Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În aprilie, eram cu toții în așteptarea unei noi redacții a Codului Fiscal și planificam ediția a doua din acest an să cuprindă Codul Fiscal actualizat. Însă, nefiind aprobată politica fiscală pentru anul curent, am elaborat pentru luna aprilie ediția ordinară care cuprinde materiale de autor.
Va avea dreptul, salariatul delegat de entitate, la compensarea cheltuielilor suportate pentru cazare, în cazul în care în calitate de document confirmativ va servi contractul încheiat între salariatul delegat și persoana fizică care nu desfășoară activitate de întreprinzător? Poate contractul respectiv, să fie pentru agentul economic temei, pentru a deduce suma cheltuielilor compensate pentru locațiune? Modul de delegare în hotarele Republicii Moldova, precum şi în străinătate a salariaţilor entităţilor este aprobat prin HG nr. 10 din 05.01.2012, „Privind aprobarea Regulamentului cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din Republica Moldova (publicat în MO nr. 7-12 din 13.01.2012).
În ianuarie-octombrie curent încasările în bugetul consolidat al Moldovei sub formă de TVA au constituit 11 miliarde 268,7 milioane de lei, fiind inferioare nivelului prevăzut anterior cu 855 milioane de lei sau cu 7,1 la sută, relatează Noi.md.
Cheltuielile, suportate de investitori pentru pregătirea și instruirea personalului în legătură cu crearea locurilor noi de muncă, vor fi acoperite din mijloacele prevăzute în bugetul de stat. Compensația nu va depăși 50 la sută din suma cheltuielilor, ce au revenit la fiecare angajat – guvernul a aprobat un Regulament în acest sens.
Periodic, Asociaţia Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din RM (АСАР) organizează şi desfăşoară ateliere de lucru pentru a oferi contabililor asistenţă consultativă, din prisma practică, asupra modificărilor operate în cadrul normativ şi legislativ privind evidenţa economico-contabilă.
Prim-ministrul Iurie Leancă a discutat astăzi cu fermierii şi procesatorii despre metodele de compensare a pierderilor pe care aceştia le suferă din cauza restricţiilor impuse de Federaţia Rusă.
Comisia Nationala a Pietei Financiare (CNPF) a adoptat o hotarare prin care se majoreaza prima de asigurare de baza la politele RCA si Carte Verde. De asemenea, pentru calculul pretului final al politei RCA, au mai fost introdusi doi noi coeficienti de rectificare.
____________________________________________ Potrivit prevederilor CF: Veniturile persoanelor fizice nerezidente, specificate la art.71, care nu țin de o reprezentanță permanentă în RM urmează a fi supuse impunerii la sursa de plată, potrivit art.91, fără dreptul la deduceri, cu excepția veniturilor specificate la art.71 lit.n) și o) (art.73 alin.(3)).
Operatorii aerieni din Moldova, dar și companiile care efectuează zboruri spre, din sau deasupra teritoriului Republicii Moldova vor fi obligați să asigure pasagerii, bagajele și mărfurile pe care le transportă. Asigurarea va trebui să includă decesul şi vătămările corporale cauzate de accidente şi pierderea, distrugerea sau daunele cauzate bagajelor şi mărfurilor.
În perioada 27 – 31 octombrie 2014, IFS pe mun. Chișinău a organizat și desfășurat 4 seminare destinate contribuabililor nou-înregistrați din raza teritoriului administrat, la temele: acțiunile persoanelor fizice și juridice nou-înregistrați în raport cu organul fiscal; principiile de determinare a obligațiilor fiscale; prezentarea dărilor de seamă (în termen, cu întîrziere, repetat etc.)
Dând curs solicitărilor parvenite din partea mai multor mijloace media, doamna Armine Khachatryan, Reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional (FMI) în Republica Moldova, a răspuns la un șir de întrebări adresate de jurnaliști, ce vizează sectorul financiar, politica bugetar-fiscală și economia reală. Răspunsurile oferite explică mesajele transmise de FMI și concluziile vizând situația economică a Republicii Moldova pe parcursul ultimului an.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din CF, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.
Acest lucru se menționează în Studiul privind tarifele la energia termică şi electrică şi analiza suportabilităţii, elaborat de echipa Băncii Mondiale cu suportul financiar al Programului de asistenţă managerială din sectorul energetic (ESMAP).
Producătorii de prune, mere și struguri, care dispun de plantații mai mari de 15 hectare ar putea primi și ei compensați în vederea recuperării pierderilor suportate în 2014, urmare a restricțiilor la exportul produselor respective pe piața rusă.
Prim-ministrul Valeriu Streleţ a participat astăzi la prezentarea Studiului privind tarifele la energia termică şi electrică şi analiza suportabilităţii, elaborat de echipa Băncii Mondiale cu suportul financiar al Programului de asistenţă managerială din sectorul energetic (ESMAP), transmite Moldpres cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.
factura fiscală va fi eliberată în primele zile ale anului 2016? Ținem să reamintim, că, pentru persoanele juridice se aplică contabilitatea de angajamente, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) lit. c) din CF.
Germania și Olanda, care au cel mai mare excedent de cont curent, ar trebui să investească mai mult pentru a ajuta creșterea economiei și a inflației în întreaga zonă euro, se arată într-un raport privind dezechilibrele macroeconomice, publicat joi de Comisia Europeană (CE), transmite Reuters.
Datoriile față de agricultori pentru anul 2014 rămâne a fi o problemă nerezolvată. Ministerul Finanțelor anunță că mijloacele pentru compensarea pierderilor producătorilor de fructe ca urmare a embargo-ului impus de Federaţia Rusă nu sunt prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul curent, informează Unimedia.
Obținerea profitului de rînd cu evitarea pe cît posibil a riscului reprezintă coordonatele oricărui mediu economic de succes, în cadrul căruia informația cuprinsă în situațiile financiare este elementul central al procesului decizional.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) din Moldova recepționează dosarele de la producătorii agricoli pentru obținerea investițiilor din mijloacele programului IFAD la procurarea tehnicii și utilajului agricol aplicat la tehnologia de lucrare minimă a solului No-Till și Mini-Till, relatează Noi.md.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *