Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) este o autoritate administrativă care exercită controlul de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative ce conţin normele dreptului muncii,
Registrul de reclamații ar putea fi anulat, în contextul în care, în incinta unităților de comerț este disponibilă informația de contact
Serviciul Fiscal de Stat informează că, întreprinderile clasificate ca întreprinderi micro, mici sau mijlocii pot achita impozitul pe venit calculat, până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost plătite dividende, inclusiv sub formă de acțiuni sau cote părți, din profitul obţinut în perioadele fiscale 2023–2025 inclusiv, potrivit art. 87 alin. (11) din Codul fiscal.
Orice informație deținută de Serviciul Fiscal de Stat (în continuare – SFS) este calificată drept secret fiscal. Excepție este informația cu privire la încălcarea legislației.
Entitățile specializate în creșterea păsărilor, de regulă, dispun de secții proprii de preparare a nutrețurilor, numite în literatura de specialitate „Bucătării furajere”. În cadrul acestei unități structurale se prepară furaje prin condiționarea materiilor prime (cerealierilor și altor componente furajere procurate de la furnizori și/sau obținute din producția proprie – crescute pe teren) pentru nutriția păsărilor în
Experții Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru au convocat prima ședință a Grupului de lucru nr. 3 pentru reforma domeniului controlului fiscal și de post vămuire.
Proiectul Ghidului practic de elaborare și perfectare a contractului de formare profesională în învățământul dual este propus pentru consultări publice, care vor dura până la 23 martie 2023.
Ministerul Finanțelor anunță despre emiterea valorilor mobiliare de stat (VMS) cu termen lung de circulație. Astfel, la licitația de mâine, 24 mai 2023, investitorii vor putea procura Obligațiuni de stat (OS) cu maturitatea de 2, 3, 5, și 7 ani.
O întreprindere plătitoare de TVA a inițiat procedura de lichidare. În capitalul statutar se află o clădire. Care este procedura de scoatere a clădirii din capitalul statutar? De ce aspecte fiscale trebuie să țină cont în acest caz? În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea privind societățile cu răspundere limitată nr. 135/2007,
În conformitate cu prevederile art.5 alin.(3) din Legea nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală, defalcările stabilite de fondator se transferă de ÎS la bugetul de
Serviciul Vamal informează, conform prevederilor cadrului legal în vigoare persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor pot introduce în țară și plasa în regim vamal de import cu facilități fiscale și vamale, o dată la 5 ani, un mijloc de transport clasificat la poziția tarifară 8703
Potrivit reglementărilor civile, orice persoană juridică are un sediu, indicat în actele de constituire, iar stabilirea şi schimbarea sediului sunt opozabile terţilor din momentul înregistrării de stat.
La 1 august 2025, s-a împlinit un an de când doamna Victoria Belous a fost învestită în funcția de ministră a Finanțelor. Un an marcat de schimbări și inițiative curajoase,
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, care a anunțat intenția de inițiere de elaborare a proiectului de hotărâre de Guvern cu privire la modificarea respectivei legi, implementarea modificărilor va avea efecte pozitive.
CUPS reprezintă un punct comun de acces, inclusiv la serviciile publice prestate de CNAS, disponibile în format electronic atât pentru cetățenii din localitățile în care sunt create centrele, cât și cei din satele învecinate, precum și pentru reprezentanții diasporei.
Serviciul Fiscal de Stat comunică despre inițierea procesului de elaborare a proiectului ordinului cu privire la aprobarea formularului citației la examinarea contestației, aprobate prin Ordinul nr.21/2017 a autorității fiscale, și modificarea unor ordine ale Serviciului Fiscal de Stat.
Începînd cu 1 ianuarie 2024, vor intra în vigoare prevederile noului Cod vamal, aprobat prin Legea nr. 95/2021 (în continuare -Cod) și Regulamentului de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2023, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 92/2023 (în continuare – Regulament).
Astăzi, 1 martie 2023, au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 353/2022 cu privire la modificarea unor acte normative, potrivit cărora viitoarele mămici, care se află în concediu de maternitate, pot activa şi nu vor pierde dreptul la indemnizaţie. Pot aceste angajate activa atât în perioada concediului prenatal, cât şi în perioada concediului postnatal? Pot oare acestea să lucreze pe perioada maternităţii atât la locul de muncă de bază, cât şi prin cumul?
În practica comercială se întâlnesc multiple situații specifice, neordinare de vânzare a mărfurilor, pentru care apare necesitatea de a găsi o soluție optimă în scopuri tarifare.
În cadrul derulării procesului de insolvabilitate, debitorul şi creditorii pot să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi la drepturile de preferinţă neadmise sau trecute integral sau parţial de administratorul insolvabilităţii/lichidator în tabelul definitiv (art. 144 alin. (1) din Legea insolvabilității).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *