Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Majoritatea membrilor consiliului băncii vor trebui să aibă o experienţă pe piaţa financiară, bancară sau nebancară, de minimum trei ani în funcţii de administrator şi/sau experienţă similară în decursul ultimilor 10 ani. Această nouă prevedere se conţine în modificările la Regulamentul cu privire la exigenţele faţă de administratorii băncii, prezentate spre consultări publice de către Banca Naţională a Moldovei.
Astfel, au fost cumpărați dolari în sumă de $15,07 mln și euro — $24,73 mln (echivalentul sumei). În același timp, Banca Națională nu a desfășurat operațiuni sport de vânzare a valutei, dar nici operațiuni de tip swap și forward.
Banca Națională a Moldovei (BNM) a relatat despre tendințele contradictorii de pe piața valutară a țării în luna februarie 2015, cînd oferta netă de valută străină de la persoanele fizice a acoperit în proporție de doar 12% cererea netă de valută străină din partea persoanelor juridice, iar decalajul dintre cerere și ofertă a fost acoperit parțial de BNM prin intervenții nete de vînzare a 122,9 milioane de dolari SUA, informează Noi.md.
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna septembrie 20141 Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna septembrie 2014 preţurile producătorului în industrie au înregistrat descreştere cu 0,2%2 faţă de august curent, totodată înregistrînd creşteri cu 3,9% faţă de decembrie 2013 şi cu 5,3% − faţă de septembrie 2013.
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna octombrie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în octombrie 2014 faţă de septembrie 2014 a constituit 101,3%, iar faţă de octombrie 2013 – 104,8% (informativ: în octombrie 2013 faţă de septembrie 2013 IPC a marcat 101,3% şi faţă de octombrie 2012 – 104,7%)2.
Evoluţia ratei inflaţiei în luna octombrie 2014 Conform datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică (BNS), în luna octombrie 2014, ritmul creşterii preţurilor de consum (IPC) pentru ultimele 12 luni a constituit 4.8 la sută, menţinîndu-se la nivelul înregistrat în luna precedentă şi aflîndu-se în apropierea ţintei inflaţiei de 5.0 la sută.
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM) s-au redus, în trimestrul I al anului 2015, cu 404,3 milioane de dolari SUA (cu18,7%) și la 31 martie au constituit 1 miliard 752,3 milioane de dolari. De menționat că ritmul de diminuare a activelor oficiale de rezervă s-a redus semnificativ în luna martie, după micșorarea bruscă din primele două luni ale anului curent, informează Noi.md.
Aprecierea monedei unice europene față de dolarul SUA este una temporară și reprezintă o reacție excesivă a investitorilor, după ce Banca Central Europeană (BCE) a decis joi extinderea programului de relaxare și reducerea dobînzii la depozitele bancare, spun experții solicitați de Moldpres.
Rata dobînzii la creditele în lei moldoveneşti au urcat din nou, în luna iulie, la o medie de 10,53 la sută, după ce în iunie a coborît la minimul istoric de 10,03 la sută, informează MOLDPRES cu referire la date ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNS).
Piaţa valutară a Moldovei nu a reacţionat în nici un mod la demisia Guvernului, continuînd să reflecte în cursul leului moldovenesc raportul dintre principala pereche valutară dolar-euro.
Moratoriului instituit de Banca Națională a Moldovei la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank a fost prelungit. Parlamentul a votat astăzi, 24 martie, un proiect de lege în acest sens.
Евросоюз решил отозвать обвинения в отношении 13 банков в обменных махинациях на рынке деривативов. В то же время будет продолжено расследование по этому делу в отношении Международной ассоциации свопов и деривативов (ISDA) и исследовательской организации Markit.
Banca Națională a Moldovei (BNM) nu intenționează să introducă restricții administrative pe piața valutară internă. Declarația a fost făcută astăzi de guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu, informează NOI.md. Drăguțanu a menționat că în ultimul timp reprezentanți diverselor domenii îndeamnă BNM-ul să introducă restricții administrative pe piața valutară. Însă BNM nu este adeptul unor asemenea măsuri, care au un efect de scurtă durată. „În curînd, acestea se vor consuma și va avea loc adaptarea la regulile noi de joc”, a specificat funcționarul.
Pentru a putea face diferența între o bancnotă veridică și una falsă, BNM a făcut publice elementele de siguranță, încorporate în bancnotele modernizate de 1 leu, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei, 200 lei și 500 lei.
Alți doi candidați la funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei și-au depus dosarele pentru concurs. Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei pentru selectarea candidatului la funcția de guvernator al BNM, Ștefan Creangă, după Comisia economie, buget și finanțe de astăzi.
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum (IPC) în septembrie 2014 faţă de august 2014 a constituit 100,8%, iar faţă de septembrie 2013 – 104,8% (informativ: în septembrie 2013 faţă de august 2013 IPC a marcat 101,1% şi faţă de septembrie 2012 – 103,9%)2. Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,8 la sută a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,7 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 1,4 la sută şi la tarifele pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,2 la sută (Tabelul 1).
Începînd cu 19.06.2015 a intrat în vigoare Regulamentul cu privire la stimularea morală (nonfinanciară) a contribuabililor oneşti, aprobat prin Ordinul IFPS nr. 396 din 06.05.2015 (publicat în MO nr. 150-159 din 19.06.2015).
Precum se menționează în ultimul număr al publicației Centrului ”Realitatea Economică”, decizia recentă a Consiliului de Administrație a BNM de înăsprire a politicii monetare a Băncii este ghidată de creșterea presiunilor inflaționiste, pe fundalul deprecierii monedei naționale cu circa 25% de la începutul anului curent.
Situația bugetului este gravă, — a apreciat în cadrul primei ședințe a noului guvern noul Ministru al Finanțelor Octavian Armașu, după o primă și succintă evaluare. Potrivit spuselor sale, finanțările prioritare în luna ianuarie 2016, în linii mari, au fost acoperite. Însă
Banca Naţională a Moldovei a revizuit prognoza inflaţiei pentru anul 2015. Astfel, pentru acest an, BNM a prognozat o inflaţie de 5,8 la sută, cu 1,2 puncte procentuale mai mult decât prognoza făcută anterior. Printre principalii factori care vor determina creşterea inflaţiei sunt majorarea tarifelor la energia electrică şi gazele naturale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *