Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Indicii deprecierii leului moldovenesc în perioada Revelionului 2015 a depăşit dublu deprecierea acestuia de la începutul lunii ianuarie 2014. „Dacă în anul trecut deprecierea a fost de 15 bani, atunci în ianuarie 2015 leul s-a ieftinit cu 40 de bani”, a spus pentru „infotag” dealerul unei bănci comerciale, indicând la faptul că toţi participanţii pieţei valutare sunt de părere că valuta naţională „cade previzibil”.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit pentru a cincea oară în ultimele 15 luni estimarea de creştere a economiei mondiale în 2016 şi 2017, din cauza incertitudinilor provocate de votul privind ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit).
Transporturile rutiere de persoane sau bunuri în regim de taxi sînt activități de interes public pentru populație, executate, de regulă, în interiorul unei localități, numai de către operatori de transport rutier care dețin licență de transport rutier.
Aprecierea euro reprezintă un risc la adresa sustenabilităţii redresării zonei euro, a afirmat preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, în Comisia pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European, transmite Reuters.
Consiliul de Supraveghere al Unității de implementare a creditului de asistență acordat de Guvernul Poloniei a aprobat vineri încă două dosare depuse pentru finanțare. Cele două companii care vor fi finanțate din Creditul polonez sunt GVURA SRL, din raionul Căușeni, specializată în congelarea și prelucrarea fructelor, și SRL “REGIONAL MEAT”, care a prezentat un plan investițional al unui complex de creștere a porcinelor, în raionul Rezina.
Proiectul Energie și Biomasă (PEB) este unul din cele mai vizibile și eficiente în Republica Moldova, dar mai există multe posibilități de dezvoltarea a acestuia pe întreg teritoriul țării, inclusiv prin implementarea unor noi forme de parteneriat cu autoritățile publice locale, persoanele juridice și fizice.
BNM reacționează în contextul în care moneda națională continuă să se deprecieze semnificativ în raport cu principalele valute de referință care se scumpesc dramatic.
Compania aeriană Air Moldova anunță extinderea rețelei de rute prin introducerea unei noi destinații – Bruxelles, capitala Uniunii Europene. Incepând cu 11 octombrie 2016, Air Moldova va lansa noua cursă aeriană Chișinău-Bruxelles. Prețul unui bilet într-o direcție pornește de la 79 euro, cu toate taxele incluse.
Comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmstrom, a declarat că UE are sute de milioane de euro pentru a finanţa companiile mici şi mijlocii din Republica Moldova. Comisarul a menţionat, în cadrul unui briefing susţinut împreună cu premierul Valeriu Streleţ, că vizita la Chişinău îi permite să confirme prietenia, parteneriatul şi relaţia comercială foarte bună pe care o are UE cu Moldova, transmite Ipn.
La data de 10 iunie 2016 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.157-162 a fost publicată Legea nr.94 din 13 mai 2016 pentru modificarea și completarea Legii nr.62-XVI din 21 martie 2008 privind reglementarea valutară.
În 2015 alți trei investitori străini își vor începe activitatea în cadrul Zonei Economice Libere Bălți. Este vorba de o companie lituaniană, una olandeză și alta ce are ca țară de origine a capitalului Italia. Noi rezidenți au fost desemnați în cadrul ultimei ședințe a comisiei de concurs din cadrul ZEL Bălți.
Ieri, în incinta Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, a fost aprobată construcția a 40 de apartamente sociale în raionul Fălești. Decizia a fost votată în cadrul Comitetului de supraveghere al Unităţii de Implementare a Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile socialmente vulnerabile II (UIP II)
Parlamentul a votat astăzi un proiect de lege ce prevede scutirea de taxe de import a materialelor din pavilionul Republicii Moldova în cadrul Expoziției Mondiale „Milano 2015”.
Zona economică liberă (ZEL) Bălţi va fi extinsă. Aceasta prevede un proiect de lege adoptat de Parlament. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, proiectul a fost iniţiat de deputaţii Vadim Pistrinciuc şi Igor Corman şi prevede crearea la Străşeni şi Căuşeni a noilor subzone cu suprafaţa de circa 25 ha.
Comitetul de Supraveghere a proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală” a aprobat decizia finală de selectare a sursei de apă pentru alimentarea regiunii vizate. Proiectul în valoare de 16,5 milioane de euro sub formă de grant va fi finanțat de către Guvernul Federal German. Implementarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Investițional va fi asigurată de către Ministerul Mediului al Republicii Moldova și Banca de Dezvoltare KfW.
Viceprim-ministrul,ministrul Economiei, Octavian Calmîc, în calitatea sa de guvernator al Republicii Moldova la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), participă în perioada 10 – 12 mai curent, la Reuniunea anuală a Consiliului Guvernatorilor BERD, care se va desfășura la Londra.
Cele mai mari economii ale Uniunii Europene, Germania, Franţa şi Marea Britanie, au luat-o fiecare în direcţii total diferite, ceea ce subliniază lipsa de coordonare în ceea ce se vrea a fi cel mai ambiţios proiect de uniune economică din lume şi un semnal de atenţionare pentru economiile, precum cea a României, care-şi trimit cele mai multe exporturi pe piaţa comunitară. Vestea reducerii cu 4% a producţiei industriale din Germania în august, cea mai abruptă scădere de după criză şi mai gravă decât cele mai pesimiste estimări ale analiştilor, s-a resimţit pe bursele europene şi amplifică temerile că economia germană, motorul de creştere economică al Europei, va începe să dea rateuri.
Germania, principalul partener comercial al Estului, a avut un rol important în performanţa economică a ţărilor europene din perioada ianuarie-martie când a compensat stagnarea Franţei şi declinul Italiei, următoarele două cele mai puternice ţări din regiune. Datele anunţate de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, pentru trimestrul al doilea arată de data aceasta că economia Germaniei a scăzut, Italia este în recesiune, iar Franţa stagnează deja de două trimeste, astfel că toată zona euro se confruntă cu o frânare a creşterii economice.
Încrederea investitorilor germani în economie a scăzut pentru a noua lună consecutiv în septembrie şi a atins cel mai redus nivel din decembrie 2009 din cauza turbulenţelor din Ucraina şi a avansului economic slab din zona euro, care continuă să afecteze consumatorii, scrie BBC. Un indice realizat de institutul ZEW care măsoară încrederea investitorilor şi analiştilor cu scopul de a anticipa evoluţia economiei în următoarele şase luni a scăzut în septembrie cu 1,7 puncte la 6,9 puncte, mult sub media pe termen lung de 24,6 puncte.
Creditorii internaţionali ai Greciei nu doresc să ia în considerare o nouă reducere a datoriei ca un mod de a uşura povara datoriei, a afirmat duminică şeful Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF), Klaus Regling, într-un interviu acordat publicaţiei elene 'Realnews', transmite Reuters. Atena se aşteaptă la noi măsuri de reducere a datoriei de la partenerii din zona euro şi de la FMI, în cursul acestui an, după ce a reuşit să-şi îmbunătăţească situaţia finanţelor şi a înregistrat excedent bugetar, scrie Agerpres.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *