Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Așa cum nu există dezvoltare fără reforme și angajamentul ferm al RM de transpunere în legislația națională a acquis-ului comunitar a confirmat pe deplin acest fapt, domeniul auditului situațiilor financiare a trecut, asemeni altor domenii importante pentru economia țării, printr-un șir de reforme structurale. Acestea au avut menirea de a identifica acel model de funcționare a domeniului care ar asigura crearea unui mecanism deplin care cuprinde drept părți componente: profesia, reglementarea și supravegherea. Rezultatul așteptat de societate, reprezentată de entități, investitori, organe de stat, cetățeni etc., este funcționalitatea sistemului și asigurarea calității auditului situațiilor financiare. Acest lucru este posibil doar cu contribuția și efortul angajat al celor trei piloni de bază, unul din care este supravegherea publică.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale.
La Ministerul Economiei și Infrastructurii a avut loc o întrevedere cu noua Șefă a misiunii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în Moldova, Angela Sax. Părţile au pus în discuţie Strategia BERD pentru Republica Moldova pentru anii 2017 – 2020, reformele realizate pentru îmbunătățirea climatului de afaceri și atragerea investițiilor, precum și despre domeniile-cheie de colaborare, cum ar fi dezvoltarea economică, reabilitarea infrastructurii, diversificarea surselor de energie.
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a operat modificări în Regulamentul privind evidenţa plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, care reglementează modul de luare la evidenţă a plătitorilor la BASS, atribuirea numărului de înregistrare în calitate de plătitor în sistemul public de asigurări sociale de stat, precum şi de ţinere şi actualizare a Registrului de evidenţă a plătitorilor. Astfel, dacă până acum casele teritoriale de asigurări sociale (CTAS) erau obligate să tipărească pentru plătitorii înregistrați Înştiinţarea despre luarea la evidenţă în sistemul public de asigurări sociale de stat obligatorii, acum nu se va mai cere acest lucru, dat fiind faptul că,
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS NR. 477 din 30.03.2017
În conformitate cu prevederile Legii cu privire la modificarea unor acte legislative nr. 178 din 26.07.2018 (MO al RM nr. 309-320 (6704-6715) din 17.08.2018 ) (în continuare Lege), au fost efectuate amendamente la prevederile Codului fiscal (CF), după cum urmează: potrivit art.19 din Lege, a fost completat art.133 din CF și anume atribuțiile Serviciului Fiscal de Stat (SFS). Astfel, alin.(2) s-a completat cu pct. 37) cu următorul cuprins:
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS NR. 441 din 27.03.2017
În procesul de autorizare a centrelor de asistență tehnică pentru mașinile de casă și de control, Serviciul Fiscal de Stat va asigura utilizarea Ghișeului unic. Au intrat în vigoare completările și modificările la Ordinul SFS nr. 481 din 1 decembrie 2017, care a fost publicat vineri, 23 martie curent, în Monitorul Oficial. Ordinul privind modificarea și completarea Regulamentului privind autorizarea centrelor de asistenţă tehnică pentru maşinile de casă şi de control cu memorie fiscală mai prevede că Certificatul de înregistrare în calitate de centru de asistenţă tehnică pentru maşinile de casă şi de control cu memorie fiscală este actul permisiv ce va fi eliberat nu doar pe suport de hârtie, dar și în forma electronică.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS NR. 417 din 23.03.2017
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin ORDIN IFPS NR. 390 din 16.03.2017
Adunarea generală a membrilor Asociației Centrale a Asociaţiilor de Economii şi Împrumut, activitatea cărora marchează 20 de ani de activitate, a avut loc vineri, 23 februarie 2018, în cadrul căreia a fost prezentat și aprobat Raportul anual al Consiliului AEÎ privind activitatea Asociației pentru anul 2017, inclusiv executarea bugetului. Totodată, participanții au aprobat și alte acte importante ale AEÎ precum – Raportul financiar al Asociației pentru anul 2017, Darea de seamă a Comisiei de Cenzori, Raportul privind controlul anual obligatoriu, Raportul auditului pentru anul 2017 etc. De asemenea, în cadrul evenimentului a fost aprobat statutul Asociației în redacție nouă,
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin ORDIN IFPS NR. 358 din 09.03.2017
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin ORDIN IFPS NR. 214 din 27.02.2017
Rescrierea Codului fiscal este o prioritate în acest an pentru Ministerul Finanțelor, a menționat secretarul de stat al Ministerului, Veronica Vragaleva, în cadrul conferinței anuale de taxe, organizată de PwC Moldova cu genericul „Climatul de afaceri în Moldova – Evoluții fiscale și regulatorii de imapct”, care s-a desfăşurat ieri, 28 martie 2018. Veronica Vragaleva a informat că nu este vorba despre elaborarea și aprobarea unui Cod fiscal nou, ci mai degrabă despre rescrierea a tot ceea ce avem. Astfel, conform reprezentantului Ministerului Finanţelor, mecanismele lucrative care sunt foarte bune și nu contravin practicilor internaționale din domeniu vor fi păstrate, reactualizate și adaptate.
În Monitorul Oficial din 28 februarie 2018 a fost publicat Regulamentul privind controalele oficiale consolidate efectuate asupra importurilor de anumite produse de hrană pentru animale şi alimentare de origine nonanimală. Potrivit regulamentului,Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor va actualiza cel puţin 2 ori pe an şi va plasa pe pagina sa oficială Lista produselor indicate supuse unor controale oficiale consolidate la punctul de intrare desemnat.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS NR. 191 din 21.02.2017 și Ordinul IFPS NR. 192 din 22.02.2017
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin ORDIN IFPS NR. 188 din 20.02.2017
Lista actualizată a locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite, în temeiul cărora se acordă pensie pentru limită de vârstă în situații avantajoase, este publicată în Monitorul Oficial din 30 martie curent. Noua listă urmează să înlocuiască Lista nr.1 a unităţilor de producţie, lucrărilor, profesiilor, funcţiilor şi indicilor la lucrări în subteran, la lucrări cu codiţii de muncă foarte nocive şi foarte grele, în temeiul cărora se acordă dreptul la pensie pentru limită de vârstă în condiţii avantajoase, care era totalmente identică cu cea din fosta URSS și conținea procese de producție din toate ramurile economiei în URSS, multe dintre care lipsesc în Republica Moldova.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS NR. 179 din 17.02.2017
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *