Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit art.117 alin.(2) din Codul fiscal, factura fiscală trebuie să includă următoarele informaţii:
În ce boxă a declarației TVA se indică importul de servicii care nu se declară în vama? În ce boxă se va indica trecerea în cont la momentul achitării TVA pentru serviciile importate? Ca exemplu, am procurat servicii de 1000 euro. Care va fi suma spre plată, modul de calcul? În conformitate cu prevederile art. 93 pct. 9) din Codul fiscal, importul de servicii este calificat drept prestarea de servicii de către persoanele juridice și fizice nerezidente ale Republicii Moldova persoanelor juridice și fizice rezidente sau nerezidente ale Republicii Moldova,
Ieri, 4 august, o nouă “Zi de joi” a adus discuții aprinse și schimb de experiență între contabili, directori şi fondatori de companii în cadrul seminarului organizat de Asociaţa obştească PROACTIVE în colaborare cu Monitorul Fiscal FISC.MD sub genericul „Strategii fiscale aferente impozitului pe venit”.
1. (28.25.17) Care este termenul limită de înregistrare în Registrul general electronic al facturilor fiscale, a facturii fiscale eliberate de subiectul impunerii care este deservit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în care totalul valorii impozabile constituie până la 100 000 lei, dacă aceasta a fost eliberată în perioada începând cu 26.07.2013 până la data 09.08.2013 (data intrării în vigoare a modificărilor la art.118/1 alin.(1/1) din Codul fiscal operate prin Legea nr.172 din 12.07.2013)?
Întreprinderea a suportat pierderi fiscale: — în anul 2015 – suma de 3 mil. lei, — în anul 2016 – suma de 2,5 mil. lei. În anul 2017 a obţinut venit impozabil în sumă de 7,5 mil. lei. În ce volum pierderile fiscale din perioadele anilor 2015 — 2016 vor fi acoperite din contul venitul impozabil al anului 2017 ?
Republica Moldova Denumirea Proiectului: Proiectul de Modernizare a Administrării Fiscale (P127734) Credit nr.: 5829-MD, 8625-MD Nr. de referință: TAMP/4/IC-4
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală nr.1593-XV din 26 decembrie 2002 (cu modificările și completările ulterioare),
Un contribuabil cu statut de persoană juridică SRL X din RM preconizează în anul curent să procure de la o persoană fizică nerezidentă Y o proprietate imobiliară, aflată în RM.Care sunt obligaţiile fiscale ale SRL “X” aferente tranzacţiei respective?
În Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la aprobarea Nomenclatorului codurilor aferent facilităților fiscale la impozitul pe venit nr.1080 din 10 octombrie 2012 au fost operate modificări, aprobate prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr.84 din 16 februarie 2018. Astfel, în Anexa “Nomenclatorul codurilor aferent facilităților fiscale la impozitul pe venit ce ţin de neimpozitarea unei părţi a venitului impozabil sau a întregului venit”, se abrogă codul facilităților 4a, stabilit pentru instituţiile medico-sanitare publice şi private.
Articolul 102 alin.(10) din Codul fiscal reglementează că subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune:
Planul de acțiuni pe 2017-2018 pentru realizarea celei de-a doua etape de implementare a Strategiei de dezvoltare a comerţului interior pentru anii 2014-2020, aprobat de Guvern, a fost publicat Monitorului Oficial din 23 iunie 2017. Planul îşi propune să sistematizeze acţiunile care au fost realizate în perioada 2014-2016 și să traseze noi direcţii de dezvoltare a comerţului de produse şi servicii.
1. (28.4.11) Cum se determină regimul fiscal privind TVA în cazul serviciilor prestate de către un rezident al Republicii Moldova unui nerezident?
În conformitate cu art. 70 alin. (1) din Codul fiscal, întregul venit al contribuabilului nerezident se împarte în venit obținut:
În anul 2015 compania a importat un mijloc fix şi l-a inclus în capitalul social din contul profitului nerepartizat al anului 2007. Se va impozita suma respectivă ţinând cont că conform art. 20 z10 din CF dividendele achitate pentru perioadele până la 2008 nu se impozitează?
Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă propusă de un grup de deputați ce prevede completarea Codului penal și a Codului Contravențional cu prevederi referitoare la sancționarea în cazul încălcării legislației cu privire la tichetele de masă. Astfel, autorii propun completarea Codului Contravențional cu un nou articol — 2721 care se referă la încălcarea legislației cu privire la tichetele de masă pe suport de hârtie sau electronic.
În condițiile acțiunii art.114 alin.(2) din Codul fiscal, în cazul anulării înregistrării, ultima perioadă fiscală începe în prima zi a lunii în care a avut loc anularea şi se termină în ultima zi a lunii cînd a intrat în vigoare actul cu privire la anularea înregistrării.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *