Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr.113/2010 privind executorii judecătorești, executorul judecătoresc este persoană fizică investită de stat cu competenţa de a îndeplini activităţi de interes public prevăzute de legea respectivă, dar şi de alte legi. Doar executorul judecătoresc licenţiat şi investit în condiţiile prezentei legi poate efectua executarea silită.
Serviciul Fiscal de Stat anunță că în perioada lunii august 2025 vor fi desfășurate în continuare acțiuni de control fiscale prin metoda verificării operative, care se vor axa asupra următoarelor categorii de activitate economică:
Serviciul Fiscal de Stat atenționează operatorii din domeniul HORECA că începând cu data de 14 februarie 2025, se va aplica cota TVA de 8%, urmare a expirării la data de 13 februarie 2025 a stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, declarată la 12 decembrie 2024 prin Hotărârea Parlamentului Nr.286/2024.
În Monitorul Oficial din 7 noiembrie curent a fost publicat Ordinul nr. 533 din 31 octombrie 2024 ce prevede modificarea a 6 ordine ale Serviciului Fiscal de Stat, cu scopul de a aduce ordinele respective în concordanță cu prevederile politicii fiscale 2025, aprobate prin Legea nr. 214/2014.
Astăzi, 19 iulie 2021, intră în vigoare prevederile Ordinului nr.96 al Ministerului Finanțelor cu privire la modificarea la modificarea Ordinului Ministerului Finanţelor nr.118/2017 cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală” şi a Instrucţiunii privind completarea acestuia. Documentul publicat în „Monitorul Oficial” stabilește că, în cazul tranzacțiilor efectuate în conformitate cu prevederile art.95 alin.(1) lit.e) (procurarea proprietăţii subiecţilor impozabili declaraţi în proces de insolvabilitate, cu excepţia celor în procedură de restructurare şi realizare a planului, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012
Avizele de plată la impozitul pe bunurile imobiliare vor fi racordate la noile prevederi operate prin politica fiscală 2025. Precizăm, prin Legea nr. 214/2024 privind politica bugetar-fiscală și vamală pentru
Persoanele care desfășoară activități de consultanță în tehnologia informației, arhitectură, în domeniul relațiilor publice și al comunicării, persoanele care prestează activități de curățenie, cei care oferă servicii foto etc. vor putea activa sub forma de antreprenor independent.
În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, achitarea la timp și integral a obligațiilor fiscale față de bugetul public național reprezintă una dintre obligațiile contribuabilului. Având însă în vedere particularitățile efectuării plăților la buget și lipsa cunoștințelor aprofundate în acest sens, persoanele fizice-cetățeni pot întâmpina dificultăți la
În cazul în care un document executoriu nu este executat în mod benevol, acesta poate fi supus executării silite de către executorul judecătoresc, în modul stabilit de Codul de executare.
Serviciul Fiscal de Stat informează că la data de 28 martie curent, în intervalul 17:00-18:00, vor fi efectuate lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Declarația electronică – persoane juridice”. Lucrările au ca scop actualizarea Anexei la darea
În domeniul siguranței rutiere începând cu 1 ianuarie 2026 ar putea fi efectuat audit, cu scopul de a spori gradul de siguranță a circulației pe drumurile publice,
Inscripția cu denumirea companiei (firmei) este afișată pe fațada imobilului (magazinului) acesteia, suprafața ei constituind 2,6 m2. În acest caz apare întrebarea dacă aceasta (inscripția) reprezintă obiect al impunerii cu taxa pentru dispozitivele publicitare? Apare obligația de calculare și achitare a taxei pentru dispozitivele publicitare,
În urma unui control efectuat de Biroul Vamal companiei i s-a majorat valoarea în vamă la importul mărfurilor. În acest caz, TVA recalculat este deductibil fiscal?
În Monitorul oficial din 13 noiembrie curent este publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 529 din 4 noiembrie 2025 privind modificarea Ordinul IFPS nr.1164/2012 cu privire la aprobarea formularului Declarației privind TVA și a Modului de completare a acesteia.
În Legea Fondului de susținere a populației nr. 827 din 18.02.2000 au fost operate modificări prin art. III din Legea nr. 207 din 20.07.2023
Asigurarea administrării fiscale prin crearea de condiții contribuabililor pentru conformare la respectarea legislației, aplicarea uniformă a politicii și reglementărilor în domeniul fiscal, reprezintă sarcina de bază a Serviciului Fiscal de Stat (SFS). Totodată, un alt organ cu atribuții de administrare fiscală prevăzut de legislație este serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale (SCITL), care funcționează
Consiliul municipal Chișinău a elaborat proiectul de decizie cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2025 și l-a propus pentru consultări publice. Documentul poate fi consultat aici până la data de 16 decembrie curent. După cum se menționează în nota informativă a proiectului, se propune majorarea
Ținând cont de faptul că în mediul contabililor încă mai apar întrebări cu privire la taxele locale pentru anul 2021, PP „Monitorul Fiscal FISC.md” revine cu unele precizări necesare în această perioadă. Astfel, cotele taxelor locale sunt aprobate anual de către consiliile AAPL. Deciziile acestora, pe localități, pot fi consultate aici. Decizia nr.25/1 din 29 decembrie 2020 a Consiliului municipal Chișinău Cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2021 poate fi descărcată aici. Totodată, recomandăm să reexaminați următoarele articole: Modificările ce vizează impozitele și taxele locale pentru perioada fiscală 2021
Taxa pentru amenajarea teritoriului în cazul concedierii unicului angajat parcursul trimestrului, SRL a întrerupt relațiile de muncă cu singurul angajat. Ținând cont de faptul că angajatul a lucrat la întreprindere o perioadă nesemnificativă pe parcursul trimestrului (de ex. până la 10 zile),
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *