezintă termenul limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Casa Națională de Asigurări Sociale anunță că la 1 aprilie 2024 pensiile şi unele prestații sociale se indexează cu 6%. Indexarea este prevăzută pentru: pensiile pentru limită de vârstă, de dizabilitate, de urmaș; pensiile pentru vechime în muncă; pensiile funcţionarilor publici,
Ministerul Finanțelor, în scopul implementării Sistemului Informațional „Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova” (platforma electronică), a elaborat și înaintat pentru consultări publice proiectul Regulamentului cu privire la plasarea,
În ediția din aprilie a „monitorului fiscal FISC.md” este publicat articolul „Transmiterea dreptului de folosință a activelor în calitate de aport la capitalul social al SRL”, elaborat de către Natalia Țiriulnicova și Marcela Dima, în care autoarele analizează reglementările juridice, modalitățile de contabilizare și efectele fiscale aferente acestei operațiuni.
Prin derogare de la prevederile Legii nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, pe parcursul anului 2024, poate fi permis importul doar în baza licenței de import eliberată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a mărfurilor de la pozițiile tarifare
Din 1 ianuarie 2024 un capitol aparte din Codul fiscal (CF) (cap. 73) reglementează regimul fiscal al agenților economici care desfășoară activități în domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase.
În articol vor fi examinate aspectele ce țin de perfecționarea documentelor în colectarea ouălor și determinarea adaosului greutății vii a păsărilor, luând în considerare documentele primare și centralizatoare care ar asigura managementul de top cu informațiile necesare în luarea deciziilor referitor la:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *