Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS NR. 296 din 30.08.2017
Începând cu 30 iulie 2018, un nou reprezentant al Fondului Monetar Internațional va oferi asistență administrației fiscale naționale în cadrul Proiectului de asistență tehnică susținut de Guvernul Olandei. Martin Bergwerff va prelua activitatea predecesorului său Shawn Gale, care a activat în cadrul Serviciului Fiscal de Stat începând cu 1 ianuarie 2017.
Începând cu luna octombrie curent, Centrul de apel al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) oferă persoanelor interesate consultanță privind modul de utilizare a funcționalităților noului Sistem Informațional Automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice ” (MTender). Aceste servicii sunt oferite de către operatorii Centrului zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00, la tel: 022 822 038. Durata medie de soluționare a unei solicitări telefonice este de 5-10 minute.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS NR. 293 din 28.08.2017
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS NR. 289 din 25.08.2017 (va continua)
În Monitorul Oficial din 16 noiembrie curent a fost republicată Legea privind achizițiile publice. Conform documentului, prevederile acestei legi nu se aplică contractelor de achiziţii publice atribuite de autorităţile contractante care îşi desfăşoară activitatea în sectorul energetic, al apei, al transporturilor şi al serviciilor poştale, acestea fiind reglementate de alte acte normative, contractelor care au ca obiect servicii de cercetare şi de dezvoltare, altele decât cele ale căror beneficii revin exclusiv autorităţilor contractante pentru uz propriu în cadrul propriilor activităţi, cu condiţia că serviciile prestate sunt integral remunerate de către autoritatea contractantă, iar preţul lor nu depăşeşte prețurile de pe piață sau se află în limitele acestora.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS NR. 288 din 24.08.2017
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr.280 din 22.08.2017
Intru executarea prevederilor Legii contabilității nr. 113- XVI din 27 aprilie 2007 (republicată in Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 27-34, art. 61) și Hotărarii Guvernului Republicii Moldova nr. 238 din 29 februarie 2008 „Privind aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară pe teritoriul Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 47-48, art. 302),
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) va atribui fiecărei persoane fizice un număr de asigurare obligatorie de asistență medicală în Registrul de evidență al persoanelor asigurate/neasigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală. În acest mod se va asigura evidența tuturor persoanelor fizice, inclusiv și a celor care nu dețin număr de identificare de stat și se autentifică prin act de identitate valabil în sistemul național de pașapoarte. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune spre consultare un proiect de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului privind evidența persoanelor asigurate/neasigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS NR. 289 din 25.08.2017
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS NR. 276 din 17.08.2017
Elementele indispensabile pentru realizarea practicilor durabile de gestionare a datoriei de stat, elaborate de către Banca Mondială și stabilite în metodologia DeMPA, instrument de evaluare a performanței managementului datoriei, au fost puse la baza Proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2019-2021)”. Acesta a fost elaborat de Ministerul Finanțelor și este propus pentru consultări publice. Principalul obiectiv al managementului datoriei de stat este de a asigura necesitățile de finanțare ale deficitului bugetului de stat la nivel acceptabil de cheltuieli pe termen mediu și lung în condițiile limitării riscurilor implicate.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr.271 din 16.08.2017
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr.263 din 11.08.2017
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr.256 din 10.08.2017
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr.249 din 04.08.2017
S.A. Furnizarea Energiei Electrice Nord a depus pe 12 decembrie curent o cerere în care solicită majorarea tarifelor la serviciile de furnizare a energiei electrice. Aceasta a fost publicată pe 23 decembrie 2016 pe site-ul ANRE.
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale prin Ordinul nr.230
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *