Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Entitatea, pe parcursul anului, acordă angajatului ajutoare materiale (cu ocazia unor sărbători, pentru recuperarea forţei de muncă, decese, căsătorii etc. a cărui mărime nu depăşeşte un salariu mediu lunar pe economie prognozat), care sunt prevăzute şi în contractul colectiv de muncă.
Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia persoanelor cu dizabilităţi în anul 2013. Numărul persoanelor cu dizabilităţi Potrivit estimărilor la nivel global în anul 2010 persoanele cu dizabilitate reprezintă circa 15% din populaţia lumii1, iar circa două treimi din aceste persoane sunt din ţările în curs de dezvoltare şi cu economie de tranziţie.
Cred ca negociem din fasa, dinainte de limbajul articulat. Din patut sau din carucior, scancim pana parintii ne ofera exact ce vrem. Negociem cu tovarasii de joaca, cu colegii si cu profesorii, ajungand, in cele din urma, ca adult, sa negociem de cate ori dorim sa ne atingem obiective profesionale sau personale.
Germania și Olanda, care au cel mai mare excedent de cont curent, ar trebui să investească mai mult pentru a ajuta creșterea economiei și a inflației în întreaga zonă euro, se arată într-un raport privind dezechilibrele macroeconomice, publicat joi de Comisia Europeană (CE), transmite Reuters.
Obținerea profitului de rînd cu evitarea pe cît posibil a riscului reprezintă coordonatele oricărui mediu economic de succes, în cadrul căruia informația cuprinsă în situațiile financiare este elementul central al procesului decizional.
Prim-ministrul Iurie Leancă a discutat astăzi cu fermierii şi procesatorii despre metodele de compensare a pierderilor pe care aceştia le suferă din cauza restricţiilor impuse de Federaţia Rusă.
Cu toate că trebuia să fie deja aprobat şi de Guvern, şi de Parlament, proiectul legii bugetului de stat nu a fost făcut public deocamdată, astfel că riscăm să începem noul an fără cea mai importantă lege – cea a bugetului. Totuşi, reperele proiectului se regăsesc în Cadrul Bugetar pe termen mediu 2015-2017, elaborat de ministerul Finanţelor. Şi dacă în perioada electorală autorităţile au sporit cheltuielile sociale, în cel mai recent raport de ţară Fondul Monetar Internaţional recomandă ca în următorul an să strângem cureaua, pentru a nu admite creşterea explozivă a deficitul bugetar, care ar putea ajunge până la 7,1% din PIB.
Confederaţia Naţională a Sindicatelor se pronunţă împotriva majorării vîrstei de pensionare a femeilor de la 57 la 62 de ani. Totodată, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei declară că, deocamdată, nu a fost luată nici o decizie în acest sens, informează Moldpres.
Compensarea parțială a pierderilor, susţinere în ce priveşte reeşalonarea datoriilor agricultorilor către bănci, reducerea presiunii din partea furnizorilor de gaz și electricitate asupra fermierilor şi procesatorilor, identificarea unor noi pieţe de desfacere etc., acestea sunt soluțiile identificate de Guvern pentru a redresa situația din agricultură, a declarat Prim-ministrul Iurie Leancă la întrevederea cu fermierii şi producătorii de conserve din nordul țării.
Luna curentă Fondul Monetar Internațional a publicat a doua ediție a Monitorului Fiscal din anul 2014. Problema numărul unu în lume: creșterea șomajului, în special în rândul tinerilor. În cea de-a doua ediție a Monitorului Fiscal al FMI din anul curent, publicat pe 8 octombrie și întitulat „Înapoi la lucru: Cum politica fiscală poate să ajute.”, în prim plan este adus șomajul, fiind principala problemă la nivel global, din punct de vedere economic, pe care o evidențiază raportorii FMI.
Parlamentul European a votat, miercuri, o propunere legislativa privind instituirea unor norme comune in materie de compensare si de asistenta pentru pasagerii din spatiul comunitar de catre companiile aeriene, potrivit unui comunicat transmis de PE. Propunerea de regulament al Parlamentului European si al Consiliului va oferi mai multe sanse pasagerilor avioanelor întârziate sau deviate de a primi compensații.
Beneficiarii de prestaţii sociale vor putea găsi pe site-ul oficial al Casei Naţionale de Asigurări Sociale www.cnas.md, la rubrica “Pentru beneficiarii de prestaţii de asigurări sociale”, listele actelor necesare pentru obţinerea diferitor tipuri de pensii, indemnizaţii, bilete de tratament, compensaţii, a ajutorului de deces, precum şi a prestaţiilor de asigurări sociale în alte ţari.
Conform Ordinului 120 din 17.06.2015, a fost aprobat Regulamentul privind modul de acordare a sprijinului financiar producătorilor de fructe şi struguri pentru recolta anului 2014.
Aspecte privind regimul fiscal aferent dividendelor 1.1. Achitarea dividendelor în perioada anului 2016, aferente profitului nerepartizat obținut în perioadele fiscale de pînă la 01.01.2008. În conformitate cu prevederile alin. (1) art. 80 din CF, agentul economic achită dividende acționarilor (asociaților) săi din venitul rămas după impozitare. Aceasta presupune că, la achitarea în 2016 a dividendelor aferente perioadelor fiscale de pînă la 01.01.2008, entitatea a achitat impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător pe venitul impozabil aferent perioadei respective, în conformitate cu cotele stabilite pentru aceste perioade (de exemplu, în perioada 2006-2007 — la cota de 15%).
Restituirea T.V.A., taxei vamale şi accizelor în contul stingerii datoriilor va fi posibilă numai către subiectul impunerii/plătitorul vamal, care dispune de decizie de restituire a T.V.A., accize sau a drepturilor de import.
Astfel, alin. (1) art. 33 din Codul Muncii – Acțiunea contractului colectiv de muncă, a fost completat cu prevederea că, un exemplar al contractului colectiv de muncă se remite de către una dintre părţile semnatare, în termen de 7 zile calendaristice de la data încheierii, la inspecţia teritorială de muncă.
În contextul intrării în vigoare la 1 iulie 2016 a Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la 27 iunie 2014 la Bruxelles, un interes sporit îl prezintă atît prevederile acestuia, cît şi baza juridică şi procesuală europeană la care urmează a fi ajustate legislaţia şi procedurile autohtone.
Prim-ministrul Iurie Leancă a anunțat astăzi, după întrevederea cu producătorii de fructe și legume și cu procesatorii, că Guvernul a elaborat un set de măsuri pentru susținerea sectorului agricol. Astfel, urmează să fie identificat mecanismul pentru a oferi compensații fermierilor afectați de prețurile în scădere pentru fructele timpurii.
Inițiativa este semnată de către deputații Vadim Pistrinciuc și Igor Corman care au înregistrat o inițiativă legislativă în acest sens. Documentul prevede crearea a două noi subzone cu suprafața totală de aproape 25 de hectare. Proiectul a fost adoptat în lectură finală de către 62 de deputați.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *