Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Peste 70 de proiecte de e-transformare au fost implementate prin intermediul Centrului de Guvernare Electronică (CGE), pe parcursul a cinci ani de activitate, informează Moldpres. Directorul executiv al CGE, Iurie Ţurcanu, a menționat, în cadrul unei conferinţe de presă de astăzi, că în cei cinci ani de activitate, Centrul a avut parte de provocări, dificultăţi, dar a obținut şi realizări importante.
Nivelul veniturilor bugetare colectate de Serviciul Fiscal de Stat este o condiţie importantă pentru bunul mers al societăţii noastre, pe care motiv insistăm să acordăm o importanţa deosebită unei administrări fiscale eficiente, care să favorizeze conformarea voluntară şi să combată evaziunea fiscală.
Reprezentanţii lucrătorilor moldoveni nu sunt de acord cu ritmul de majorare a salariului minim pe ţară pe care îl propun reprezentanţii Guvernului. În timp ce Uniunea Europeană recomandă ţărilor care se confruntă cu creşterea şomajului şi cu sărăcia să majoreze salariul minim până la nivelul de 60 la sută din cel mediu pe economie, autorităţile de la Chişinău
În cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege cu privire la obligaţia de raportare a actelor de corupţie, a celor conexe actelor de corupţie şi a faptelor de comportament corupţional.
Ambasada Statelor Unite ale Americii anunţă o nouă competiţie pentru granturi de asistenţă în cadrul programului «Granturi pentru democraţie». Ambasada invită Organizațiile Societății Civile, inclusiv mass-media independentă din Moldova să prezinte proiecte care ar contribui la dezvoltarea democraţiei şi societăţii civile în Moldova.
10 întreprinderi sociale şi organizaţii implicate în iniţiative sociale, peste 100 de participanţi şi invitaţi din Republica Moldova, România şi Ungaria – oficiali, lideri ai sectorului asociativ, parteneri de dezvoltare, prestatori de servicii sociale etc. – se reunesc la Chişinău, la prima Conferinţă Naţională pentru Parteneriat Social în Republica Moldova.
Premierul Valeriu Streleț susține că Guvernul urmează să mai îndeplinească doar cîteva condiții pentru a putea încheia un acord cu Fondul Monetar Internațional. Una dintre condiții vizează numirea într-un termen cît mai scurt a unui nou guvernator la Banca Națională, informează Noi.md.
Menționăm că, venitul rezultat din neachitarea datoriei de către agentul economic se consideră sursa de venit impozabilă, care se include în venitul brut, potrivit prevederilor art. 18 lit. j) din CF.
Ministrul Economiei în parteneriat cu ODIMM au anunțat începutul campaniei „Zilele businessului regional”, care vine să sprijine Întreprinderile Mici și Mijlocii. Recent Ministerul Economiei și ODIMM a anunțat lansarea campaniei „Zilele businessului regional”, în perioada 20 octombrie-16 noiembrie 2015. „În cadrul acestei campanii ne-am propus să ne întâlnim cu antreprenorii, primarii, ONG-urile, secțiile economice din Consiliile Raionale.
La data de 8 octombrie 2015, în cadrul postului vamal Comrat, Serviciul Vamal al Republicii Moldova în parteneriat cu Programul USAID BRITE a organizat pentru importatorii, exportatorii, transportatorii şi brokerii vamali o Conferință informaţională sub genericul “Simplificarea procedurilor vamale şi conformarea cu standardele Uniunii Europene”.
Problemele din sectorul bancar, în domeniul concurenţei, precum şi din reformarea justiţiei şi sectorului sănătăţii reţin implementarea Acordului de Asociere RM-UE. Asemenea opinie a exprimat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Delegaţiei UE în RM, Pirkka Tapiola.
Reintroducerea controalelor la graniţele intra-Schengen ar echivala cu prăbuşirea zonei de liberă trecere pe care statele europene o construiesc de trei decenii. Acest efect distructiv al turbulenţelor şi isteriei cauzate de criza refugiaţilor pune pe jar multă lume, de la politicieni la industriaşi şi transportatori, care se grăbesc să avertizeze despre şi să cuantifice pierderile materiale.
Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi proiectul de lege privind ratificare Convenţiei dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Malta pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a infirmat faptul că preţul de achiziție a energiei electrice de la Centrala de la Cuciurgan prin intermediar ar fi mai mare decît cel plătit în cazul procurării directe de la producător. „Cifrele vehiculate sînt eronate şi nu corespund adevărului”, a declarat astăzi Sergiu Ciobanu, director ANRE, în cadrul unei conferințe de presă, informează Moldpres.
Primul forum investițional internațional cu genericul ”Investițiile – baza dezvoltării Găgăuziei” va avea loc în autonomie la 6-7 noiembrie curent, transmite Noi.md. Maria Bordeniuc, șefa direcției generale dezvoltare economic, a menționat că scopul evenimentului este crearea și promovarea imaginii Găgăuziei, prezentarea posibilităților investiționale ale regiunii.
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău atenționează cetățenii care primesc „salarii în plic”, dar și angajatorii acestora, despre faptul că economia tenebră subminează finanțarea sistemelor de securitate socială, împiedică desfășurarea unor politici economice coerente și poate să ducă la distorsionarea echității sociale. Salariul neachitat oficial este un fenomen care agravează atât economia, cât și societatea în întregime și are efecte nefaste atât pentru angajat, cât și pentru angajator.
Începînd cu 1 septembrie, curent, în legătură cu lichidarea Băncii de Economii şi a Băncii Sociale toate plăţile sociale şi pensiile achitate anterior prin aceste instituţii financiare, vor fi achitate prin intermediul Î.S. „Poşta Moldovei” sau prin alte instituţii bancare, desemnate de beneficiar.
Lichidarea Institutului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie va conduce la distrugerea în Moldova a ramurii de viticultură şi vinificaţie, sunt de părere savanţi şi colaboratori ai institutului. Directorul institutului, Constantin Dodu, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că nu este de acord cu decizia Guvernului de a transfera Institutul la Stăuceni, unde este amplasat Colegiul de Vinificaţie şi Viticultură.
Pentru a achita pensii și salarii în întregime, rmn are nevoie de resurse financiare. În același timp, autoritățile transnistrene sunt nevoite să ia împrumuturi pentru a-și îndeplini obligațiile sociale chiar și în mărime de 70%.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *