Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Cât trebuie să investeşti în afaceri agricole pentru a obţine un profit de o mie de euro pe lună. “Prea fărâmiţate, prea mici ca să poţi face ceva, 3-5 hectare, agricultura românească nu va ajunge nicăieri”. E un refren cu un mare sâmbure de adevăr.
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum (IPC) în septembrie 2014 faţă de august 2014 a constituit 100,8%, iar faţă de septembrie 2013 – 104,8% (informativ: în septembrie 2013 faţă de august 2013 IPC a marcat 101,1% şi faţă de septembrie 2012 – 103,9%)2. Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,8 la sută a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,7 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 1,4 la sută şi la tarifele pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,2 la sută (Tabelul 1).
Nestle, una dintre cele mai mari companii din industria bunurilor de larg consum, a lansat recent programul Iron Man prin care consumatorii isi vor putea personaliza produsele in functie de vitaminele si mineralele de care au nevoie, scrie Businessweek, citat de wall-street.ro. Nestle, care a investit miliarde de dolari in masinile de cafea Nespresso, intentioneaza sa furnizeze pe viitor aportul de vitamine si minerale necesar consumatorilor printr-un aparat similar.
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna februarie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum (IPC) în februarie 2014 faţă de ianuarie 2014 a constituit 100,5%, iar faţă de februarie 2013 – 105,4% (informativ: în februarie 2013 faţă de ianuarie 2013 IPC a marcat 100,2% şi faţă de februarie 2012 – 104,4%)2.
Viceministrul Economiei, Octavian Calmîc a participat la lucrările celei de a IX-a Conferințe ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), desfășurate la Bali (Indonezia), în perioada 3-7 decembrie, curent.
Согласно положениям ч. (21) ст. 254 НК, осуществление деятельности по перевозке пассажиров автотранспортными средствами по пригородным, городским, междугородным или международным маршрутам без проездных билетов (проездной билет – кассовый чек, выданный контрольно-кассовой машиной с фискальной памятью, или документ строгой отчетности с установленной ценой, изготовленный типографским способом в соответствии с действующими нормативными актами, зарегистрированный у транспортного агента) влечет за собой наложение штрафа на налогоплательщика и уполномоченное лицо, зарегистрированное у транспортного агента, в размере 10 000 леев за каждый случай нарушения.
În conformitate cu prevederile art. 2011 din Codul fiscal, organul fiscal este în drept să sechestreze producţia agricolă nerecoltată, cu excepţia celei prevăzute la art. 200 alin. (6) lit. a) din Codul fiscal. Potrivit art. 200 alin. (6) lit. a) din Codul fiscal, nu sunt sechestrabile produsele agricole perisabile, conform unei liste aprobate de Guvern. De menţionat că, întru executarea prevederilor normative în vigoare, organul fiscal va ţine cont de anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr. 1538 din 27 noiembrie 2002
În Săptămâna Mare, tot francezul primeşte prin poştă formularul de plată al impozitelor. Să le completezi e un adevărat martiriu. Fericiţi cei careşi plătesc impozitele în România!… În Franţa, declararea impozitelor e un eveniment național. Înaintea datei fatidice sunt organizate zile speciale în media: comentarii, interviuri, trezorieri şi consilieri fiscali umplu emisiunile de la radio. Toţi te sfătuiesc cum să faci ca să plăteşti în mod legal mai putin impozit; ce abateri, reduceri, deduceri şi combine au mai apărut în hăţişul fiscal deja existent.
Neclarităţile şi incertitudinile, care se conţin în Codul fiscal, constituie numai una din principalele probleme cu care se confruntă contribuabilii din ţara noastră. În mare parte, această concluzie poate fi atribuită şi normelor legii, ce ţin de determinarea locului livrării serviciilor pentru a fi impozitate cu T.V.A.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *