Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Conform art. 1242 alin. (1) Cod civil (CC), prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate și cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date. Din esenţa și natura juridică a contractului de împrumut rezultă că acesta este un acord de voinţă între împrumutător și împrumutat, de regulă gratuit, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
În practică se întâlnesc situații în care entitățile adoptă decizii privind lichidarea clădirilor, ce sunt în stare dezastruoasă, durata de funcționare a cărora a expirat, valoarea rămasă este egală cu zero lei. Totodată, la transmiterea clădirilor în expl
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte că data de 25 ianuarie 2022 reprezintă termenul limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat. În conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale: - Categoriile de angajatori specificaţi la pct. 1.1, 1.2, 1.3, 1.5 din anexa menţionată au obligaţia să prezinte Darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă
Conform Codului contravențional al RM, sancțiunea contravențională este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare ce se aplică, în numele legii, persoanei care a săvârșit o contravenție. Contravențiile sunt tipurile de încălcări expres prevăzute de partea specială a Codului contravențional (CC). Pentru contravențiile constatate, pot fi aplicate următoarele sancțiuni:
În anul 2015, Republica Moldova, alături de alte 192 state membre ONU, s-a angajat să pună în aplicare Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030, care include 17 obiective globale cu 169 de ținte asociate care vin să stimuleze acțiunile la nivel mondial. Pentru asigurarea monitorizării progresului în implementarea Agendei 2030 au fost stabiliți 247 indicatori, iar pentru realizarea acestora autoritățile naționale au elaborat proiectul de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea cadrului național de monitorizare a implementării Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030, care definește mecanismul de coordonare și cadrul de raportare a progreselor
Potrivit prevederilor art.152 din Codul fiscal, contribuabilul persoană fizică rezidentă care nu are datorii la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare este în drept de a desemna un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget către unul dintre beneficiarii desemnării procentuale.
La 21.04.2022 a fost adoptată Legea nr. 110/2022 cu privire la învățământul dual (Legea nr. 110/2022), care a fost elaborată și a cărei implementare se realizează cu suportul The Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit GmbH (GIZ Moldova). Astfel, învățământul dual presupune o formă de studii, în care pregătirea tinerilor specialiști se focusează pe formarea competențelor practice în
При исчислении амортизации основных средств в налоговых целях за 2021 г. необходимо руководствоваться следующими законодательными и нормативными актами: 1. Налоговый кодекс № 1163 от 24.04.1997 (изменения в разделы I и II, вступившие в силу с 01.01.2021 г.); 2. Постановление Правительства № 704 от 27.12.2019 об утверждении Положения о порядке учета и начисления амортизации основных средств в целях налогообложения (ПП № 704/2019); 3. Постановление Правительства № 941 от 22.12.2020 об утверждении Каталога основных средств (ПП № 941/2020).
Cea de-a XII-a ediție a Conferinței responsabililor de audit intern de la băncile centrale ale țărilor francofone a reunit la Chișinău reprezentanți din 15 state din Europa, Africa, America Centrală, America de Nord și Asia. Evenimentul se desfășoară în perioada 17-18 octombrie 2019, iar gazda oficială este Banca Națională a Moldovei (BNM). Cristina Harea, viceguvernator al BNM, a menționat în deschiderea forumului: „Independența unei bănci centrale este condiția primară a eficacității acesteia pentru atingerea obiectivelor de bază în materie de politică monetară,
În Monitorul Oficial din 19 februarie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 17 din 12 februarie curent cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici în anul 2021. Astfel, funcționarii publici vor fi instruiți în următoarele domenii: Integrarea profesională în funcția publică Management și leadership Managementul crizei și gestionarea riscurilor
Национальная ассоциация пчеловодов Республики Молдова (ANARM) поможет молдавским пчеловодам в регистрации своего бизнеса и определении источников финансирования бизнеса, в том числе с применением субсидий. Это станет возможным благодаря реализации проекта «Развитие услуг для пчеловодов, предоставляемых ANARM», внедряемого при поддержке Агентства США по международному развитию (USAID) посредством проекта «Эффективное сельское хозяйство в Молдове». Инициатива является ответом на вызовы, с корорыми сталкиваются отечественные пчеловоды в процессе осознания того, что это хобби может стать прибыльным бизнесом, а для ведения легальной
Activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM) este orientată spre realizarea obiectivelor ce-i revin din Planul anual de acțiuni şi din prevederile legislației1 din domeniul muncii, securității și sănătății în muncă, întreprinde activități de inspecție în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul competențelor atribuite autorității. ISM poate realiza: control planificat, efectuat conform planului anual al controalelor, în baza analizei și evaluării conform criteriilor de risc;
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal (în continuare – CF) pentru persoanele juridice şi fizice rezidenți ai RM care desfășoară activitate de întreprinzător obiectul impunerii cu impozitul pe venit îl constituie venitul din orice surse aflate în RM, precum şi din orice surse aflate în afara RM, cu excepția deducerilor şi scutirilor la care au dreptul.
Первым, как обычно, Фонд МСФО выпускает каждый год в январе сборник с синим цветом обложки. Это все стандарты, которые с января этого года уже официально вступили в силу и являются обязательными. В этом сборнике нет тех стандартов, которые официально вступают в силу позднее (таким образом, IFRS 17 “Договоры страхования” с прошлогодними исправлениями выйдет в марте, в “Красном томе” с аннотациями и без). Примерно с 2018 г. Фонд МСФО выпускает четыре сборника вместо трех, как раньше. “Зеленая книга” ушла в прошлое, но вместо нее выходят “синяя” и “красная” в двух экземплярах. Сегодняшний сборник доступен в вариации с комментариями (оригинальное название - Annotated Required IFRS Standards 2021).
Guvernul a aprobat în cadrul ședinței din 3 martie 2021 Regulamentul cu privire la modul de solicitare și acordare a indemnizației unice pentru personalul decedat în lupta cu COVID-19 din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice. Documentul prevede că mărimea indemnizației unice constituie 100 000 lei și va fi acordată fie soțului supraviețuitor, fie copiilor până la vârsta de 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la 23 de ani, sau chiar unuia dintre părinți, în cazul în care nu există urmași din primele două categorii.
Юридическими нормами ч. (1) ст. 14 Закона о страховании от несчастных случаев на производстве и профессиональных заболеваний № 756/1999 (далее по тексту – Закон № 756/1999) предусмотрено, что застрахованные лица имеют право на получение пособия в период временной нетрудоспособности, явившейся следствием несчастного случая на производстве или профессионального заболевания. Ч. (7) указанной статьи установлено, что право на пособие по временной нетрудоспособности вследствие несчастного случая на производстве или профессионального заболевания подтверждается листком о медицинском отпуске, составленным в установленном Правительством порядке,
Правительство утвердило и передало на рассмотрение парламента Отчет об исполнении национального бюджета и его компонентов за первое полугодие 2021 г. В документе представлены данные об исполнении доходов, расходов, дефицита всех составляющих НПБ и отражена динамика макроэкономических показателей за отчетный период. Также в отчете содержится актуализированный макроэкономический прогноз до конца текущего года и перспективы исполнения бюджетов всех уровней на 2021 г. Согласно отчету, в I полугодии доходы НПБ составили 34,933 млрд леев, увеличившись на 20,3% по сравнению с тем же периодом прошлого года.
Potrivit reglementărilor contabile, la data raportării, poate fi necesară efectuarea operaţiunilor de depreciere pentru prezentarea stocurilor în situaţiile financiare la valoarea realizabilă netă, care nu depăşește valoarea contabilă a acestora
Ministerul Finanțelor comunică despre Inițierea procesului de elaborare a proiectului hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind modul de funcţionare şi utilizare a Ghişeului unic de raportare - raportare.gov.md. Până la data de 17 decembrie 2020, părțile interesate pot înainta propuneri și sugestii în adresa persoanei responsabile la adresa de e-mail gheorghe.todirean@sfs.md sau la numărul de telefon 022 82 33 63 (Gheorghe Todirean, SFS, Direcția expertiză juridică).
Постановление Исполнительного комитета Национального банка Молдовы № 278 от 17 декабря 2020 г. об установлении срока передачи реестров владельцев ценных бумаг „Единому центральному депозитарию ценных бумаг” AO опубликовано в МО и предусматривает, что полная передача реестров центральному депозитарию должна завершиться до 15 декабря 2022 г. Таким образом, регулятор перенес предельный срок передачи всех реестров акционеров Единому центральному депозитарию ценных бумаг (ЕЦДЦБ) с ранее установленной даты – 15 декабря 2020 г. Напоминаем, в соответствии с Законом №234/2016 об Едином центральном депозитарии ценных бумаг все регистрационные общества и эмитенты,
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *