Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În cadrul ședinței Comisiei economie, buget și finanțe a fost aprobat proiectul de hotărâre pentru aprobarea Raportului privind executarea bugetului de stat pentru anul 2018, conform căruia exercițiul bugetar pentru anul 2018 s-a încheiat cu un sold în sumă de 2275,6 mil. lei, fiind cu 2786,9 mil. lei sau 55,0% sub nivelul prevederilor precizate sau la nivel de 0,85% din PIB. Astfel, veniturile bugetului de stat au fost realizate în sumă de 36432,7 mil. lei, cu 536,7 mil. lei mai puțin decât suma planificată. Totodată, potrivit ministrului Finanțelor, Natalia Gavrilița, dacă comparăm cu anul 2017, veniturile bugetului de stat au fost în creștere cu 2,485 mld. lei sau cu 7,3%.
Din informația ce se conține în permisele de conducere naționale vor fi excluse datele despre grupa sanguină. Ministerul Afacerilor Interne propune spre consultare publică proiectul cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în Hotărârea Guvernului nr. 1127 din 7 octombrie 2008 cu privire la aprobarea modelelor permiselor de conducere de tip nou. Prin acest proiect se propune inițierea unei noi generații a permisului de conducere național al Republicii Moldova, de tip cartelă pe bază de policarbonat, cu gravare laser, de formatul ID-1, cu excluderea din acest document a câmpului de date nr. 14 ”Grupa sanguină” și rezervarea a două spații (13 și 14) pentru unele eventuale inscripționări de autoritatea emitentă.
Urmează a fi deduse în scopuri fiscale, cheltuielile suportate de contribuabil ce țin de consumul de combustibil și lubrifianți, în cazul în care normele date de consum nu sunt aprobate de către Ministerului Economiei și Infrastructurii? Pot fi aprobate de către contribuabil, normele interne de consum de combustibil pentru mijloacele de transport, în cazul în care nu sunt aprobate norme? În conformitate cu prevederile art. 24 (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate și suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cazul activității de întreprinzător.
O companie cu sediul în SUA urmează să presteze servicii de consultanță unui ONG din RM. Conform proiectului de contract ONG va avea obligația de a asigura partea logistică (biletele avia și cazarea reprezentanților). Astfel, pe lângă serviciile de consultanță în invoice vor fi specificate și compensarea cheltuielilor legate de procurarea biletelor la avion, cazarea în folosul angajaților companiei nerezidente. Care este tratamentul fiscal în cazul dat în partea ce ține de TVA la import de servicii și impozitul pe venit? Care vor fi obligațiile aferente TVA și impozitul pe venit în cazul în care cheltuielile pentru hotel și biletele avia vor fi compensate de compania din SUA?
În Moldova este planificată modificarea regulilor creditării nebancare pentru minimizarea riscurilor îndatorării excesive a consumatorilor persoane fizice și protecția beneficiarilor produselor de creditare. Anunțul a fost făcut de către vicepreședintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) Iurie Filip și șeful direcției generale creditare nebancară de la CNPF, Alina Cebotariova. Ei au menționat că proiectul de lege elaborat de CNPF, care prevede modificări la o serie de acte normative, după consultări și aprobarea de Guvern, va fi remis Parlamentului. Scopul modificărilor propuse este perfecționarea bazei normativ-juridice privind activitatea organizațiilor de creditare nebancară (OCN), pentru protecția drepturilor consumatorilor, dar și ajustarea unor legi din domeniul de reglementare, legate de activitatea organizațiilor de creditare nebancară la prevederile Legii privind organizațiile de creditare nebancară.
Sunt producător de produse lactate și zilnic furnizez produse în două rețele mari din mun. Chișinău. Acestea au insistat să efectuez furnizarea în baza avizului de însoțire a mărfii, cu eliberarea facturii fiscale la sfârșitul fiecărei luni. Îmi apare întrebarea: este corect ca retail-ul să vândă marfa asupra căreia nu este transmis dreptul de proprietate? Reiese că supermarket-urile activează ca magazinele de consignație? Care sunt formulele contabile pentru furnizor si cumpărător în cazul descris?
În conformitate cu prevederile alin. (1) art. 32 din Codul fiscal (CF), dacă, pe parcursul perioadei fiscale1, cheltuielile aferente activității de întreprinzător depășesc venitul brut al contribuabilului în perioada fiscală curentă, suma pierderilor rezultate din această activitate va fi reportată eșalonat pe următoarele cinci perioade fiscale. De asemenea, potrivit alin. (2) art. 32 din CF, suma reportată pe una din perioadele fiscale următoare celei în care s-au înregistrat pierderile este egală cu suma totală a pierderilor, redusă cu suma totală permisă spre deducere în fiecare din următoarele patru perioade fiscale.
Se prevede subvenționarea în avans a trei măsuri de sprijin pe segmentul dezvoltării rurale din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDARM): îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale;renovarea și dezvoltarea localității rurale;diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole. Pentru fiecare dintre măsurile menționate, alocația financiară anuală din Fond va constitui un cuantum de până la 5%, ce reprezintă circa 45 mil. lei, în conformitate cu sursele alocate Fondului în Legea bugetului de stat pentru anul 2019.
Mijloacele fixe și activele nemateriale sunt active nefinanciare, care își transmit valoarea asupra bunurilor și produselor fabricate, lucrărilor executate și serviciilor prestate treptat în mai multe faze (cicluri) de producere prin uzură și/sau amortizare. În acest articol ne vom referi la următoarele aspecte importante aferente contabilității mijloacelor fixe în autoritățile/instituțiile bugetare: • definirea și modul de calcul al uzurii mijloacelor fixe și amortizării activelor nemateriale; • contabilitatea uzurii mijloacelor fixe și amortizării activelor nemateriale; • corectarea erorilor cu privire la uzura mijloacelor fixe și amortizarea activelor nemateriale.
Care este modalitatea de deducere a cheltuielilor pentru hrana organizată a angajaților, dacă agentul economic până în luna mai a aplicat regimul general de impozitare, iar începând cu luna iulie acesta s-a înregistrat ca rezident al parcurilor pentru tehnologia informaţiei? Urmează oare aceste plăți să fie constatate ca facilități acordate angajaților?
Entitățile, care aplică Standardele Internaționale de Raportarea Financiară (IFRS), trebuie să își adapteze procesul de depreciere a creanțelor comerciale la noul mod, prevăzut de IFRS 9 „Instrumente financiare” (în continuare – IFRS 9)1. Acest nou standard2 prevede că entitățile trebuie să evalueze pierderile din depreciere preconizate aferente creanțelor din momentul recunoașterii inițiale până la derecunoașterea acestora.
*Opiniile exprimate în acest articol sunt strict personale și nu reflectă poziția oficială a BNM (Continuare. Partea I — nr. 50 (2), Partea II — nr. 51 (3)) Indicațiile metodice privind contabilitatea şi prezentarea informațiilor în situațiile financiare ale Asociațiilor de Economii şi Împrumut (AEÎ), aprobate în baza Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 166 din 30.12.2016, (Indicații metodice) prevăd că în afară de situațiile financiare AEÎ mai întocmeşte şi prezintă notele la situațiile financiare care includ anexele şi nota explicativă.
În conformitate cu prevederile art. 101 alin. (5) din Codul fiscal, dacă depășirea sumei TVA la valorile materiale, serviciile procurate se datorează faptului că subiectul impozabil a efectuat o livrare care se scutește de TVA cu drept de deducere, acesta are dreptul la restituirea sumei achitate cu care a fost depășită TVA la valorile materiale, serviciile procurate și/sau la stingerea sumelor din contul restituirii impozitelor, în conformitate cu prevederile prezentului articol, ale art.103 alin.(3) şi ale art.125, în limitele cotei-standard a TVA, stabilite la art.96 lit.a), sau cotei reduse a TVA, stabilite la art.96 lit.b), înmulţite cu valoarea livrării, ce se scutește de TVA cu drept de deducere.
Potrivit prevederilor art. 1503 din Codul civil, prin contract de administrare fiduciară, o parte (fondator al administrării, fiduciant) predă bunuri în administrare fiduciară celeilalte părți (administrator fiduciar), iar aceasta se obligă să administreze patrimoniul în interesul fondatorului administrării.
Contractul de antrepriză a fost încheiat în ianuarie 2018, iar devizul de cheltuieli prevede cota impozitelor de 27,5 %. Din 01.10.2018, în procesele verbale de lucrări este indicată cota impozitelor în mărime de 22,5%. Cum va fi reflectată diferența? Este restituită beneficiarului sau poate fi utilizată pentru alte lucrări la realizarea contractului dat?
În activitatea oricărei entități survin situații în care utilajele, echipamentele deținute nu produc efectele economice corespunzătoare sau randamentul scontat și, prin urmare, este necesară casarea acestora. Procedura de casare presupune totalitatea operațiunilor aferente scoaterii definitive din folosință și din inventar a unui bun a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai este economică. Cu toate acestea, anumite elemente sau părți componente ale unui bun, ce necesită a fi casat, pot fi comercializate sau reutilizate. Astfel, complexitatea procesului de casare a bunurilor, intervențiile atât în structura bunului, cât și la nivel contabil, necesită reglementare riguroasă în vederea asigurării principiului eficienței în gestionarea activelor unei entități, în special acelei unde statul este proprietar.
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultări publice proiectul hotărârii cu privire la utilizarea unor mijloace financiare, prin derogare de la prevederile pct. 42 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 243/2016 privind crearea Serviciului Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112.
Pe parcursul lunii martie 2019, în țară au fost înregistrați 2417 șomeri, dintre care 1201 femei, potrivit Raportului privind măsurile de ocupare și protecție socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, elaborat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Totodată, în luna martie au fost plasați în câmpul muncii 1063 de șomeri, 525 dintre care erau femei. În această lună au fost înregistrate 8261 locuri de muncă vacante. La finele lunii de raportare, 1304 de șomeri beneficiau de ajutor de șomaj, cheltuielile totale pentru acordarea ajutorului de şomaj constituind 5249,2 mii lei. Mărimea medie a ajutorului de şomaj a atins nivelul de 1608,56 lei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *