Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Aceasta prevede un proiect pentru punerea în aplicare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană în domeniile ocupării forţei de muncă, incluziunii sociale şi migraţiei, care a fost aprobat astăzi, în cadrul şedinţei Comitetului Interministerial pentru Planificare Strategică, prezidată de Prim-ministrul Iurie Leancă. Proiectul are un buget de cinci milioane de euro şi va fi realizat timp de patru ani.
Declarația a fost făcută de șeful Delegației UE în Moldova, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la ministerul Economiei. Potrivit oficialului, patru acorduri privind acordarea asistenței financiare suplimentare Moldovei vor fi semnate pe 12 iunie, în cadrul vizitei în Moldova a Președintelui Comisiei Europene, Hose Manuel Barosso. Astfel, 21 mil euro vor fi acordate de UE pentru susținerea planului de acțiuni pentru liberalizarea regimului de vize; 10 mil euro – pentru dezvoltarea sectorului energetic, 9,46 mil euro – pentru majorarea bugetului proiectului ”Energie și biomasă”; 13 mil euro – pentru dezvoltarea regională.
Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova un suport financiar de peste 50 de mln. de euro. Patru acorduri în acest sens au fost semnate astăzi în cadrul vizitei la Chișinău a președintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso. Banii urmează să fie investiți în domeniile dezvoltării zonelor rurale, energeticii, dar și pentru implementarea planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-noiembrie 2013 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-noiembrie 2012 a constituit 106,6%2. În luna noiembrie 2013 faţă de noiembrie 2012 acest indice a marcat 110,7%.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna septembrie 2013 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creşteri cu 0,5%2 faţă de august curent, cu 2,5% faţă de decembrie 2012 şi cu 3,4% − faţă de septembrie 2012.
Guvernul din Ungaria ar putea introduce din 2015 noi suprataxe în sectoare economice unde companiile realizează „supraprofit“, continuând astfel politicile controversate prin care a echilibrat bugetul şi a stimulat creşterea economică prin taxarea suplimentară a unor sectoare dominate de jucători străini pentru a evita introducerea unor măsuri de austeritate.
În statele Unite ale Americii funcţionează o instituţie publică menită să apere interesele contribuabililor în raport cu temutul Fisc american (IRS), numită Tax Payer Advocate. În Germania şi Spania există instituţii similare, de drept privat, care apără interesele plătitorilor de taxe. În România, tocmai a fost lansată o iniţiativă pentru crearea unei asemenea organizaţii.
Foaia de parcurs pentru ameliorarea competitivității în Republica Moldova, elaborată de Ministerul Economiei a fost, aprobată, miercuri, de Executiv. Documentul reprezintă, în esență, un răspuns la realitățile condiționate de ZLSAC pentru mediul de afaceri, așa încât instituirea acesteia să producă un impact pozitiv asupra performanțelor economice ale țării, dar și asupra societății în ansamblu.
Companiile de asigurări din au raportat pentru primele trei luni din anul curent pierderi până la impozitare de peste 19,5 milioane de lei, potrivit datelor prezentate de Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Practic jumătate din cele 16 companii de asigurări care activează în ţara noastră au raportat pierderi, inclusiv două cele mai mari companii de asigură din ţară, Moldasig şi Asito.
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, în perioada 25 – 29 august 2014, a desfășurat diverse acțiuni ce urmăresc promovarea conformării fiscale voluntare, sporirea bazei impozabile și administrarea eficientă a procesului de colectare de venituri la buget.
Oficialităţile europene se uită la exemplul Belgiei, care a înfiinţat cooperative energetice, pentru a mări independenţa energetică a Uniunii Europene (UE), dar şi pentru a reduce emisiile de carbon din atmosferă, scrie EurActiv. UE a cheltuit anul trecut aproape 1,25 miliarde de euro pe zi pe importurile de energie, potrivit celor mai recente estimări ale Comisiei Europeane. Preţul este cu atât mai mare cu cât Rusia, pricipala sursă externă de energie a Europei, îşi foloseşte resursele ca armă geopolitică.
Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală /AGEPI/ a simplificat procedura de înregistrare a mărcilor şi a altor obiecte de proprietate intelectuală, cum ar fi invenţiile, desenele industriale, fonogramele ş.a., cu scopul de a oferi servicii de calitate cetăţenilor şi mediului de afaceri din ţară şi din străinătate, informează MOLDPRES.
Activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii în Republica Moldova în anul 20131,2 Biroul Naţional de Statistică relatează că, în anul 2013 numărul întreprinderilor mici şi mijlocii (în continuare ÎMM) a constituit 50,9 mii întreprinderi, sau cu 1,5 mii întreprinderi (cu 3%) mai mult faţă de anul 2012. Sectorul ÎMM reprezintă circa 97,4% din numărul total de întreprinderi.
Tranziţia Europei spre un sistem energetic bazat pe energiile regenerabile a înregistrat progrese atât de mari încât ar putea fi posibil ca instalaţiile regenerabile să fie oprite din cauza supraproducţiei, transmite Bloomberg. Creşterea de cinci ori înregistrată la producţiile de energii verzi în Europa în ultimul deceniu a condus la scăderea preţurilor la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani şi, totodată, a şters 400 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă a companiilor de utilităţi.
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-octombrie 20131 Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-octombrie 2013 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-octombrie 2012 a constituit 105,9%2. În luna octombrie 2013 faţă de octombrie 2012 acest indice a marcat 103,0%.
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, în perioada 01 – 05 septembrie 2014, a continuat acțiunile ce urmăresc promovarea conformării fiscale voluntare și creșterea bazei de impozitare. Astfel, în perioada menționată:
Pe data de 29 mai la ședința Clubului de presă cu participarea Viceministrului Economiei, Octavian Calmîc, și Ambasadorul Delegației Uniunii Europene, Pirkka Tapiola, s-au discutat cele 32 de «mituri» legate de semnarea Acordului de asociere și Acordul de comerț liber aprofundat și cuprinzător între Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău a desfășurat, în perioada 21 – 25 iulie 2014, activități de promovare a conformării fiscale voluntare și de administrare eficientă a încasărilor la Bugetul Public Național:
Consiliul Consultativ al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat s-a întrunit în şedinţă ordinară, pentru a dezbate subiecte de complexitate sporită din domeniul fiscal.
Stat au fost încasate venituri la bugetul public național în sumă de 10 481,07 mil. lei, ceea ce reprezintă 101,6% față de nivelul planificat. Corespunzător componentelor bugetului public național sumele încasate în valoare absolută şi valoare procentuală față de nivelul planificat se prezintă după cum urmează:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *