Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
1. (28.23.31) În ce formă se prezintă declaraţia privind T.V.A.? 2. (28.23.29) Care va fi prima perioadă fiscală pentru care survine obligațiunea prezentării Declarației privind TVA de către agentul economic care s-a înregistrat în calitate de plătitor al TVA cu întîrziere? 3. (28.24.2) Care este termenul de achitare a TVA la buget de contribuabilul plătitor TVA, care a beneficiat de servicii de import pe teritoriul vamal al Republicii Moldova? 4. (28.23.12) Este obligată persoana fizică cetățean să prezinte Declaraţia privind TVA la importul mărfurilor?
Serviciul Vamal (SV) propune crearea cadrului juridic național care va asigura aplicabilitatea suportului pe hârtie a Carnetului TIR și a procedurilor electronice aferente și a sistemului internațional e-TIR, până la momentul în care procedura e-TIR va deveni omniprezentă. Autoritatea vamală a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aplicare a Convenţiei vamale relativ la transportul internațional de mărfuri sub acoperirea Carnetului TIR (Convenţia TIR), care urmează a fi analizat în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător.
Experți din domeniul vamal (atât din țară, cât și internaționali) s-au întrunit astăzi, 26 martie, în cea de-a doua zi a conferinței dedicate facilitării comerțului transfrontalier, în care au fost puse în discuție aspectele ce țin de determinarea valorii în vamă, logistica transfrontalieră în e-comerț, instrumente de stimulare a acestuia din perspectivă publică și corporativă, precum și asigurarea conformării la reglementările vamale. Evenimentul este organizat de Serviciul Vamal, Delegația UE în Republica Moldova, Programul USAID Reforme Structurale în Moldova și Camera de Comerț Americană din Moldova în parteneriat cu Asociația Businessului European.
La importul vaccinului anti-COVID-19 procurat din surse financiare ale statului, pe perioada stării de urgență și/sau a stării de urgență în sănătate publică vor fi aplicate scutiri de taxe pentru procedurile vamale, taxe vamale, precum și TVA fără drept de deducere. În acest sens, în Monitorul Oficial din 17 aprilie curent a fost publicat Ordinul Serviciului Vamal nr. 96-O din 9 aprilie 2021 cu privire la completarea anexei nr. 11 la Ordinul Serviciului Vamal nr. 346-O din 24.12.2009 „Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu”.
Lista agenţilor economici – întreprinderi ale industriei uşoare şi a tipurilor de servicii prestate de către aceştia pe teritoriul RM solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă scutite de TVA cu drept de deducere a fost completată cu alte șase întreprinderi. Ministerului Economiei și Infrastructurii a publicat în Monitorul Oficial din 28 februarie curent Ordinul nr. 46 din 18 februarie 2020 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexa la Ordinul nr. 66/2010. Întreprinderile reprezintă, în mare parte, domeniul textil.
Serviciul Vamal al RM amintește tuturor persoanelor care circulă cu o mașină înmatriculată în străinătate că termenul maxim de aflare al acesteia pe teritoriul Republicii Moldova constituie 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive. Deși prevederea respectivă este în vigoare din data de 1 iulie 2017, întrebarea privind termenul admisibil continuă a fi una dintre cele mai frecvent adresate operatorilor Liniei de informare a Serviciului Vamal. De asemenea, deținătorii acestor vehicule sunt atenționați asupra încălcării acestui termen.
Dacă nu ați reușit să vă înscrieți anterior la cursul de instruire primară a declarantului vamal desfășurat de Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), o puteți face până la finele săptămânii curente. Cursul de instruire are o durată de șase săptămâni și se va încheia la 12 martie 2020. Instruirile sunt ghidate de cei mai buni formatori ai Serviciului Vamal. Orele teoretice ale cursului se desfășoară de luni până vineri, între orele 17.30 și 20.30, iar orele practice — în zilele de sâmbătă, între orele 9.00 și 13.20.
În cazul în care plătitorul vamal nu şi-a stins obligaţia vamală şi dacă acţiunile de sechestrare a bunurilor în contul stingerii acesteia nu au fost atacate în decursul a 30 de zile lucrătoare din data sechestrării, organul vamal va transmite bunurile sechestrate Serviciului Fiscal de Stat pentru comercializare, prevede Ordinul cu privire la modificarea Anexei nr. 32 la Ordinul directorului general al Serviciului Vamal nr.30-O/2014 „Cu privire la aprobarea formularelor de executare silită a obligaţiei vamale şi a contractului-tip privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei vamale prin amânarea sau eşalonarea plăţilor”. Documentul a intrat în vigoare la data publicării acestuia în „Monitorul oficial” din data de 19 februarie curent.
Evidenţa militară a recruţilor şi rezerviştilor se organizează şi se ţine de către primării (preturi), instituţii publice şi agenţi economici, indiferent de tipul de proprietate, iar asigurarea financiară a măsurilor de organizare a evidenţei militare în centrele militare şi în primării (preturi) se efectuează din contul bugetului local, iar la instituţii publice şi agenţi economici, indiferent de tipul de proprietate – din mijloacele acestora, stabilește art.11 din Legea nr.1245/2002 cu privire la pregătirea cetățenilor pentru apărarea Patriei.
Serviciul Vamal reamintește că, începând cu 30 octombrie 2019, întreprinzătorii mici și mijlocii, care exportă cantități mici de produse prin intermediul trimiterilor poștale sunt scutiți de necesitatea depunerii declarațiilor vamale pentru fiecare tranzacție. Astfel, antreprenorii care exportă mărfuri a căror valoare facturală per livrare nu depășește suma de 1 000 de euro, pot depune o singură declarație vamală electronică pentru toate tranzacțiile efectuate în decurs de o lună.
Ministerul Finanțelor anunță că în perioada ianuarie – septembrie 2021, la bugetul public național (BPN) au fost acumulate venituri în sumă de 54,0 mld. lei, fiind în creștere cu 9,4 mld. lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 56,3 mld. lei, care, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sunt mai mari cu 6,4 mld. lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 2,3 mld. lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 8,7 mld. lei.
Serviciul Vamal reamintește că, începând cu 30 octombrie 2019, întreprinzătorii mici și mijlocii, care exportă cantități mici de produse prin intermediul trimiterilor poștale sunt scutiți de necesitatea depunerii declarațiilor vamale pentru fiecare tranzacție. Astfel, antreprenorii care exportă mărfuri a căror valoare facturală per livrare nu depășește suma de 1 000 de euro, pot depune o singură declarație vamală electronică pentru toate tranzacțiile efectuate în decurs de o lună.
Guvernul, în contextul punerii în aplicare a prevederilor politicii fiscale şi vamale pentru anul curent, a aprobat, prin HG nr. 311/2023,
Pentru anul 2022 se planifică realizarea a 221 de lucrări statistice, ce vor asigura autoritățile publice, instituțiile academice și de cercetare, societatea civilă, mass-media, organizațiile internaționale, precum și alți utilizatori cu informație statistică relevantă și comparabilă la nivel internațional în domeniul economic, social, demografic și de mediu. Proiectul programului este propus pentru consultări publice de către Biroul Național de Statistică și poate fi examinat până la 30 septembrie curent. Lista lucrărilor și cercetărilor care urmează a fi realizate de BNS pe parcursul anului viitor include 102 titluri de lucrări statistice, care vor avea la bază calcule statistice cu periodicitate lunară, trimestrială, semestrială, anuală și unică.
În anul 2020, subdiviziunile Serviciului Vamal vor efectua controale ulterioare prin audit postvămuire la132 de agenți economici. Numărul controalelor este în creștere comparativ cu anul 2019, când au fost supuși verificărilor 125 de agenți economici. Lista entităților incluse în graficul controalelor autorității vamale. Controlul ulterior se efectuează în conformitate cu Regulamentul cu privire la procedura de realizare a controlului ulterior de către organele vamale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1000 din 17 octombrie 2018.
În Monitorul Oficial din 5 martie curent a fost publicat Ordinul Serviciului Vamal nr. 57-O din 24 februarie 2021 cu privire la modificarea unor Anexe la Ordinul Serviciului Vamal nr.346-O din 24.12.2009 „Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declarației vamale în detaliu”. Potrivit documentului, în cazul declarării periodice a mărfurilor pentru situațiile în care marfa este livrată cu diferite mijloace de transport, se va depune o singură declarație vamală cu indicarea numărului total de livrări periodice și prin bară se va indica numărul de înmatriculare al mijlocului de transport care a efectuat cele mai multe livrări.
În conformitate cu art.120 din Codul fiscal, subiecți ai impunerii cu accize sunt atât antrepozitarii autorizați care produc și/sau prelucrează mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova cât și persoanele juridice și persoanele fizice care importă mărfuri supuse accizelor.
Veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal, pe parcursul săptămânii trecute, au constituit 510,7 mil. lei (în creștere față de perioada precedentă cu 57,2 mil. lei), în total fiind perfectate 11 860 declarații vamale. După cum a relatat Serviciul Vamal, la capitolul combaterea fraudelor, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 221 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 173 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Totodată, au fost întocmite 60 de procese-verbale și aplicate amenzi în sumă de circa 225 mii lei.
Imposibilitatea acumulării veniturilor proprii necesare pentru acoperirea cheltuielilor anuale de întreținere și reparații curente a barajului de către Î.S. „Direcția Nodului Hidrotehnic Costești-Stânca” pune în pericol starea barajului, inclusiv sistarea traficului pe coronamentul acestuia, unul din motive fiind neajustarea încă din anul 2008 a tarifelor la plata pentru circulația pe baraj a mijloacelor de transport auto. O soluție pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere și efectuarea reparațiilor curente, inclusiv pentru finanțarea lucrărilor de reparații capitale, ar fi stabilirea unei plăți sub formă de contribuție pentru utilizarea resurselor de apă pentru producătorul de energie electrică prin hidrocentrală (plata pentru apa turbinată)
Perioada în care agenții economici și instituțiile publice din raioanele de est pot traversa punctele de trecere a frontierei pentru efectuarea procedurilor de vămuire fără perceperea drepturilor de import sau export și fără aplicarea măsurilor de politică economică și prohibițiilor, cu condiția rămânerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituționale va fi extinsă. În cadrul ședinței Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre cu privire la modificarea pct. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 960/2017 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 109/2017 privind unele măsuri de control la trecerea frontierei, de control vamal şi privind asigurarea regimului fiscal în cadrul controlului comun la unele puncte de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *