Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Proiectul de lege care vine cu modificări la Legea nr.231/2010 cu privire la comerțul interior și Codul contravențional ce au drept scop susținerea producătorii agroalimentari autohtoni a fost aprobat de Parlament în prima lectură. Astfel, a fost susținută plafonarea până la 10% din prețul de vânzare al furnizorului a mărimii reducerilor comerciale oferite de către acesta comerciantului pentru vânzarea produselor alimentare. Excepție ar urma să constituie perioada acțiunilor de marketing și publicitate, fiind prevăzută stabilirea termenului limită de 60 de zile per produs destinat desfășurării acestor acțiuni.
Numărul locuințelor date în exploatare (1836 apartamente și case de locuit individuale) în lunile ianuarie-martie 2021 a sporit cu 825 unități faţă de aceiași perioadă din anul 2020, potrivit datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică. Suprafaţa totală a acestora a constituit 141,0 mii m², cu 50,9% mai mult față perioada similară din anul precedent. Astfel, din numărul total de locuințe date în exploatare 1526 sunt aparatamente, iar 310 – case de locuit individuale. În mediul urban au fost date în exploatare 1653 locuințe, cu 840 locuinţe mai mult faţă de ianuarie-martie 2020, suprafaţa totală a locuinţelor fiind de 119,2 mii m2 sau cu 70,1% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Studiu de caz: Compania a fost înregistrată la începutul lunii mai 2021. Imediat după efectuarea înregistrării de stat, entitatea nou creată a depus cererea de înregistrare benevolă în calitate de plătitor al TVA, iar în luna iunie a obținut certificatul de plătitor al TVA. Aici apar două întrebări: Se va permite la deducere TVA aferentă procurărilor (impozabile) de până la obținerea certificatului de plătitor al TVA?
Prima parte Întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare cuprinde următoarele etape:1) efectuarea lucrărilor premergătoare întocmirii situaţiilor financiare cum ar fi: inventarierea generală a elementelor contabile, întocmirea înregistrărilor de corectare, determinarea cotei curente a activelor imobilizate și datoriilor pe termen lung, care se reflectă în bilanţ în componenţa activelor circulante și respectiv a datoriilor curente;2) completarea formularelor situaţiilor financiare;3) întocmirea notei explicative la situaţiile financiare;4) aprobarea, semnarea și prezentarea situaţiilor financiare;5) reformarea bilanţului.
Conform normelor stabilite prin art.115 alin.(1) din Codul fiscal, fiecare subiect impozabil, specificat la art.94 lit. a), lit. c) şi/sau lit. e), este obligat să prezinte declarația privind TVA pentru fiecare perioadă fiscală. În cazul în care, în cadrul controlului fiscal s-a stabilit înregistrarea tergiversată a agentului economic ca subiect al impunerii cu TVA și concomitent, de către organul fiscal au fost calculate toate obligațiunile fiscale aferente perioadei supuse controlului, acesta va avea obligația de a prezenta Declarația privind TVA, pentru prima perioadă fiscală nesupusă controlului.
Pe data de 5 noiembrie 2021 a intrat în vigoare modificarea la Regulamentul cu privire la sistemul informațional automatizat de creare și circulație a facturilor fiscale electronice „e-Factura” (în continuare – Regulament), aprobat prin Ordinul SFS nr. 317/2020. Modificarea respectivă a fost aprobată prin Ordinul SFS nr. 559 din 29 octombrie 2021, documentul fiind publicat în MO al RM (nr. 266-272, art. 1284).
Regimul de activitate redusă poate fi stabilit de angajator pentru cel puțin 25% din angajații entității pentru o perioadă de până la 3 luni consecutive, dar nu mai mult de 5 luni pe an, prevede proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea regulamentului privind stabilirea regimului de activitate redusă și acordare a ajutorului salariaților pentru care este stabilit acest regim. Documentul a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în scopul implemetării prevederilor art.972 din Codul muncii1 și examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat de săptămâna trecută.
(Continuare. Partea I – în nr. 4 (74), 2022) În sensul Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (Legea nr.270/2018) salarizarea angajaților din sectorul bugetar în condiții speciale prevede: Situația de exercitare temporară a unei funcții de conducere - când persoana exercită temporar o
Lacunele cadrului juridic și lipsa colaborării la nivel interinstituțional tergiversează dezvoltarea unui sistem de management integrat al deșeurilor din plastic, care ar asigura o gestiune intercomună, eficace și durabilă a acestora, se menționează în Raportul Curții de Conturi privind auditul performanței de mediu în domeniul managementului deșeurilor din plastic. Hotărârea nr. nr. 26 din 21 iunie cu privire la raport a fost publicată în Monitorul Oficial din 9 iulie curent. Misiunea de audit public extern a fost realizată în conformitate cu Programele activității de audit pe anii 2020-2021, având drept scop evaluarea măsurilor întreprinse de autoritățile responsabile de managementul deșeurilor din plastic
ISQM 1 și ISA 220 (revizuit) înlocuiesc Standardul privind controlul calității ISQC 1 „Controlul calității pentru firmele care efectuează audituri și revizuiri ale situațiilor financiare, precum și alte misiuni de asigurare și servicii conexe” (în continuare – ISQM 1) și Standardul Internațional de Audit ISA 220 „Controlul calității pentru un audit al situațiilor financiare”;
Apărarea intereselor legitime ale salariaţilor care au avut de suferit în urma accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale este una dintre direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. În tabelul de mai jos găsiţi norme legale în vigoare cu privire la garanții în cazul unor accidente de muncă şi boli profesionale.
Indemnizaţiile de concediere stabilite conform legislaţiei se atribue la alte venituri impozabile potrivit art. 18 lit.o) din Codul menționat. Prevederile art.186 alin.(1) lit. a), b), c) din Codul muncii (Legea nr.154 din 28.03.2003), stabilește plata unei indemnizaţii de eliberare din serviciu, salariaţilor concediaţi în legătură cu lichidarea unităţii sau cu încetarea activităţii angajatorului persoană fizică, sau cu reducerea numărului ori a statelor de personal la unitate pentru prima pentru a doua lună, și a treia lună după concedierea salariatului.
Achitarea sau beneficierea de dobânzi necesită o abordare corectă din punct de vedere al fiscalității, astfel încât contribuabilii, fie că sunt persoane fizice sau juridice, fie că achită sau primesc o dobândă să se asigure că acționează corect la determinarea obligațiilor lor fiscale. Până a trece la examinarea aspectelor fiscale aferente achitării/beneficierii de dobânzi, vom analiza relațiile civile care sunt purtătoare sau generatoare de dobânzi.
Astăzi, 3 iunie 2021, pe platforma Camerei de Comerț și Industrie www.virtual-fiars.md a fost lansată cea de-a doua expoziție virtuală dedicată întreprinderilor mici și mijlocii – SMExpo 2021, care se va desfășura până la 18 iunie. SMExpo 2021 este evenimentul care își propune expunerea întreprinderilor mici și mijlocii din toate sectoarele economiei RM către o audiență fără hotare, ceea ce ar duce la facilitarea activității de business global, creșterea numărului de contacte și noi contracte, precum și găsirea noilor clienți sau furnizori.
Dreptul persoanei asigurate la indemnizația pentru incapacitatea temporară de muncă se stabilește dacă aceasta pierde, la toate unitățile în care desfășoară activități, venitul asigurat pentru întreaga perioadă a concediului medical şi dacă confirmă un stagiu total de cotizare de cel puţin 3 ani sau un stagiu de cotizare de cel puţin 9 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei producerii riscului asigurat (îmbolnăvirii). Indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, de SIDA sau de o maladie oncologică se stabilesc indiferent de durata stagiului de cotizare, amintește Casa Națională de Asigurări Sociale.
Sporirea gradului de alfabetizare financiară a populației, cu accent pe finanțe publice, prin realizarea unor acțiuni concrete, dedicate diferitelor categorii de cetățeni, elaborarea și implementarea Strategiei de educare financiară este scopul creării Grupului de lucru care s-a întrunit în prima ședință pe data de 19 ianuarie 2021 în cadrul Ministerului Finanțelor. Agenda ședinței a cuprins două subiecte importante: acțiunile ce urmează a fi realizate în cadrul Global Money Week 2021 și calendarul de draftare a Strategiei de educare financiară.
La inițiativa Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM, experți ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și ai Corporației Financiare Internaționale lucrează la conceptul unei aplicații, care va asigura, pentru prima dată în Moldova, crearea comunității virtuale de afaceri. Prin aplicația descărcată în telefonul mobil, conducătorii companiilor vor putea participa la sondajele scurte, propuse de Secretariatul Consiliului Economic, despre situația la moment în diferite sectoare, provocările principale și propuneri de depășire a acestora, oferind informația importantă pentru deciziile luate de Prim-ministru și ministere.
În cadrul unei conferinţe de presă, acţionarii băncii comerciale X au prezentat informaţii despre activitatea managerului întreprinderii. În opinia managerului, acestea sunt defăimătoare, fiind preluate şi larg mediatizate practic în toate sursele media de ştiri online, scrise şi TV. Managerul a atacat declarațiile în instanță, considerând că declaraţiile pârâţilor privind faptele expuse în conferinţa de presă constituie un derapaj grav, care în niciun caz nu poate fi considerat ca fiind într-o limită admisibilă de etică, fiind categoric atât ca limbaj utilizat, cât şi ca manieră de expunere, discursul fiind extrem de exagerat.
Concedierea salariatului în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate se admite în cazul în care nu este posibil transferul salariatului cu acordul lui la un alt loc de muncă (funcţie) în cadrul unităţii respective. În tabelul de mai jos găsiţi norme legale în vigoare cu privire la garanții în caz de reducere a numărului sau a statelor de
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *