Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Prețurile la unele servicii medicale pentru persoanele neasigurate ar putea să crească. Oficialii Ministerului Sănătății au anunțat că se cere o ajustare, deoarece tarifele pe care le achită Compania Națională de Asigurări în Medicină sunt mai mari, decât cele achitate contra cost. Directorii de spitale spun că tarifele sunt, într-adevăr, mult mai mici, decât cheltuielile pe care le suportă și că și-ar dori o majorare, însă cred că pentru oamenii săraci decizia va fi prea drastică.
Republica Moldova a importat 452,6 mii tone de produse petroliere, cea mai mare cantitate înregistrată vreodată, după creşterea cu 10,8%, în nouă luni 2013 faţă de perioada similară a anului precedent, informează MOLDPRES cu referire la raportul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind evoluţia pieţei produselor petroliere.
Elveţienii, deja printre cei mai bogaţi oameni din lume, au respins ieri prin referendum propunerea de a introduce cel mai mare salariu minim pe economie la nivel mondial, de 4.000 de franci elveţieni (3.200 de euro), prima astfel de plasă de siguranţă socială din istoria ţării, dând câştig de cauză proprietarilor de afaceri care susţin că o astfel de măsură i-ar scoate din business, ar mări şomajul, ar face mai dificil pentru tineri să-şi găsească un loc de muncă şi ar majora preţurile.
În conformitate cu prevederile Legii cu privire la comerțul interior nr. 231 din 23.09.2010, produsele şi serviciile se comercializează pe teritoriul Republicii Moldova la preţuri libere de vînzare, cu excepţia preţurilor/tarifelor reglementate de către stat. Preţul la comercializarea produselor/serviciilor social importante de primă necesitate, a căror listă reflectă comportamentul consumatorilor din păturile social vulnerabile, se aprobă de către Guvern şi se reglementează prin limitarea rentabilităţii la producere şi/sau a adaosului comercial la vînzarea acestora.
Europa s-ar putea confrunta cu 25 de ani de stagnare în stilul celei înregistrate de Japonia, dacă politicienii nu promovează o integrare mai puternică a zonei euro şi nu schimbă politicile care au descurajat creditarea, a declarat miliardarul american George Soros. Japonia este invocată deseori ca exemplu de stagnare a economiei. După ce a consemnat creştere spectaculoasă a PIB şi dezvoltare industrială în cea mai mare parte a perioadei de după Al Doilea Război Mondial, Japonia a intrat abrupt în recesiune la începutul anilor '90, după care a urmat o lungă perioadă de stagnare.
România: Guvernul a schimbat formula de calcul al veniturilor suplimentare supuse impozitării obţinute de companii ca urmare a liberalizării preţului la gaze, prin ordonanţă de urgenţă aprobată în aceeaşi zi în care documentul a fost prezentat în dezbatere publică, actul fiind publicat luni în Monitor.
Odată cu constituirea în 2004 în Republica Moldova a Fondului de garantare a depozitelor, a fost stabilit pentru prima dată și minimul garantat bancar în caz de insolvabilitate a băncii. Astăzi acesta este 6.000 lei pentru depozitul fiecărei persoane fizice, fiind aplicat indiferent de valuta, pe orice tip de cont – de depozit, de cont curent sau de card salarial, urmând a fi achitat în maximum 12 zile de la data retragerii licenței unei bănci.
Creşterea economică se va diminua esenţial în anul 2014, estimativ pînă la circa 3,0%, potrivit Centrului Analitic Independent „Expert Grup”, informează MOLDPRES. „Totuşi, şi această prognoză este supusă unor riscuri externe majore, asociate în mare parte cu înrăutăţirea situaţiei economice din Rusia şi Italia, care ar putea submina şi mai mult cererea pentru export şi influxurile de remiteri”, se arată într-o analiză semnată de Adrian Lupuşor, directorul „Expert Grup”.
Primul seminar dedicat informării mediului de afaceri din ţară privind implementarea Acordului de Creare a Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător RM-UE (DCFTA) şi a Acordului de Comerţ Liber cu Turcia a avut loc la 14 februarie curent, în incinta Ministerului Economiei. Evenimentul va fi urmat, în timpul apropiat, de mese rotunde şi seminare cu agenţi economici, organizate în toate raioanele ţării.
La sfârşitul ultimei sesiuni parlamentare, Legislativul a adoptat un proiect care presupune plafonarea taxelor locale. Această prevedere a stârnit un val de nemulţumiri din partea primarilor oraşelor care acuză parlamentarii de lobarea intereselor marilor agenţi economici şi de încălcarea legislaţiei, fiindcă nu au fost consultaţi la luarea acestei decizii.
Stimati cititori, tinem sa va prezentam lista întreprinderilor supuşi verificării de către Inspecţia muncii în trimestrul III 2014
Первый в 2013 г. аукцион по продаже госпакетов акций стартует в понедельник, 16 декабря, на Фондовой бирже Молдовы. Как уже сообщал «ИНФОТАГ», к продаже предлагаются акции 39 АО разных отраслей экономики, в 17 из которых госпакет превышает 50% от уставного капитала. Общая начальная стоимость пакетов – около 400 млн. леев. Однако по опыту прошлых лет продаются единицы из выставленных лотов.
Guvernele care s-au perindat la putere nu au avut o atitudine pro-business, dacă ne uităm la modificările numeroase ale Codului fiscal din ultimii 10 ani, iar aceste schimbări legislative nu au adus mai mulţi bani la buget, ci au fost însoţite de o escaladare a evaziunii fiscale la cote maxime.
Dacă decide să dea curs ideii tot mai des vehiculate a reducerii dobânzilor la depozite sub 0%, Banca Centrală Europeană, gardianul zonei euro, ar intra pe un teren tatonat de prea puţini pentru a fi garantat succesul unei astfel de politici extreme cu efecte potenţiale negative pentru sistemul bancar european precum diminuarea profiturilor.
Apartamentele şi casele individuale din Chişinău continuă să se ieftinească. Vînzătorii au cerut în anul 2013 preţuri mai mici în medie cu patru la sută faţă de anul precedent, arată un raport al Agenţiei Naţionale pentru Relaţii Funciare şi Cadastru, informează MOLDPRES. Preţul ofertei de vînzare a caselor individuale de locuit în Chişinău a ajuns în luna decembrie 2013 la 883 de euro pe metru pătrat, mult sub preţul solicitat de proprietarii imobilelor la început de an, respectiv 921 de euro.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2013 produsul intern brut a însumat 73312 milioane lei, preţuri curente de piaţă, în creştere — în termeni reali — cu 8,0% faţă de ianuarie-septembrie 2012. Produsul intern brut estimat pentru trimestrul III 2013 a fost de 29936 milioane lei, în creştere – în termeni reali – cu 12,9% faţă de trimestrul III 2012.
Activitatea de construcţii realizată în antrepriză în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 20131 Biroul Naţional de Statistică comunică datele vizînd evoluţia şi structura lucrărilor de construcţii ale organizaţiilor cu genul principal de activitate „Construcţii” în ianuarie-septembrie 2013. În ianuarie-septembrie 2013 organizaţiile de construcţii au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 3455,6 mil. lei (în preţuri curente), ceea ce reprezintă 99,7% (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-septembrie 2012.
În conformitate cu prevederile legislaţiei fiscale în vigoare şi anume a Titlului V din CF, o fază a executării silite reprezintă comercializarea bunurilor sechestrate în contul stingerii obligaţiilor fiscale restante la buget, a contribuabilului restanţier supus executării silite de către organul fiscal competent. O procedură distinctă de comercializare a bunurilor sechestrate, reprezintă prescripţiile art. 203 alin. (15) din CF.
În perioada 01– 10 noiembrie 2013, inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei Control Fiscal au efectuat 9 controale fiscale prin verificarea operativă, fiind depistate următoarele încălcări:
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei ca Autoritate Publică Centrală a statului, ce elaborează și promovează politici ocupaționale, va supraveghea și mai atent activitatea agențiilor private de ocupare a forței de muncă pentru a asigura garanții legale cetățenilor, a anunțat ministrul Valentina Buliga la o ședința de lucru cu administratorii și reprezentanții agenților economici în domeniul ocupațional.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *