Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În Republica Moldova, regimul fiscal destinat persoanelor fizice include mai multe mecanisme care permit reducerea impozitelor prin deducerea unor cheltuieli specificate de legislația fiscală. Aceste deduceri pot reprezenta o oportunitate importantă pentru contribuabili de a
Prin Ordinul Ministrului finanțelor nr.145 din 29 noiembrie 2024, publicat în Monitorul Oficial din 5 decembrie au fost aprobate modificări la Ordinul Ministrului finanțelor nr.153/2017 privind aprobarea formularului tipizat al Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru agenţii economici (forma VEN12).
Regulamentul privind modul de compensare a dobânzilor la creditele bancare și/sau nebancare investiționale, contractate de întreprinderile mici și mijlocii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.780/2022, a fost publicat astăzi, 15 noiembrie, în MO și a intrat în vigoare.
Vineri, 18 iulie curent, au intrat în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal, inclusiv, noua redacție a art. 226/19 care exclude obligația de a întocmi și a prezenta dosarul privind prețurile de transfer în cazul în care contribuabilul a înregistrat și/sau a derulat tranzacții cu persoane afiliate cu o valoare totală egală sau mai mare de 50 mil. lei.
Entitatea avicolă evaluează păsările tinere și cele mature precum și produsele obținute din transformările activelor biologice în conformitate cu prevederile pct. 30-35 ale SNC „Particularitățile contabilității în agricultură” (în continuare – SNC PCA) dacă această entitate se conduce de reglementările standardului în cauză.
Organizația Mondială a Vămilor a aprobat un nou instrument destinat determinării valorii în vamă – Nota explicativă 7.1 referitoare la ,,Semnificația expresiei „preț efectiv plătit sau de plătit” pentru mărfurile evaluate conform metodei valorii de tranzacție”.
Размер официальных резервных активов Республики Молдова превысил по состоянию на 29 декабря 2023 года $5,45 млрд., что на $293,43 млн. выше показателя, зарегистрированного 30 ноября прошлого года, когда резервы достигли почти $5,16 млрд
Potrivit art.1810 alin.(1) și (2) din Codul civil nr.1107/2002, cardul bancar este un instrument de plată emis de o bancă (emitent) care permite titularului cardului să retragă bani în numerar, să efectueze transfer de sume băneşti în limitele disponibilului din
În luna august 2023 compania a luat un credit pentru procurarea mijloacelor fixe, pe care le dă în exploatare în octombrie 2023 (cisterne pentru păstrarea vinului de consum curent, utilaj pentru prelucrarea strugurilor și altele). Tot din credit a fost procurat și Distilat pentru Divin 5 ani,
Normele de prudență financiară (în continuare – NPF) ale Asociațiilor de economii și împrumut (în continuare – AEÎ), aprobate prin Hotărârea Comisiei Naționale a Pieței Financiare (în continuare – CNPF) nr. 17/8 din 30 aprilie 2008,
În perioada digitalizării continue și a transformărilor profunde din majoritatea domeniilor, contabilii nu mai îndeplinesc doar acele funcții tehnice, ei au devenit adevărate puncte de repere în activitatea unei entități, demonstrând încredere și transparență și fiind acea ancoră care ghidează companiile să meargă spre direcția potrivită.
Potrivit Raportului de activitate al Comisiei Naționale a Pieței Financiare pentru anul 2020, în anul precedent au deținut licențe pentru activitatea de prestare a serviciilor de formare, prelucrare şi păstrare a istoriilor de credit 3 birouri. CNPF mai informează că, la solicitarea unui birou al istoriilor de credit, a eliberat aviz pentru prestarea unor servicii informaționale suplimentare, precum diseminarea situațiilor financiare a agenților economici, în baza acordului încheiat cu Biroul Național de Statistică în scopul oferirii de către birourile istoriilor de credit a informației cât mai complete.
Contribuabilii, persoane fizice rezidente, care doresc să își verifice existența obligației fiscale restante o pot face online, prin intermediul serviciului „Contul curent al contribuabilului”, disponibil pe portalul www.sfs.md sau prin intermediul Portalului Guvernamental al cetățeanului www.mcabinet.gov.md.
În cadrul ședinței Parlamentului din 03 iulie 2025 a fost votat în a doua lectură proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal nr. 1163/1997 și a altor acte normative.
Banca Națională a Moldovei (BNM) informează cetățenii că își pot apăra dreptul de consumator al serviciilor financiare înaintând o petiție către Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF).
Începând cu anul 2025, cadrul fiscal al Republicii Moldova trece printr-o transformare profundă în ceea ce privește raportarea informațiilor colectate din surse indirecte. Prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală) (în continuare – Legea nr. 214/2024) , au fost extinse semnificativ responsabilitățile de raportare pentru trei categorii-cheie: băncile, agenții economici și societățile de plată. Aceste modificări nu doar aduc transparență în gestionarea tranzacțiilor financiare, dar pun accent și pe conformarea fiscală.
Regulamentul privind cerințele față de programul de reasigurare al asigurătorului, regulile de contractare a reasigurărilor și condițiile avizării nivelului reținerii proprii al asigurătorului, aprobat de Comisia Națională a Pieței Financiare prin Hotărârea nr. 30/12 din 13 iunie 2023, a fost publicat în Monitorul Oficial din 28 iunie curent.
Micii producători, dar și persoanele fizice care planifică înființarea unei afaceri, vor putea beneficia de suport financiar în cadrul Programului de sprijin al micilor producători. Acest program are ca scop consolidarea sectorului micilor producători și stimularea investițiilor în dezvoltarea produselor locale,
O entitate comercializează anvelope, la fel prestează servicii de depozitare a anvelopelor pentru sezoanele iarnă-vară către persoane fizice. Acest fapt este luat la evidență prin întocmirea unui contract de prestare a serviciilor și eliberarea bonului de plată. Cum se contabilizează faptele economice
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *