Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Pentru a obţine permisiunea de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marca, desenul sau modelul industrial, solicitantul va depune în adresa Comisiei (formată din reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Academiei de Științe, Ministerului Justiției, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării etc.) o cerere. AGEPI a elaborat și propune spre consultare publică proiectul hotărârii privind modul și condițiile de acordare a permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marcă, desen sau model industrial.
Serviciul Fiscal de Stat a organizat, pe 16 noiembrie 2021, o ședință de lucru la care au participat circa 150 de perceptori fiscali. În cadrul întrevederii au fost discutate o gamă largă de subiecte, precum: recuperarea creanțelor la impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar de la contribuabilii persoane fizice-cetățeni, problemele pe care le întâmpină în procesul de lucru, dar și soluțiile de îmbunătățire.
Procedurile privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă ar putea fi modificate. Autoritățile propun pentru consultare publică proiectul hotărârii Executivului cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1276/2018. Astfel, va fi prevăzută a nouă procedură – de subvenționare a cheltuielilor de transport pentru persoanele cu dizabilități accentuate sau severe din rândul șomerilor care se angajează în câmpul muncii. Această subvenție se va acorda pentru acoperirea cheltuielilor de transport a persoanelor menționate, care se angajează pe o perioadă nedeterminată sau determinată la un loc de muncă propus de
Concediul paternal se acordă pentru a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la сondiţiile de acordare a concediului paternal plătit. Litigiile ce ţin de stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiei paternalе se soluţionează de Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS), a cărei decizie poate fi atacată în instanţa de judecată, conform legislaţiei în vigoare.
Din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural anual vor fi alocate mijloace financiare în volum de până la 5 % din valoarea totală a acestuia pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală în cadrul Programului LEADER. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului privind acordarea subvențiilor pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER, care poate fi consultat până la 7 februarie curent. Regulamentul stabilește condițiile și procedura de verificare, selectare, acordare a subvențiilor, implementare și monitorizare a celor două măsuri de sprijin financiar:
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat un nou concurs de granturi în cadrul programului „Femei în afaceri”. Astfel, până la 30 septembrie curent, persoanele interesate pot depune în format online proiectele investiționale. La concurs pot participa companiile active pe piață până la 2 ani, gestionate de femei. Suma-limită a proiectului trebuie să constituie 165 mii lei, iar contribuția aplicantei va reprezenta 10%.
Agentul economic ce intenționează să efectueze activitate de comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi, gazoși și al produselor derivate (cod CAEM 4671). Urmează acesta să depună notificare în comerț pentru genul dat de activitate? Potrivit art. 290 lit. e) din Codul fiscal, subiecți ai impunerii cu taxa pentru unitățile comerciale și/sau prestări servicii sunt persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător și persoanele juridice, care dispun de obiecte ale impunerii. Obiect al impunerii cu taxa nominalizată sunt unitățile care, conform CAEM, corespund activităților expuse în anexa nr. 1 la Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul exterior (în continuare – Anexa nr.1). Calcularea taxei se efectuează de către subiecții impunerii, în funcție de baza impozabilă și de cotele stabilite de către autoritățile administrației publice locale.
Întreprinderile sociale au posibilitatea de a depune propunerile de proiecte în cadrul Concursului de granturi lansat de Fundația Est-Europeană cu suportul Uniunii Europene și al Suediei pentru susținerea activităților de antreprenoriat social. Programul de granturi are drept scop susținerea organizațiilor societății civile în vederea creării și/sau dezvoltării afacerilor sociale menite să ofere locuri muncă și oportunități de integrare social-profesională a grupurilor vulnerabile, contribuind la sporirea bunăstării cetățenilor și a comunităților.
Urmare prezentării de către cetățeanul X a Declarației cu privire la impozitul pe venit (forma CET18) pentru anul 2020 la data de 25 martie 2021 s-a constatat o sumă a impozitului reținută în plus în mărime de 1500 lei și, respectiv, cetățeanul dat a înaintat SFS la aceeași dată o cerere de rambursare a impozitului achitat în plus. În ce termen va putea beneficia persoana respectivă de restituire a impozitului pe venit? Termenul-limită de prezentare a Declarație persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (forma CET18) pentru anul 2020 pentru persoanele care au această obligație este de 30 aprilie 2021.
Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a oferit aviz pozitiv proiectului de lege ce are ca scop sporirea transparenței în domeniul serviciilor de plată, sporind încrederea consumatorilor într-o piață armonizată a plăților. Amintim, documentul a obținut avizul Guvernului în cadrul ședinței din 23 martie curent și vine cu suplinirea noțiunilor din art. 5 al Codului fiscal (pct. 402). Terminalul de plată în numerar este dispozitivul automatizat care permite prestatorului de servicii de plată primirea și/sau eliberarea numerarului, este destinat pentru a executa un serviciu de plată de la/către utilizatorii de servicii de plată,
Contractul individual de muncă (CIM) conform legislației muncii este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii,
În perioada 2 februarie – 31 martie curent, antreprenorii din Republica Moldova care au mărci comerciale înregistrate, pot depune dosarele de participare în cadrul concursurilor „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor”. Concursurile organizate de Camera de Comerț și Industrie (CCI) în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Institutul de Standardizare, Centrul Național de Acreditare, Centrul Național Anticorupție (CNA) și Confederația Națională a Sindicatelor au fost lansate astăzi în cadrul unui eveniment.
În rezultatul efectuării controlului de către inspecția financiară, la o entitate a fost depistat o majorare neargumentată a cheltuielilor prin acordarea unui premiu. Conform deciziei organului de control, entitatea urmează să înlăture acțiunea săvârșită prin returnarea premiului. Cum urmează de reflectat în rapoartele fiscale returul acestor mijloace bănești? Aspectul juridic privind reținerea din salariu Potrivit alin. (1) art. 148 din Codul muncii (CM), reţinerile din salariu se pot efectua doar în cazurile prevăzute
Controlul fiscal reprezintă o metodă specială de asigurare a legalității, fiind reglementat de următoarele acte normative de bază: Codul fiscal (în continuare – CF), Legea pentru punerea în aplicare a titlului V al CF nr.408/2001, Constituţia RM.
Până la 30 august curent, asociațiile de business din Moldova, din sectoarele turism, textile, industrii creative și vinuri, sunt invitate să depună dosarul de participare la concursurile de granturi lansate de către proiectul EU4Business: Connecting Companies (EU4BCC). Proiectul va acorda asociațiilor de business din țările Parteneriatului Estic și din statele membre ale UE care au înregistrat ultimii ani o cifră de afaceri egală sau mai mare de 50 mii de euro, 28 granturi în valoare de 60 mii euro fiecare, pentru organizarea a 2 tipuri de activități: B2B Matching și vizite de studiu.
Regulamentul cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din RM (în continuare – Regulament), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.10/2012, determină modul de delegare a acestora și se aplică
Regulamentul cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din RM (în continuare – Regulament), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.10/2012, determină modul de delegare a acestora și se aplică tuturor persoanelor fizice şi juridice atât de drept public, cât şi de drept privat, care desfăşoară activitate de întreprinzător, organizaţiilor necomerciale, inclusiv instituţiilor publice, indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.
Regulamentul privind procedura de examinare a condițiilor de înregistrare a grupurilor de acțiune locală (GAL) a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare nr. 29 din 21 octombrie 2021 și publicat în Monitorul Oficial din 26 octombrie curent. Potrivit Regulamentului, MAIA, care este organul central de specialitate, va institui o Comisie de examinare a condițiilor de înregistrare a GAL-urilor formată din 7 membri: trei reprezentanți ai MAIA și câte un delegat din partea Agenției Servicii Publice, Rețelei Naționale LEADER, Rețelei de Dezvoltare a Comunităților Rurale și Congresului Autorităților Locale din Moldova.
Directorul Misiunii USAID Moldova, Scott Hocklander s-a întâlnit cu Directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Igor Talmazan. Întrevederea a vizat colaborarea eficientă desfășurată în cadrul parteneriatului dintre cele două instituții pentru facilitarea comerțului din Republica Moldova.
Până la 25 martie curent contribuabilii urmează în mod obligatoriu să depună Declarația cu privire la impozitul pe venit (VEN12). În acest context, P.P.” „monitorul fiscal FISC.md” vine cu un suport pentru subiecții declarării, publicând în ediția din februarie articolul „Reper pentru întocmirea Declarației VEN12 pentru anul 2021” elaborat de Marina Brihuneț, în care autorul se expune asupra mai multor aspecte importante ce vizează perfectarea Declarației. Articolul este disponibil în rubrica Practica fiscală.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *