Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Conform bazei de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la 9 decembrie 2019 erau înregistrate 12099 locuri de muncă vacante, mai puține decât au fost la sfârșitul lunii precedente, când erau declarate libere 12406 locuri de muncă. Cele mai multe dintre acestea sunt înregistrate în mun. Chișinău – 4948 și Bălți – 1842, iar cele mai puține – în Soroca (35). Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 2205 locuri de muncă vacante, constituind circa 18% din numărul total.
Măsura de sprijin ce constă în emiterea garanțiilor financiare prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor (FGC), în baza Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” nu mai este aplicabilă și nu constituie ajutor de stat, potrivit Deciziei nr. ASER-94 din 12.12.2019. Măsura de sprijin a fost raportată de către ODIMM, valorarea acesteia pentru anul 2014 a fost de 2250 mii lei. Programul de atragere a remitenţelor în economie „PARE 1+1” este destinat lucrătorilor migranți sau rudelor de gradul I ale acestora, care doresc să investească mijloacele bănești obținute peste hotarele Republicii Moldova în inițierea sau extinderea unei afaceri.
Legea privind regimul străinilor în Moldova va fi completată cu un nou capitol ce va reglementa acordarea și prelungirea dreptului de ședere provizorie pentru lucrătorii migranți, ce conține condițiile de imigrare în scop de muncă în RM pentru mai multe categorii de specialiști – angajații în proiecte investiționale, lucrătorii înalt calificați, lucrătorii detașați, specialiști din domeniul IT, rezidenții ZEL etc. Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de lege ce vine cu modificări la Legea privind actele de identitate, Legea taxei de stat, Legea cu privire la migrație de muncă etc.
La 7 octombrie curent, în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă erau incluse 12787 locuri de muncă vacante, fiind în ușoară creștere față de numărul înregistrat la sfârșitul lunii septembrie. Potrivit datelor, cele mai multe locuri vacante sunt înregistrate în Chișinău – 5140 și în Bălți – 2026, iar cele mai puține – în Dubăsari (15). Datele arată că pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 2001 locuri de muncă vacante, constituind circa 16% din numărul total. Cele mai multe sunt înregistrate în domeniul sănătății – 358, dintre care 129 sunt pentru medicii specialiști, iar 117 – pentru asistenții medicali.
Prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1", gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), 27 proiecte investiționale noi create de lucrătorii migranţi sau rudele acestora vor beneficia de susţinere financiară. Aceştia au semnat cu ODIMM contractele de finanțare nerambursabilă în sumă totală de 6,63 mil. lei. Potrivit estimărilor, vor fi create circa 60 de noi locuri de muncă, iar investiţiile cumulative în economia naţională vor constitui 16,54 mil.lei.
Munca prestată în timp de noapte este retribuită cu aplicarea adaosului în mărime de cel puțin jumătate din salariul de bază pe unitate de timp stabilit salariatului. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea efectuării a muncii de noapte. Pentru încălcarea cerințelor legale privind efectuarea muncii pe timp de noapte poate fi aplicată sancţiunea sub formă de amendă în cazurile și în limitele prevăzute de legislaţie.
Cetățenii moldoveni care sunt angajați legal în Spania vor beneficia de pensii. În Monitorul Oficial de vineri, 5 octombrie curent, a fost publicat Decretul pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Regatul Spaniei în domeniul securității sociale. Potrivit documentului, scopul acordului este asigurarea unui cadru de garanţii sociale pentru lucrătorii migranţi care domiciliază sau desfăşoară o activitate de muncă pe teritoriul unuia sau a ambelor state contractante.
În baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă la data de 05.08.2019 erau înregistrate 13323 locuri de muncă vacante, numărul fiind în scădere ușoară comparativ cu cel înregistrat la sfârșitul lunii iulie, când erau 13361 oferte. Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 2133 locuri de muncă vacante, ceea ce constituie circa 16% din numărul total de locuri vacante. Astfel, 220 locuri vacante sunt pentru specialiștii în activitatea financiară, economică sau comercială, dintre care 98 sunt destinate contabililor, 30 – agenților de vânzări, 20 – pentru contabilii-șef etc.
În ședința de ieri Guvernul a aprobat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Bulgaria privind reglementarea migrației de muncă. Documentul a fost semnat pentru asigurarea reglementării procesului şi asigurării angajării legale a cetăţenilor Republicii Moldova şi Republicii Bulgaria pe teritoriul ambelor state.
Sărbătorile profesionale nu sunt zile oficiale nelucrătoare în RM și se sărbătoresc fără suspendarea activității de muncă. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la instituirea 50 de sărbători profesionale ale salariaţilor din RM. Respectiv și în zilele de sărbătoare nelucrătoare în temeiul alin. (2) art. 111 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 154-XV din 28.03.2003 (Lege nr.154/2003) se admit lucrările în unităţile a căror oprire nu este posibilă în legătură cu condiţiile tehnice şi de producţie, lucrările determinate de necesitatea deservirii populaţiei, precum şi lucrările urgente de reparaţie şi de încărcare-descărcare.
La data de 22 iulie curent în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) erau înregistrate 13361 locuri de muncă vacante, în scădere comparativ cu numărul înregistrat acum o lună, când erau oferite 13674 locuri de muncă libere. Astfel, în momentul de faţă sunt înregistrare 235 locuri vacante pentru specialiștii în activitatea financiară, economică sau comercială, dintre care 116 sunt pentru contabili, 26 – pentru agenții de vânzări, 20 – pentru expeditori, 19 – pentru contabili-șef etc.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunță că are în baza de date 12987 locuri de muncă vacante, cele mai multe fiind înregistrate în Chișinău – 5704 și în Bălți – 1571. Numărul locurilor vacante a crescut comparativ cu cel înregistrat la sfârșitul lunii mai, când angajatorii declarau vacante 12350 de funcții. Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 1973 locuri de muncă vacante, constituind circa 15% din numărul total de locuri vacante. Pentru specialiștii din activitatea financiară, economică sau comercială se propun 184 de posturi, dintre care 99 sunt pentru poziția contabil și 26 – pentru cea de contabil-șef.
În baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt înregistrate 12730 locuri de muncă vacante, cele mai multe fiind în Chișinău – 5061, iar cel mai mic număr de locuri vacante este declarat în Dubăsari – 21. Numărul locurilor vacante este în creștere comparativ cu cel înregistrat la începutul lunii septembrie, când angajatorii erau în căutarea a 12356 de angajați. Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 2095 locuri de muncă vacante, constituind circa 16% din numărul total. Astfel, pentru specialiștii din activitatea financiară, economică sau comercială sunt disponibile 180 locuri de muncă, dintre care 89 pentru contabili.
Contracte de finanțare nerambursabilă în sumă de 7,26 mln. lei au fost semnate de 37 beneficiari ai Programului PARE 1+1. Ceremonia de semnare a contractelor a avut loc marți, 20 iunie, în incinta Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Antreprenorii beneficiari vor investi în economia țării circa 20 mil. lei și vor crea circa 150 locuri de muncă. Din cei 37 de antreprenori, care au semnat contractele de finanțare nerambursabilă, 15 sunt lucrători migranți reveniți în Republica Moldova. Determinarea lor de a reveni în țară și de a investi banii câștigați peste hotare în propria afacere, reprezintă scopul major al Programului PARE 1+1.
Dezvoltarea și promovarea întreprinderilor sociale poate avea ca rezultat câștiguri pe termen scurt și lung pentru bugetele publice prin reducerea cheltuielilor publice și creșterea veniturilor fiscale în comparație cu alte metode de abordare a problemelor sociale, însă lipsa de înțelegere a dimensiunii economice și sociale pe care o au întreprinderile sociale este una din barierele ce afectează credibilitatea acestora în piața economică. Faptul este constatat în Planul național de dezvoltare a antreprenoriatului social pentru anii 2020-2025. Documentul a fost elaborat pentru Ministerul Economiei și Infrastructurii ca urmare a contractului de asistență tehnică și financiară pe care îl are încheiat cu
În Republica Moldova sunt înregistrate 10888 locuri de muncă vacante, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) cu referire la piața muncii din data de 13 mai 2019. Numărul acestora este în ușoară scădere față de cel înregistrat la sfârșitul lunii aprilie, când angajatorii erau în căutarea a 10968 lucrători. Astfel, pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 1914 locuri de muncă vacante sau 18% din numărul total. Potrivit datelor, în activitatea financiară, economică sau comercială este nevoie de 200 de specialiști, dintre care 91 contabili, 29 agenți de vânzări, 24 contabili-șefi etc.
Cetăţenii Republicii Moldova care muncesc în Italia vor beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de urmaş, pensii de dizabilitate cauzată de afecţiuni generale, pensii şi indemnizaţii de dizabilitate determinată de accidente de muncă şi boli profesionale. În Monitorul Oficial din 29 iunie curent a fost publicat Decretul pentru aprobarea semnării Acordului între Republica Moldova și Republica Italiană în domeniul securității sociale.
În „Monitorul oficial” din 23 august curent, a fost publicată lista persoanelor cărora, prin decizia Guvernului, le-a fost decernat Premiul național pentru anul 2019. Laureați ai premiului sunt Alexei Sainciuc, pictor și grafician de carte, pentru opera artistică, originalitate și contribuție de excepție la cultivarea valorilor estetice noilor generații prin intermediul artei vizuale; Alexandra Conunova-Dumortier, violonistă, pentru performanța interpretativă în arta muzicală violonistică universală și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume.
La începutul anului 2019, în Republica Moldova 558,4 mii persoane au depăşit vârsta de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 20,8% din numărul total al populației cu reședință obișnuită. Circa 60% din numărul total al vârstnicilor sunt femei, fiecare a treia persoană are între 60-64 ani, iar 11,3% sunt persoane care au depășit vârsta de 80 ani, comunică Biroului Național de Statistică. Totodată, conform datelor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, la 1 ianuarie 2019, numărul pensionarilor a constituit 703,9 mii persoane, inclusiv 21,4 mii pensionari angajați ai organelor de forță. Circa 75% din totalul pensionarilor sunt cei pentru limita de vârstă – 526,7 mii. Persoanele în vârstă de 60 ani și peste dețin o pondere de 91,0% în totalul pensionarilor pentru limita de vârstă, dintre aceștia 67,7% fiind femei.
Cadrele științifico-didactice și cercetătorii științifici aflați în mobilitate, în baza acordurilor interinstituționale, vor avea dreptul de a ține cursuri sau de a efectua studii de cercetare în Republica Moldova pe o perioadă de 90 de zile. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă ce are drept scop îmbunătățirea întregului sistem de învățământ superior și de cercetare din țară.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *