Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Sistemul Informațional pentru Asistența Medicală Primară, lansat cu mult fast în noiembrie 2014, a împlinit un an de când… nu funcționează. Softul care a costat 19,2 milioane de lei, bani oferiți din bugetul de stat, rămâne o problemă și pentru oficiali, iar ministrul în exercițiu al Sănătății, Ruxanda Glavan, spune că în anul lansării softului s-au făcut multe activități electorale în sistemul medical. Declarația a fost oferită în cadrul emisiunii „Moldova în Direct”.
O iniţiativă legislativă care a obţinut avizul Guvernului prevede că nu va mai fi testat fiecare funcționar public în parte, ci instituția, accentul fiind plasat astfel pe integritatea instituțională.
Aceasta este principala concluzie a studiului Zona de comerţ liber, aprofundat şi atotcuprinzător dintre Moldova şi UE. Un an de la semnare, elaborat de Institutul de dezvoltare a iniţiativelor sociale Viitorul.
Bugetarii din raioanele Căuşeni şi Soroca riscă să rămână fără salarii. Asta pentru că Ministerul Finanţelor întârzie să transfere banii. Potrivit autorităţilor din Căuşeni, în prezent datoria de la bugetul de stat faţă de raion este de 26 de milioane de lei.
Congresul Autorităților Locale (CALM) critică dur atitudinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID) în privinţa administrării banilor ce sunt destinaţi reparaţiei şi întreţinerii durmurilor.
Care este actul legislativ ce reglementează repatrierea mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe? Prin Legea „Cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe” (în continuare — Lege) nr. 1466-XIII din 29 ianuarie 1998 (MO, 1998, nr. 28-29, art. 203) cu modificările și completările ulterioare, sunt stabilite modul de activitate, drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea agenţilor economici şi a autorităţilor administraţiei publice în domeniul repatrierii mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe.
La sfârșitul lunii septembrie, în Moldova erau aproape 21,3 mii de șomeri. Asta în timp ce numărul locurilor vacante de muncă este de aproape trei ori mai mic de cât cel al persoanelor fără un job. Concurența pentru un loc de muncă vacant este de trei șomeri.
Care sunt obligațiile comerciantului, atunci când afișează prețurile? Ce reguli trebuie respectate la efectuarea lichidărilor de stoc şi reducerilor? La aceste întrebări răspunde Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, într-o notă informativă publicată pe site-ul autorităţii.
Preţul gazelor ar putea să scadă, de la 1 iulie 2016, cu până la 10%, pentru consumatorii din România, ca urmare a evoluţiei internaţionale a tarifelor, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) din România, Niculae Havrileţ, scrie economica.net.
Peste 60 de femei din toate regiunile Republicii Moldova s-au întrunit astăzi la Chişinău pentru a discuta despre modelul Programului Compact de implicare a femeilor în proiectele ce vizează reforme și investiții în infrastructură, dar şi despre rolul femeilor în realizarea acestora, informează Moldpres.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Explicația BNM privind deprecierea monedei naționale în raport cu euro și dolar BNM reacționează în contextul în care moneda națională continuă să se deprecieze semnificativ în raport cu principalele valute de referință care se scumpesc.
Situația din sistemul medical se înrăutățește pe zi ce trece, în condițiile în care situația economică pentru întreaga țară este una tot mai șubredă. Astăzi CNAM a anunțat că datoriile Ministerului Finanțelor către CNAM sunt de peste 500 de milioane de lei, iar din această cauză compania nu poate efectua toate transferurile către spitale.
Niciun metru cub nu va mai trece din România către Republica Moldova, în această iarnă. Moldovenii nu au mai făcut vreo solicitare de gaze către Petrom, compania care, încă de anul trecut, s-a oferit să exporte, şi chiar a exportat, gaze în Ungheni, la un preţ sub cel al Gazprom.
Turcia ocupă primul loc în ceea ce privește investițiile în Găgăuzia și va continua mai departe parteneriatul cu autonomia Găgăuză. Acest lucru a fost anunțat de către investitori și antreprenori turci în cadrul Forumului Internațional de Investiții, care a avut loc la Comrat. Unul dintre proiectele de amploare deja lansate în autonomie este construcția unui hotel de cinci stele.
Un grup de petiționari a strâns peste 2000 de semnături în mai bine de 24 de ore. Aceștia propun ca transportul public din Chișinău să funcționeze pe timp de noapte. Printre soluțiile acestora este și mărirea prețului biletului pe timp de noapte, care oricum va fi mai ieftin de câteva ori decât o călătorie cu taxiul.
Marile bănci din întreaga lume, în frunte cu HSBC Holdings şi JPMorgan Chase, ar putea avea nevoie de suplimentarea capitalului cu până la 1.100 de miliarde de euro, potrivit estimărilor Financial Stability Board (FSB), organism creat de G20 pentru a evita repetarea crizei financiare din 2008.
Ministerul Economiei a soluționat problema investitorilor din ZEL Bălți, care, din septembrie, trebuiau să obțină licență pentru exportul deșeurilor industriale. Subiectul a generat discuții după ce Ministerul Mediului, care antrerior elibera notificări pentru exportul deșeurilor de producție, a solicitat de la agenții economici licență pentru această operațiune.
Apicultorii își pot exporta produsele pe piața Uniunii Europene cu acte obținute prin ghișeul unic. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a emis pe 1 octombrie ordinul referitor la implementarea Regulamentului privind Ghișeul Unic pentru eliberarea actelor permisive pentru exportul produselor și subproduselor de origine animală aprobat de Guvern la 18 septembrie 2015, informează Moldpres.
Ziua Națională a Vinului ar putea deveni ”Festivalul Vinului”, care nu va mai fi desfășurat două zile, dar două săptămâni. O propunere în acest sens a fost făcută de primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, potrivit căruia evenimentul ar deveni o atracție turistică adevărată, care ar avea și avantaje economice.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *