Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Graficului controalelor de stat asupra activității rezidenților parcurilor industriale pentru anul 2021. În listă sunt incluse 13 entități din cadrul a trei parcuri industriale – „Edineţ” (un agent economic), „Răut” (două întreprinderi) și „Tracom” (10 entități). Conform proiectului, agenții economici vor fi supuși controlului în trimestrele II-IV ale anului curent, verificările fiind asigurate de Serviciul Fiscal de Stat (prin metoda de verificare totală privind corectitudinea și plenitudinea calculării și achitării la BPN a obligațiilor fiscale),
De facilități la importul obiectelor de cult vor putea beneficia doar persoanele care vor fi incluse în Lista beneficiarilor de facilităţi fiscale şi vamale. Pentru a fi incluși în această Listă, solicitanții vor depune o cerere la Ministerul Educaţiei, Culturii si Cercetării. În cadrul ședinței de ieri, 10 octombrie 2018, Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul privind modul de acordare a facilităţilor fiscale şi vamale la importul obiectelor de cult şi a Listei beneficiarilor de facilităţi fiscale şi vamale la importul acestora.
В целях оптимального использования работниками выходных и нерабочих праздничных дней руководитель субъекта после консультирования с представителями работников вправе перенести выходные (рабочие) дни на другие дни. Далее представлена таблица действующих правовых норм относительно официальных праздничных дней (нерабочих и рабочих) работников РМ в 2023 году.
Astăzi, 22 decembrie, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr.257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative. Prevederile acesteia țin de Politica fiscală și vamală pentru anul viitor și vin cu modificări la peste 40 de acte normative: Codul fiscal; cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi; Legile pentru punerea în aplicare a titlurilor Codului fiscal; cu privire la tariful vamal; cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri şi servicii provenite din tranzacțiile economice externe etc. Pe parcursul următoarelor zile P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md” va reveni cu detalii asupra modificărilor ce vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2021.
Persoana fizică G. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui S. cu privire la rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului cu viciu juridic ascuns, solicitând desfiinţarea cu efect retroactiv a contractului, încasarea de la pârât în beneficiul său a sumei achitate pentru autoturismul vândut cu viciu juridic în sumă de 65 mii lei, a cheltuielilor suportate în rezultatul încheieri contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului în sumă de 2,69 mii lei (achitate ca taxe pentru folosirea drumurilor şi a altor taxe), a sumei de 2,03 mii lei ce constituie taxa de stat şi 3,35 mii lei cheltuieli pentru asistenţă juridică.
Dragi cititori, vă anunțăm că primul număr al revistei ”Monitorul fiscal FISC.md” din acest an (nr. 2(50)) în curând va ieși de sub tipar. Am depus tot efortul ca și în această ediție să găsiți informații actuale și relevante pentru activitatea Dvs. În această ediție venim cu un material despre utilizarea metodei de calcul a amortizării prin metoda liniară, fiind convinși că veți găsi răspunsuri la multe întrebări cu care vă confruntați la subiectul dat. Totodată, vă reamintim că P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” a editat Codul fiscal actualizat pentru anul 2019, pe care deja îl puteți procura, precum și consulta în ediția electronică
Pe parcursul anului curent vor fi verificați 33 de rezidenți ai zonelor economice libere, potrivit Planului controalelor asupra activității rezidenților ZEL pentru anul 2021 care a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor generali din 14 ianuarie curent. Comparativ cu anul 2020, controalelor vor fi supuși mai puțin rezidenți, în Graficul controalelor pentru anul precedent fiind incluși 66 întreprinderi din cadrul ZEL. Astfel, în Planul controalelor pentru anul 2021 din zona antreprenoriatului liber „Expo-Business-Chișinău” sunt incluși 10 rezidenți, din cadrul ZEL „Bălți”
Ministerul Finanțelor informează că în primele 3 luni ale anului 2021 la bugetul public național au fost acumulate venituri în sumă de 16,7 mld. lei, fiind în creștere cu 1,7 mld. lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 17,3 mld. lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sunt mai mari cu 1,8 mld. lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 563,4 mil. lei. Soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 8,3 mld. lei.
În cazul amenajării și utilării depozitului vamal provizoriu, va fi obligatorie instalarea sistemului de supraveghere video, care va corespunde următoarelor cerințe : numărul de camere video instalate trebuie să asigure supravegherea perimetrului depozitului provizoriu atât din exterior, cât și din interior (minimum 2 camere); camerele video trebuie să reflecte imaginea din interior, în special, în locul unde sunt depozitate mărfurile, inclusiv, căile de acces în/din depozitul provizoriu; parametrii tehnici ai camerelor video trebuie să fie compatibili cu softul „SMART PSS” sau „IVMS” (la decizia deținătorului de depozit provizoriu);
Prim-ministrul Ion Chicu a anunțat despre îndeplinirea cu succes a cifrei veniturilor anuale pentru anul 2020 colectate din impozite și taxe de către Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal: „La moment, deja avem o supraîndeplinire la veniturile colectate cu circa 800 milioane de lei. Considerăm că în următoarele două zile această cifră va ajunge la circa 1,2 miliarde de lei.” În acest context, șeful Guvernului a adus mulțumiri agenților economici și cetățenilor responsabili care prin achitările făcute lunar contribuie la bugetul de stat.
Încă nouă agenți economici vor fi scutiți de TVA cu drept de deducere. În Monitorul Oficial din 4 decembrie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii nr. 235 din 27.11.2020 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexa la Ordinul nr. 66/2010. Astfel, în lista întreprinderilor industriei ușoare și a tipurilor de servicii prestate de către aceștia pe teritoriul RM solicitanților plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecționare activă, scutite de TVA cu drept de deducere, vor fi încluși, în total, 1030 de agenți economici.
Încasările la bugetul de stat asigurate de Serviciul Vamal în primele șase ale anului curent constituie 10,3 mld. lei, cu 635 mil. lei mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent. Ponderea cea mai mare o dețin plățile provenite din administrarea TVA, urmate de accize și taxe vamale. Referitor la categoriile de mărfuri supuse accizelor, cel mai mare contribuabil rămâne a fi sectorul petrolier, inclusiv pentru combustibilul mineral și gaze, cu o pondere de 20% din totalul veniturilor încasate de instituție. Acesta este urmat de mașini și dispozitive mecanice, care generează 9%, și autovehicule cu o cotă de 7%. Datele au fost prezentate în cadrul unei ședințe, în care birourile vamale au raportat indicatorii pentru semestrul I, precum și au trasat obiectivele de referință pentru următoarea perioadă de activitate.
Luînd în consideraţie că prevederile legislative din Codul fiscal (pct. 9) al art.93, art.95 (1) lit.c), art.111 alin.(1) lit.f),art.105 alin.(5), art.109 alin.(2) și art.115 alin.(2)), Codul Vamal (art.81 alin.(4)) și Hotărîrii Guvernului nr.1140 din 02.11.2005 „Pentru aprobarea regulamentului de aplicare a destinațiilor vamale prevăzute de Codul vamal al RM” dau naștere situațiilor de aplicare dublă a taxei pe valoarea adăugată aferentă serviciilor, menționate în art.111 alin.(1) lit.f) din Codul fiscal, de reparație (prelucrare) a mărfurilor prestate de către un nerezident în afara teritoriului vamal al republicii, pentru aceste servicii, regimul fiscal la compartimentul TVA va fi aplicabil în felul următor:
După 7 ani de implementare a Acordului de Asociere, UE și-a consolidat poziția de partener comercial principal al țării noastre, spre piața europeană fiind direcționate circa 67% din exporturile moldovenești în anul 2020, în comparație cu datele anului 2014, când doar 53% din exporturi erau direcționate spre UE. Amintim că Acordul de Asociere RM-UE a fost semnat la 27 iunie 2014 și ratificat în plenul Legislativului de la Chișinău pe 2 iulie 2014. Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere în cadrul ședinței plenare din 13 noiembrie 2014. Acordul de Asociere RM-UE reprezintă un nou cadru juridic, stabilit pentru avansarea relațiilor dintre RM și UE în toate sectoarele de interes și include crearea unei Zone de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA),
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) informează agenții economici care efectuează tranzacții economice externe și au nevoie de vămuirea mărfurilor și mijloacelor de transport că aceste servicii pot fi solicitate de la CTIF, instituție care deține licență pentru activitatea de broker vamal și are o experiență bogată în acest domeniu. Irina Rîbac, șefa Direcției brokeraj vamal din cadrul CTIF, a relatat că declaranții vamali ce activează în reprezentanțele instituției la posturile vamale interne și cele de frontieră au studii speciale în domeniu vămuirii, iar majoritatea dintre ei – și o experiență de muncă de peste cinci ani.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) al Codului fiscal, impozitarea se efectuează în baza Codului fiscal şi a altor acte normative adoptate în conformitate cu acesta, publicate în mod oficial, şi care sînt în vigoare pe perioada stabilită pentru achitarea impozitelor şi taxelor.
Ministerul Finanțelor a lansat astăzi, 23 martie 2021, Campania națională de educare financiară cu genericul „Bugetul public este bugetul tău”, realizată în cadrul Săptămânii Internaționale a Educației Financiare (Global Money Week 2021). După cum a anunțat secretarul general al Ministerului Finanțelor, Iuri Pașinschi, implicarea ministerului se va realiza prin acțiuni dedicate educației financiare pentru tinerii din întreaga țară, scopul primar al activităților fiind popularizarea informației ce ține de finanțe publice într-o manieră simplă și accesibilă tinerilor.
Titularul acordului de perfecționare activă va prezenta biroului vamal care are în evidență operațiunea, un decont de justificare, în care se vor indica date precum : numărul declarației, poziția tarifară, cantitatea materiei prime destinate perfecționării, valoarea statistică a mărfurilor, termenul în care produsele trebuie să fie exportate/importate etc. Ministerul Finanțelor a elaborat și propune spre consultare proiectul de hotărâre cu privire la modificarea Regulamentului de aplicare a destinațiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova.
Se propune ca, începând cu 1 iulie 2018, mărimea plăților regulatorii pentru produsele petroliere să fie determinată din valoarea în vamă a produselor petroliere principale şi a gazelor lichefiate importate de către titularul de licenţă pentru importul şi comercializarea cu ridicata a benzinei şi a motorinei, precum şi de către titularul de licenţă pentru importul şi comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat.
Ieri, 30 martie, a avut loc ședința de Guvern, în care a fost aprobat proiectul hotărârii cu privire la propunerea declarării stării de urgenţă pe teritoriul întregii țări. Documentul prevede remiterea Legislativului a Raportului1 Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova privind necesitatea declarării stării de urgenţă, precum și înaintarea propunerii de declarare de către Parlament a stării de urgență. Proiectul legii necesită alocarea mijloacelor financiare din bugetul de stat, însă nu pot fi cuantificate la momentul de faţă, se spune în nota proiectului.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *