Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit programului său de activitate, Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău a desfășurat în perioada 04-08 mai curent 5 seminare, inclusiv unul destinat contribuabililor nou-înregistrați din raza teritoriului administrat, la temele: principiile de determinare a obligațiilor fiscale, prezentarea dărilor de seamă, drepturile și obligațiunile contribuabilului; instruirea privind aspectele fiscale, juridice, precum și aspecte din legislația muncii
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS 214 din 11.03.2015
Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Drochia, întru executarea programului activității de administrare și control a Serviciului Fiscal de Stat pentru anul 2015 prin prisma ,,Programului de conformare a contribuabililor”, a desfășurat în perioada 12-14 mai curent 5 ședințe, în cadrul cărora au fost invitați pentru dialog 52 agenți economici din următoarele domenii de activitate: prestare servicii, comerț cu ridicata și amănuntul, industrie prelucrătoare și telecomunicații.
Darea de seamă la taxa pentru extragerea mineralelor utile se prezintă de către plătitorii taxei trimestrial, în termen de pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune (art. 301 alin. (1) al Codului fiscal).
Darea de seamă la taxa la taxa pentru lemnul eliberat pe picior se prezintă trimestrial, în termen de pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune (art. 301 alin. (1) al Codului fiscal).
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS 213 din 10.03.2015
Reieșind din prevederile art. 102 alin. (6) lit. b) din CF, subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea T.V.A. la mărfurile importate.
Potrivit prevederilor CF: Venituri ale nerezidenților în RM se consideră dobînzile pentru creanțele statului ori ale unui rezident sau nerezident care dispune de o reprezentanță permanentă în RM, dacă asemenea dobînzi sînt cheltuieli ale reprezentanței permanente (art. 71 alin. (1) lit. f)).Veniturile persoanelor juridice nerezidente, specificate la art. 71, care nu țin de o reprezentanță permanentă în RM urmează a fi supuse impunerii la sursa de plată, potrivit art. 91, fără dreptul la deduceri, cu excepția veniturilor din prestarea serviciilor ce țin de deschiderea și gestionarea conturilor corespondente ale băncilor corespondente și de efectuarea decontărilor (art. 73 alin. (1)).
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS 210 din 09.03.2015
Darea de seamă la taxa pentru efectuarea prospecțiunilor geologice se prezintă de către persoanele juridice și fizice, care efectuează prospecțiuni geologice trimestrial, în termen de pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune (art. 301 alin. (1) al Codului fiscal).
Darea de seamă la taxa pentru efectuarea explorărilor geologice se prezintă de către persoanele juridice și fizice, care efectuează explorări geologice trimestrial, în termen de pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune (art. 301 alin. (1) al Codului fiscal).
Darea de seamă la taxa pentru apă se prezintă de către persoanele juridice și fizice înregistrate în calitate de întreprinzători, care extrag apă din fondul apelor și cele care utilizează apa la hidrocentrale trimestrial, în termen de pînă la data de 25 a lunii următoare trimestrului de gestiune (art. 301 alin. (1) al Codului fiscal).
Întru asigurarea unei administrări fiscale eficiente, Serviciul Fiscal de Stat utilizează mai multe forme și metode de interacțiune cu contribuabilii. Începând cu 1 martie 2015, inspectoratele fiscale de stat pe mun. Chișinău, pe mun. Bălți și pe raioanele Criuleni, Ocnița și Cahul vor asigura activitatea funcționarilor fiscali în sectoare de administrare fiscală, în calitate de proiecte-pilot.
Inspectoratul Fiscal de Stat Sângerei a efectuat, în perioada 14.12.2015 – 20.12.2015, cinci controale fiscale prin metoda de contrapunere, un control fiscal faptic și 19 controale fiscale tematice.
25 martie — termenul limită de prezentare a Declarației și achitare a impozitului pe venit de către persoanele fizice rezidente. Potrivit Indicației nr. 06 din 13.02.2015, IFS teritoriale vor primi Declarațiile prezentate de persoanele fizice-cetățeni (forma CET08), independent de domiciliul contribuabilului.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Republica Moldova impulsionează cooperarea cu Comisia Economică pentru Europa a ONU Impulsionarea cooperării dintre Republica Moldova și Comisia Economică pentru Europa a ONU (UNECE) în domeniul energiei durabile, economiei verzi, comerțului, achizițiilor publice, au fost principalele subiecte abordate la întrevederea din 17 iunie a Secretarului de Stat al Ministerului Economiei, Lilia Palii, cu, Secretarul executiv UNECE, Christian Friis Bach.
Darea de seamă la taxa pentru folosirea spațiilor subterane în scopul construcției obiectivelor subterane, altele decît cele destinate extracției mineralelor utile se prezintă trimestrial, în termen de pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune (art. 301 alin. (1) al Codului fiscal).
Educația fiscală sau civismul fiscal nu este un dar de la natură, ci se învață și presupune educație, de la funcționarii fiscului și terminând cu întreaga societate, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în contextul demarării, pe intern, a unei campanii de formare a comportamentului civic – fiscal al angajaților Serviciului Fiscal de Stat.
Inspectoratul Fiscal de Stat Hâncești a organizat, pe data de 15.01.2016, un seminar de instruire cu contribuabilii din sectorul administrat. Auditoriul a fost informat despre procesul de implementare
În colaborare cu Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a demarat, din 10 martie curent, un ciclu de seminare cu genericul: “Prevederile Legii nr.133 din 08.07.2011 privind protecția datelor cu caracter personal și Hotărârea Guvernului nr.1123 din 14.12.2010 privind aprobarea cerințelor față de asigurarea securității datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaționale de date cu caracter personal”, pentru funcționarii fiscali din cadrul Serviciului Fiscal de Stat.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *