Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
„În timpul desfășurării celor mai diverse evenimente de informare a populației despre existența locurilor de muncă vacante, noi ne-am convins de oportunitatea acestora. Tîrgul locurilor de muncă constituie o dovadă elocventă a acestui fapt”, a declarat pentru NOI.md vicedirectorul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Raisa Dogaru.
Una dintre cele mai mari întreprinderi din Transnistria, Uzina Metalurgică Moldovenească din Rîbniţa (UMM), revenită "în proprietatea statului" (autoproclamatei RMN — «I»), a început reorganizarea cu reducerile de personal şi trecerea la autofinanţare a atelierelor auxiliare. Potrivit agenţiei «Infotag», care face referire la presa locală, administraţia afirmă că anterior, "în cadrul gigantului industrial activau peste 4 mii de oameni, acum – 2,5 mii, dintre care 280 sînt manageri, 380 – specialişti şi 41 – muncitori".
60 de tineri care fac parte din grupuri dezavantajate, din Republica Moldova şi din România, au însuşit abilităţi de lider şi abilităţi de muncă în echipă, în cadrul unui proiect transfrontalier implementat de către Centrul de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie (CSSCF) de la Chişinău şi Fundaţia Cote de peste Prut. Totalurile proiectului, care a durat 14 luni, au fost prezentate marţi, 17 februarie, la o conferinţă de presă la IPN.
La Centrul “Moldexpo” din Chişinău au fost inaugurate astăzi Expoziţia internaţională specializată de tehnologii, echipamente, scule şi materiale pentru construcţii “Moldconstruct”, ediţia a XXI-a, şi Expoziţia internaţională specializată de tehnologii de conservare a energiei, instalaţii termice şi de alimentare cu gaze, echipamente de condiţionare a aerului “Moldenergy”, ediţia a XX-a.
La data de 19 aprilie, începînd cu orele 10.00, reprezentanții mediului de afaceri sunt invitați la prima sesiune de informare sub genericul “Reforme în domeniul vamal și al facilitării comerțului”. Evenimentul va fi desfășurat în incinta Biroului Vamal Chișinău, situat pe adresa mun. Chişinău, bd. Dacia 49/6. De menționat, că la eveniment va fi prezent Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie VRABIE.
Fiscul se interesează ce studii au patronii din România, ce bani deţin în conturile din străinătate, dacă au datorii şi cine îi poate recomanda că sunt oneşti. Aşa vor inspectorii fiscali să prevină evaziunea fiscală. Toate aceste întrebări sunt trecute într-un formular
Conform reglementărilor Statelor Unite ale Americii (SUA) aferente FATCA, instituțiile financiare americane şi alți agenți de reținere1 sunt obligați să rețină o taxă în mărime de 30% din plățile şi transferurile efectuate din SUA şi direcționate spre instituțiile financiare străine2 care sunt considerate neconforme prevederilor FATCA.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură are încă un director adjunct. Este vorba despre Galina Petrachi, șef al Direcției administrare și control. Petrachi a fost numită în noua funcție conform unui ordin semnat de Ministerul Agriculturii, Eduard Grama, pe 26 ianuarie.
Casa Naţională de Asigurări Sociale aduce la cunoştinţa agenţilor economici, contabilii cărora au probleme cu modalitatea de prezentare a declaraţiilor persoanelor asigurate (REV-5) în format electronic, pot apela pentru consultaţii la tel.: 022 257 573; 022 257 642; 022 257 640; 022 257 646; 022 257 524; 022 257 641; 022 257 639; 022 257 644. Despre prezentarea declaraţiilor privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale (forma 4-BASS) vă puteţi consulta cu specialiştii instituţiei la tel.: 022 257 649; 022 257 671; 022 257 553; 022 257 576; 022 257 694; 022 257 588; 022 257 685; 022 257 648; 022 257 673; 022 257 572.
Viceministrul Economiei, Tudor Copaci, a avut o întrevedere cu Asistentul Adjunct al Secretarului de Stat al SUA pentru comert, Elizabeth Hafner. Principalele teme de discuție au fost dezvoltarea competitivității economice și a climatului investițional. În cadrul întrunirii au participat specialiști din cadrul Ministerului Economiei, dar și reprezentanți ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii din Chișinău.
La 30 ianuarie curent, în cadrul expoziției naționale „Fabricat în Moldova”, Ministerul Economiei a organizat platforma de discuții: „Constrîngerile producătorilor autohtoni în comercializarea produselor pe piața internă de consum”. La eveniment au participat asociațiile patronale ale producătorilor locali pe segmentul cărnii și produselor din carne, laptelui și produselor lactate, fructelor, legumelor, conservelor, produselor de panificație, dar și băuturilor carbogăzoase.
In lupta pentru a cuceri clienti si market share, nu doar serviciul de PR si departamentul de marketing au un cuvant de spus. Un jurnal personal online (blog), alimentat de angajatii de baza ai companiei, poate deveni un instrument extrem de important, spun specialistii americani, care au studiat mai multe astfel de scenarii si cazuri reale.
În scurt timp, contribuabilii vor purta un dialog deschis cu reprezentanţii conducerii Serviciului Fiscal de Stat (SFS), această oportunitate fiind oferită de noul serviciu electronic ”Anticamera online”, lansat recent.
Vinurile Individo de la Chateau Vartely au obținut trei medalii la Concursul «Pistonul de Aur» de la Brăila, România. Individo Rară Neagră Malbec Syrah și Individo Traminer Sauvignon Blanc au fost premiate cu aur. Cele două vinuri au reușit să obțină 86 și respectiv 85,5 puncte.
În scopul lichidării unei defecţiuni tehnice a reţelei termice, specialiştii întreprinderii „Termoelectrica” S.A. urmează să efectueze, astăzi, lucrări de reparaţie a unei magistralei din sectorul Buiucani.
Camera de Comerț și Industrie, compania Starnet și Institutul de dezvoltare a societății informaționale al Academiei de Științe a Moldovei au convenit să lanseze inițiativa creării unei rețele de centre de instruire în domeniul IT în zona rurală. Cele trei instituții intenționează să propună inițiativa Ministerului Educației, Ministerului Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor și autoritățile publice locale.
Activitatea de antreprenor în Republica Moldova, ca și în alte țări, implică o interacţiune permanentă cu diverse instituţii publice, printre care: Serviciul Fiscal de Stat, Casa Naţională de Asigurări Sociale, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Biroul Naţional de Statistică etc. Persoanele juridice prezintă acestor instituţii diverse rapoarte cu calcule la taxe şi impozite, precum şi multiple informaţii statistice.
Din cele 3 mil. 384 mii hectare, cât constituie suprafața Republicii Moldova, 2 mil 499,7 mii hectare (73,9%) erau terenuri agricole, inclusiv 1 mil 817,3 mii hectare (72,7%) – terenuri arabile – acesta, potrivit Cadastrului funciar, conform situației de 1 ianuarie 2015, aprobat în ultima ședință a guvernului.
Corporația Financiară Internațională (CFI), membră a Grupului Băncii Mondiale, este gata să sprijine modernizarea agriculturii în Moldova. O declarație în acest sens a făcut managerul regional pentru Agribusiness al Corporaţiei Financiare Internaţionale Heinz Strubenhoff, la întîlnirea cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama
Serviciul Vamal va delega către agenții economici exportatori unele funcții ce țin de domeniul certificării originii mărfurilor în cadrul comerțului preferențial cu țările membre ale UE și CEFTA. Pentru aceasta agenții economici vor trebui să obțină statutul de exportator aprobat. Condițiile de acordare și utilizare a statutului respectiv pot fi aflate din proiectul unui regulament, expus pe site customs.gov.md.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *