Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În Monitorul Oficial de vineri, 17 aprilie, a fost publicată Hotărîrea Băncii Naționale nr. 56 din 05.03.2015 prin care a fost modificat și completat Regulamentul cu privire la transferul de credit, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr. 157 din 1 august 2013.
Primul forum de afaceri la Pavilionul Moldovei în cadrul Expoziției Mondiale Milano 2015 a fost organizat marți de Camera de Comerț și Industrie. La acesta au participat 15 companii moldovenești din agro-procesare și din domeniul textilelor, precum și o serie de companii italiene, care s-au arătat interesate de produsele moldovenești, dar și de posibilitatea de a investi în diverse domenii, inclusiv eficiența energetică și sursele de energie regenerabilă.
Banca Europeană de Investiții (BEI) își va deschide o reprezentanță în Republica Moldova. Acordul privind deschiderea și acordarea imunităților și privilegiilopr corespunzătoare a fost semnat vineri de prim-ministrul Chiril Gaburici și vicepreşedintele BEI, Wilhelm Molterer.
Băncile din Grecia ar putea rămâne închise luni, în aşteptarea unei reuniuni între reprezentanţi ai FMI şi UE şi autoerităţile de la Atena, a avertizat Banca Centrală Europeană, într-o întâlnire cu miniştrii de finanţe din zona euro care a avut loc joi, scrie Reuters.
Cor.: Ați revenit la conducerea Fiscului după o perioadă de circa 8 ani. Deși a trecut puțin timp de cînd ați fost numit în funcție, cu siguranță, ați reușit să vă documentați. Cum ați aprecia schimbările ce au intervenit în activitatea Fiscului și dacă sunt sesizabile aceste schimbări? Vă adresez această întrebare în calitate de fost reprezentant al sistemului, dar și persoană, care aveți școala businessului…
Mii de utilizatori ai sistemului de operare Android riscă să li se blocheze dispozitivele mobile și conținutul acestora de către un virus de tip ransomware, care solicită o răscumpărare de 500 de dolari pentru deblocarea terminalelor. Bitdefender a detectat săptămâna trecută peste 15.000 de e-mail-uri de tip spam ce conțin fișiere sau arhive de fișiere infectate, originare de la servere localizate în Ucraina.
Intenția a fost anunțată de Premierul Iurie Leancă la întrevederea de la Haga cu ministrul Agriculturii al Regatului Ţărilor de Jos, Sharon Dijksma. Oficialii s-au pronunţat pentru inițierea unor proiecte comune în domeniul agricol și pentru intensificarea schimburilor comerciale.
Peste 70 de companii din Moldova au prezentat produse la concursul Marca Comercială a anului 2014. Concursul își propune să promoveze imaginea corporativă a companiilor, să evidențieze rolul mărcilor în identificarea produselor și serviciilor, în diferențiere lor de cele similare de pe piață. Iar rezultatele acestuia vor fi prezentate, tradițional, în cadrul expoziției naționale ”Fabricat în Moldova”, care se va desfășura între 28 ianuarie și 1 februarie 2015.
Guvernul a adoptat modificările la proiectul de modernizare a sectorului animalier datorită creditului de 100 mln. de euro, acordat de Guvernul Poloniei. După consultări ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare cu ministerele Economiei şi Finanţelor, ministrul Agriculturii, Ion Sula, a anunţat despre disponibilitatea de a micşora dobânda pentru doritorii de a participa la program, de la 3% la 2%.
Premierul Chiril Gaburici a spus în deschiderea şedinţei de miercuri a executivului, că vineri va avea loc o şedinţă specială a guvernului, în al cărei cadru urmează să fie examinat şi aprobat proiectul Legii bugetului pe 2015.
Banca Centrală Europeană face tot posibilul pentru menţinerea Greciei în zona euro, afirmă preşedintele instituţiei, Mario Draghi, precizând că Eurogrupul are «toate instrumentele necesare» pentru a face faţă unei eventuale intrări a statului grec în incapacitate de plăţi.
Datele statistice despre evoluția pieței serviciilor de telefonie mobilă în primul trimestru al anului curent, publicate astăzi pe pagina web oficială a Agenţiei Naţionale de Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), arată că în primele trei luni ale anului volumul total al vînzărilor pe acest segment de piaţă a crescut, față de aceeași perioadă a anului 2014, cu 4,8% (+38,5 mil. lei) și a însumat circa 834,5 milioane de lei.
Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, ar putea fi amendată cu peste 1,5 miliarde de dolari pentru acuzaţii care vizează manipularea dobânzii Libor, aceasta fiind cea mai importană sancţiune impusă vreodată unei instituţii bancare pentru astfel de învinuiri.
С мая предприятия виноградарско-винодельческого сектора смогут воспользоваться финансированием через лизинг в рамках проекта Filiera vinului. Преимущества лизингового финансирования перед кредитами от коммерческих банков заключаются в более приемлемых условиях финансирования: привлекательная процентная ставка; выгодный период финансирования
Leul moldovenesc continuă să se aprecieze față de dolarul și moneda euro, recîștingînd treptat pozițiile pierdute anterior, relatează NOI.md.
Ministerul Economiei al Republicii Moldova prevede că în anul 2015 produsul intern brut al țării va scădea cu 1 la sută față de anul precedent, dar în următorii doi ani se va înregistra o creștere a PIB-ului de 3 la sută și, respectiv, 4 la sută, relatează Noi.md.
Grecia va începe discuţiile tehnice cu inspectori din partea creditorilor internaţionali de miercuri, atât în Bruxelles, cât şi în Atena, pentru a conveni asupra reformelor pe care guvernul de la Atena trebuie să le adopte pentru a primi în continuare fonduri.
Если Вы пропустили новости вчерашнего дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Potențialul economic al Moldovei a fost prezentat în regiunea Kursk Potențialul economic al Republicii Moldova a fost prezentat în cadrul celei de-a XV-a ediții a Iarmarocului universal interregional, care s-a desfășurat în regiune Kursk, din Rusia.
În 2014, SUA (515,6 miliarde de euro) şi China (467,3 miliarde de euro) au continuat să fie principalii parteneri comerciali ai Uniunii Europene, la mare distanţă aflându-se Rusia (285,1 miliarde de euro) şi Elveţia (236,9 miliarde de euro), potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Oficiul european de statistică Eurostat.
Circa 150 de companii din peste 15 ţări participă la Expoziţia Internaţională specializată de vinuri, băuturi alcoolice, utilaj şi materiale pentru industria vinicolă EXPOVIN Moldova — 2014, ediţia a XXIII-a, care se va desfăşura în perioada 19-22 februarie curent la Centrul «Moldexpo» din Chişinău, informează MOLDPRES.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *