Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat informează despre modificarea Regulamentului privind rambursarea TVA pentru producătorii agricoli prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 40 din 20 mai 2025, în conformitate cu prevederile Legii nr. 73 din 10 aprilie 2025 prin care programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli a fost extins până în luna iunie 2026.
1) În scopul aducerii în concordanță a prevederilor Titlului VII al Codului fiscal aferente taxelor ce vizează publicitatea cu prevederile Legii cu privire la publicitate nr. 62/2022 s-au expus în redacție nouă noțiunile de ”producător de publicitate” și ”difuzor de publicitate”, precum și s-a substituit noțiunea de ”publicitate socială” cu noțiunea de ”mesaj de interes public”.
Care este modalitatea de corectare a Declarației TVA, în cazul în care contribuabilul nu a declarat suma TVA spre deducere în perioada fiscală anterioară, în care a fost primită factura fiscală de la furnizor? Potrivit art. 102 alin. (10) lit. a) CF, subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitate sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pentru care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA.
Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat la data de 26 septembrie 2024 un nou seminar de instruire pentru contribuabili referitor la prețurile de transfer și criteriile legale aferente tranzacțiilor ce vor cădea sub incidența legislației prețurilor de transfer. Seminarul a fost moderat de către domnul Radu David, șef Direcție în cadrul Direcției generale expertiză juridică a SFS și expertul în impozitarea internațională din cadrul Biroului de asistență tehnică a Departamentului Trezoreriei SUA, dna Susan Stanley.
În cadrul ședinței Parlamentului din 03 iulie 2025 a fost votat în a doua lectură proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal nr. 1163/1997 și a altor acte normative.
Contribuabilii, persoane fizice rezidente, care doresc să își verifice existența obligației fiscale restante o pot face online, prin intermediul serviciului „Contul curent al contribuabilului”, disponibil pe portalul www.sfs.md sau prin intermediul Portalului Guvernamental al cetățeanului www.mcabinet.gov.md.
În contextul simplificării procedurilor de raportare fiscală, calculare și achitare a obligațiilor fiscale, precum și a celorlalte condiții de activitate, practicarea comerțului
În conformitate cu prevederile art.103 alin.(1) pct.10) din Codul fiscal, se scutesc de TVA fără drept de deducere serviciile medicale, cu excepţia celor cosmetice, [...] articolele şi aparatele ortopedice şi de protezare (poziţia tarifară 9021) [...]. În cele ce urmează se propune determinarea regimului fiscal în raport cu: (1) efectuarea livrărilor de articole şi aparate ortopedice şi de protezare; (2) prestarea serviciilor de producere a articolelor şi aparatelor de protezare dentară; (3) prestarea serviciilor stomatologice.
Pe parcursul anului 2023, la bugetul public național au fost acumulate venituri administrate de către Serviciul Fiscal de Stat în sumă de 64 mld. lei, ceea ce constituie o depășire a veniturilor acumulate în anul precedent cu 9 mld. lei sau cu 16,4%.
Anul fabricării produselor din tutun și a celor conexe, indicat pe ambalajul unitar al produselor, trebuie să corespundă anului pentru care a fost emis timbrul de acciz/timbrul de consum.
Serviciul Fiscal de Stat găzduiește, în perioada 13-17 noiembrie curent, 2 misiuni de asistență a Agenției Fiscale Suedeze (AFS) pe componentele ”Deservirea contribuabililor” și „Schimbul internațional de informații”.
Mecanismul de determinare precum și particularitățile de administrare a majorării de întârziere (penalitate) sunt reglementate de art. 228 din Codul fiscal și capitolul VII din Instrucțiunea privind evidența obligațiilor față de buget, aprobată prin Ordinul SFS nr. 400 din 14.03.2017.
Investitorii, atât persoane juridice, cât și fizice care desfășoară activitate de întreprinzător în alte scopuri decât cel pentru asigurarea cu locuință de bază conform Codului fiscal, care participă la formarea mijloacelor pentru elaborarea normativelor tehnice în construcții prin transferul la bugetul de stat a defalcărilor în mărime de 0,5% din volumul investițiilor în
În conformitate cu art. 92 alin. (3) din Codul fiscal (CF), persoanele care sunt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art. 6918 și art. 88–91 din CF, cu excepţia impozitului reţinut pentru câștigurile de la loterii și/sau pariuri sportive în partea în care valoarea fiecărui câștig nu depășește scutirea personală stabilită la art. 33 alin. (1), vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat (SFS), până la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele și prenumele (denumirea), adresa și codul fiscal al
Survine obligația de calculare și achitare a TVA de către cumpărător în cadrul regimului de aplicare a taxării inverse în următoarele cazuri: Achiziționarea proprietății gajate de către creditorul cesionar de la debitorul gajist, în scopul stingerii creanței acestuia,
La începutul anului 2020 compania X a procurat un teren într-o localitate din afara mun. Chișinău cu scopul înstrăinării ulterioare a acestuia. În anul 2020 compania X nu a desfășurat activitate economică, terenul nefiind utilizat în această perioadă. Apare întrebarea: terenul dobândit de compania X cu scopul de înstrăinare ulterioară, neutilizat pentru desfășurarea activității economice a companiei pe parcursul anului, constituie subdiviziune a companiei sau obiect impozabil? Se consideră că acest teren exercită atribuțiile companiei în sensul art. 5 pct. 29) din Codul fiscal?
Serviciul Fiscal de Stat reamintește instituțiilor financiare care se identifică a fi raportoare conform Legii nr.69/2023 despre obligația transmiterii către autoritatea fiscală națională a informațiilor referitoare la conturile financiare ce aparțin persoanelor rezidente în jurisdicțiile care fac obiectul
Prioritatea de bază a Serviciului Fiscal de Stat este ca acțiunile de conformare voluntară întreprinse să contribuie la majorarea nivelului
În temeiul prevederilor Legii nr. 214 din 31.07.2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală), dreptul de aplicare a metodei de amortizare accelerată va fi acordat pentru toate persoanele juridice, fără a ține cont de mărimea
Ministerul Finanțelor anunță că a demarat procesul de elaborare a Cadrului bugetar pe termen mediu (2025-2027), care reprezintă documentul de planificare a politicilor publice pentru o perioada de trei ani, se actualizează anual și stă la baza elaborării proiectului de buget pentru anul viitor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *