Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Comerțul electronic ar putea reprezenta o nouă eră pentru Organizația Mondială a Comerțului și pași inteligenți pentru dezvoltarea politicilor comerciale internaționale. Declarația a fost făcută la Buenos Aires de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, la reuniunea ministerială a grupului “Friends of E-commerce for Development” din cadrul OMC, organizată împreună cu grupul de state G20 și dedicată promovării politicilor în domeniul comerțului electronic.
Potrivit prognozelor Organizației pentru agricultură și alimentație a ONU (FAO), prezentate de expertul acesteia Natalia Merkușeva la Forumul agrar-logistic ”Nipru-Dunărea-Marea Neagră”, care se desfășoară la Chișinău, principalul exportator de grâu în acest sezon va fi Rusia. Aceasta va fi urmată de UE, SUA, Canada, Australia, Ucraina, Argentina, Kazahstan și Turcia.
Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a îmbunătățit estimările privind evoluția economiei mondiale în 2017 și 2018, potrivit raportului actualizat World Economic Outlook, publicat de instituția financiară internațională.
Redresarea economiei mondiale a întărit stabilitatea financiară globală, dar politica monetară relaxată și condițiile financiare în contextul inflației reduse sporesc riscurile pe termen mediu, a avertizat Fondul Monetar Internațional (FMI). Conform raportului privind stabilitatea financiară globală al FMI, riscurile au trecut de la bănci — care și-au întărit bilanțurile — la piețele financiare, în urma majorării prețurilor la active și a reducerii volatilității.
Notă: Acest articol este al doilea din seria de articole dedicate impozitării persoanelor fizice și juridice străine pentru activitatea în țara noastră, inclusiv prin prisma convențiilor de evitare a dublei impuneri la care Republica Moldova este parte. ENTITATE STRĂINĂ
MIEPO, în parteneriat cu USAID, au organizat participarea a 9 companii moldovenești la cea mai mare expoziție de inovație alimentară din Asia – Expoziția la SIAL 2017, care a avut loc în perioada 17-19 mai în orașul Shanghai, China. Pe parcursul celor trei zile de expoziție, companiile moldovenești din domeniul vinicol, procesare fructe și miere de albini (Mold Nord, Vinuri de Comrat, Imperial Vin, Asconi, Purcari, BasaVin, Orhei Vit, Alfa Nistru, Apinatur) și-au prezentat ofertele de export, s-au informat privind oportunitățile de comerț și cerințele de calitate pe piața chineză, așa încât să-și îmbunătățească procesele de fabricație și să câștige încrederea partenerilor de afaceri în produsele moldovenești.
Politicile naționale existente nu asigură un sistem de management integrat al calității aerului, iar măsurile întreprinse de către responsabilii în domeniu sunt inferioare celor comunitare și nu sunt efective, a stabilit Curtea de Conturi în urma unui audit de mediu privind calitatea aerului în Republica Moldova.
Compania chineză ”Sinomec” este interesată în realizarea proiectelor investiționale în Republica Moldova în sectoarele energetic, în special segmentul fotovoltaic și energie regenerabilă, infrastructură, agroalimentar, etc. Declarația a fost făcută de președintele companiei Zhu Haixing în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei. Potrivit președintelui Zhu Haixing, compania ”Sinomec” a luat decizia de a intra pe piața moldovenească în urma unei analize a oportunităților fiscale, economice, vamale și de alt gen, oferite de autoritățile Republicii Moldova investitorilor străini, precum și așezarea geografică foarte avantajoasă a țării noastre, care poate deveni o punte de legătură dintre China și piața comunitară.
Comisarul european pentru comerţ avertizeazî că Uniunea se va răzbuna dacă Statele Unite suprataxează importurile de oţel. Ar putea fi prima măsură protecţionistă luată de Donald Trump, care a ordonat echipei sale să investigheze dacă nu cumva importurile reprezintă o problemă de securitate naţională. Oficialii europeni nu văd însă nicio legătură între cele două, iar căile de comunicare cu Washingtonul par să se închidă. Secretarul american al Comerţului tocmai şi-a anulat vizita în Germania fără motiv.
Una din cele mai mari bănci chineze, Agricultural Development Bank of China, a acceptat să acorde credite în valoare de cel puțin 3.000 de miliarde de yuani ($450 mlrd.) până în 2020 pentru modernizarea sectorului agricol din China.
Aproape 200 de tipuri de vinuri şi divinuri au putut fi apreciate de vizitatorii expoziţiei China Food and Drink Fair 2017, care s-a încheiat în oraşul Chengdu din China. Ca urmare, vinificatorii din Moldova au stabilit peste 300 de contacte noi pentru cooperare pe viitor.
Cel mai mare preț pentru vinul moldovenesc a fost oferit în Singapore, iar cel mai mic în Georgia. De remarcat că diferența prețului de achiziție din cele două țări este de peste 24 de ori. În 2016, Republica Moldova a exportat peste 133 mii tone de vin în tocmai 63 de țări, în valoare de peste $107 mil. Aceasta este cu $10,2 mil. mai mult decât în 2015. Aceste rezultate au clasificat Moldova pe locul 22 în lume în exportul de vinuri, având o pondere de 0,3% din exportul mondial de vinuri.
Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE-28) au însumat $429,7 mil., ceea ce constituie cu 15,7% mai mult față de ianuarie-aprilie 2016), deținând o cotă de 63,0% în total exporturi, înregistrând o creştere neesenţială comparative cu aceeaşi perioadă a anului 2016.
Grâul de toamnă și primăvară a fost recoltat în anul curent în Republica Moldova pe o suprafața totală de 303,0 mii ha, iar volumul global obținut este de 1,16 mil. tone, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Productivitatea medie a grâului la 1 ha a constituit 3,87 tone, cu 0,77 tone în creştere faţă de 2016. Cele mai bune rezultate în acest sens au fost înregistrate în raioanele de nord, unde în total au fost recoltate 4,08 t/ha. Astfel, în Ocniţa s-au înregistrat — 5,0 t/ha de pe 3850 ha, în Edineţ – 4,7 t/ha de pe suprafața de 6820 ha, în Briceni – 4,62 t/ha de pe 6500,0 ha etc.
Republica Moldova și Republica Populară Chineză vor iniția pînă la finele anului curent, negocieri privind elaborarea și semnarea Acordului de liber schimb dintre cele două state. La o înţelegere în acest sens s-a convenit, la Beijing, în cadrul întrevederii viceprim-ministrului Octavian Calmîc, ministru al economiei, cu ministrul comerțului al Chinei, Gao Hucheng.
Producția de grâu la nivel global în acest an ar putea fi de 744 mil. tone, cu 1,8 la sută mai mică decât în 2016. Cel puțin asta arată un raport al Organizaţiei pentru Alimentație şi Agricultură a ONU.
Reprezentanții companiei de stat China National Nuclear Power Company (NNPC) au fost în Republica Moldova la mijlocul lunii mai pentru a discuta posibilitatea construirii unei centrale nucleare, însă autorităţile de la Chişinău sunt ezitante.
În 2016, companiile moldovenești au majorat exporturile de vinuri îmbuteliate cu 17%. Cea mai mare creștere a livrărilor a fost înregistrată în China (66%) și România (38%). Pe parcursul anului trecut companiile vinicole din Republica Moldova au exportat 23,33 milioane de litri de vin îmbuteliat sau cu 17% mai mult față de 2015.
Guvernul Chinei a prezentat o serie de măsuri pentru a sprijini investiţiile şi creşterea economică, inclusiv înfiinţarea unor noi fonduri de equity. Executivul va extinde canalele de finanţare pentru firme şi va sprijini utilizarea valorilor mobiliare pentru a permite investitorilor să acorde împrumuturi direct la debitori, cu un minimum de risc. Astfel, proiectele de investiţii pot obţine finanţare de pe pieţele de obligaţiuni.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *