Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Guvernul a revenit în ședința sa de miercuri la decizia sa privind negocierea și semnarea Convenției privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale dintre RM și Emiratele Arabe Unite în legătură cu schimbarea perioadei de negociere.
TVA pentru seminţe, îngrăşăminte, pesticide şi alte produse agricole destinate însămânţării sau plantării, precum şi pentru prestările de servicii agricole, a scăzut de la 20% la 9% de la 1 august.
Republica Moldova și Ucraina vor solicita Uniunii Europene să includă drumurile și podurile lor în Rețeaua trans-europeană de transport (TEN-T) pentru a beneficia de finanțare din partea Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare și granturi de la UE.
Grupul de lucru al Consiliul economic pe lângă Prim-ministru s-a întrunit în şedinţă pe data de 24 mai curent pentru a pune în discuţie dezvoltarea învăţământului dual (ÎD) în Republica Moldova. Conform informaţiei prezentate de către Camera de Comerţ şi Industrie din Moldova, care este promotorul acestei idei şi munceşte la promovarea ei din anul 2006, au fost realizăţi paşi importanţi pentru implementarea ÎD în ţata noastră. Au fost întroduse unele noţiuni în legislaţie, a fost creată platforma de dialog între Guvern şi mediul de afaceri, un grup de lucru ce monitorizează domeniul.
Pe 17 Martie 2017 ANRE a majorat tarifele pentru energia electrică, dar a mai stabilit tarife diferențiate pentru energia electrică consumată, în funcție orele de consum. Totuși, această prevedere poate fi aplicată doar în cazul semnării unui contract cu furnizorul.
După cum am menționat anterior, căile de atac sunt indispensabile în orice sistem procesual pentru revendicarea eventualelor greșeli referitor la aprecierea fondului cauzei sau a încălcărilor unor norme de ordin strict procedural. Așadar, căile de atac reprezintă niște norme procedurale prin care se cere și se poate obține anularea sau modificarea (totală sau parțială) a unei hotărâri judecătorești.
Centrul de certificare al Î.S. „Fiscservinform” vă aduce la cunoștință că, din momentul ridicării semnăturii electronice, la unul din oficiile amplasate în mun. Chișinău, mun. Bălți sau mun. Comrat, sau la primirea semnăturii electronice prin serviciile de livrare gratuită la adresa indicată de Dumneavoastră, este necesar să descărcați soft-ul de verificare și aplicare a semnăturii „SecureSign” și driver-ul pentru e-Token (flash).
Guvernul Republicii Moldova are semnată o Înțelegere privind cooperarea tehnică cu Guvernul Republicii Federale Germania. Acordul a fost semnat de către viceprim-ministrul Andrei Galbur, ministrul afacerilor externe şi integrării europene și ambasadorul Germaniei la Chişinău, Ulrike Knotz. Înțelegerea are ca scop îmbunătăţirea dezvoltării economice şi sociale a ţării noastre.
Prim-ministrul Pavel Filip în cadrul ședinței Executivului a readus în atenţie subiectul privind alimentaţia în instituţiile educaţionale, după ce s-a constatat că situația la acest capitol nu s-a schimbat radical, iar într-o grădiniță din capitală au fost înregistrate cinci cazuri de infecții alimentare și enterocolite.
Executivul a aprobat Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanţare pentru Programul transnaţional Dunărea 2014-2020 dintre Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană şi Ministerul Economiei Naţionale al Ungariei, semnat la Chişinău, la 15 decembrie 2016. Beneficiarii din Moldova vor dispune de o sumă de 5 mil. euro pentru finanțarea activităților.
Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Sergiu Ciobanu, viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc și vicedirectorul Secretariatului Comunității Energetice, Dirk Buschle, au semnat la Chișinău, o declarație, în care și-au asumat angajamentul de a asigura implementarea planului de acțiuni pentru consolidarea independenței ANRE în contextul proiectului noii redacții a Legii cu privire la energetică.
În scopul optimizării deservirii contribuabililor, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a organizat pentru funcționarii fiscali din cadrul direcțiilor administrare fiscală ale inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, pe data de 22 și 23 aprilie a.c., seminarul cu genericul: ,,Administrarea nerezidenților și impozitarea veniturilor obținute de aceștia în Republica Moldova”.
O data cu dezvoltarea afacerilor, pe lângă parteneriatele stabilite cu success, inevitabil, companiile din Republica Moldova se confruntă și cu litigii comerciale. În majoritatea cazurilor, când suma disputată depășește câteva zeci de mii de lei, oamenii de afaceri merg în instanța de judecată pentru a găsi dreptatea. Iar, practica arată că judecățile pot dura ani de zile, mai ales dacă este vorba despre conflicte de ordinul sutelor de mii sau milioanelor de lei. În țările Uniunii Europene și în Statele Unite ale Americii, pentru a economisi timp și bani, litigiile comerciale se soluționează prin medierea economică și arbitrajul comercial.
În cadrul şedinţei Cabinetului de miniştri, Premierul Pavel Filip s-a referit la percheziţiile recente ale organelor anticorupţie, desfăşurate în unele cabinete de la Ministerul Economiei.
România va acorda Republicii Moldova, cu o lună mai devreme, a doua tranșă de 50 de mil. de euro din împrumutul ratificat în 2016, în sumă de până la 150 de mil. de euro, în condițiile în care prima tranșă de 60 de mil. de euro a fost acordată în data de 24 august 2016, informează Ministerului Finanțelor Publice.
Recent reprezentanța BERD din Moldova a organizat trainingul „Business diagnosticul serviciilor de consulting”, unde a fost invitat un trainer de talie internațională. Scopul acestui eveniment este sporirea eficienței companiilor de consulting de pe piața locală.
Contractele cu Gazprom, principalul furnizor de gaze naturale pentru Republica Moldova, vor fi prelungite pentru o perioadă de trei ani. Subiectul a fost abordat în cadrul Comisiei mixte moldo-ruse ce a avut loc la Moscova în luna noiembrie. Am cerut această prelungire pentru că avem puțin timp până la finele anului. În cadrul acestor discuții am solicitat extinderea pe o perioadă medie de timp, fără a modifica normele legale referitoare acestor contracte. Atât pe partea de tranzit, cât și pe partea de import de gaze naturale în Republica Moldova, — a declarat Ministrul Economiei Octavian Calmâc.
Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) și Asociația Obștească ”Asociația Auditorilor Interni din Republica Moldova” (AAI) vor colabora în procesul de consolidare a funcțiilor de audit public extern și audit intern.
Ministerul Mediului a propu pentru consultări publice proiectul Legii petrolului, care stabilește cadrul normativ privind cercetarea și explorarea substanțelor minerale combustibile – hidrocarburi (petrol și gaze naturale).
Banca Națională a Moldovei a semnat deja contractul cu consorțiul format din firmele Kroll și Steptoe & Johnson. Evenimentul a avut loc pe data de 5 octombrie, cu 11 zile înainte de anunțarea începerii procesului de lichidare a băncilor comerciale Banca de Economii, Banca Socială și UNIBANK. Un anunț în acest sens a fost făcut ieri de către Guvernatorul interimar al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *