Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID) a anunţat că a reziliat contractul cu întreprinderea „Pa&Co International SRL” din România, care a fost selectată în cadrul unei licitații internaționale să repare traseul M3 Chişinău-Giurgiuleşti.
În perioada 7-20 septembrie 2016, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a găzduit misiunea de asistenţă tehnică a Departamentului Afaceri Fiscale din cadrul Fondului Monetar Internațional, condusă de Aksel Sorensen, însoțit de experții Lucilla McLaughlin, Keith Cartwright și Maureen Kidd.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc şiministrul italian al Infrastructurii şi Transporturilor, Graziano Delrio,au reluat discuţiile cu privire la ratificarea Acordului comun privindreglementarea transportului internaţional auto de pasageri şi mărfuri. Documentul urmează să intre în vigoare până la sfârşitul acestui an.
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei l-a desemnat pe viceguvernatorul Aureliu Cincilei în funcția de președinte al Comitetului de conducere al BC „Moldindconbank” S.A.
În perioada estivală, la frontiera de stat au fost înregistrate peste 6 mil. de traversări, cu aproximativ 10 la sută mai mult decât în vara anului trecut. Datele Poliţiei de Frontieră arată că şi numărul traversărilor mijloacelor de transport este în creştere cu 17 la sută faţă de 2015.
Declaraţia a fost făcută de premierul Moldovei, care a menţionat că pachetul de legi pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa parlamentului, pe lângă faptul că sunt importante pentru ţară, mai reprezintă o parte din precondiţiile FMI pentru semnarea unui nou acord cu fondul, existenţa căruia va debloca finanţarea externă a ţării noastre.
Un grup de oameni de afaceri din China s-a arătat interesat să inițieze proiecte investiționale în sectorul energetic din Republica Moldova. Subiectul a fost discutat în cadrul unei întrevederi oficiale pe care aceștia au avut-o cu ministrul economiei, Octavian Calmîc.
Ministerul Transporturilor își propune ca până la sfârșitul anului să demareze studiul de prefezabilitate privind reabilitarea Aeroportului Internațional Bălți-Ledoveni.
Membrii Consiliului consultativ pe lângă Serviciului Vamal, s-au întrunit într-o şedinţă ordinară de lucru. În cadrul ședinței au fost prezentate principalele realizări pe parcursul anului 2015 şi priorităţile pentru anul 2016 a Serviciului Vamal în domeniul facilitării comerţului. Mai mult, toate acestea au fost discutate și analizate cu toți cei prezenți.
„Introducerea impozitului pe autovehicule în sistemul taxelor locale, cu excluderea taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova din sistemul taxelor rutiere” se prevede reieșind din Obiectivele politicii fiscale şi vamale pe termenul mediu 2016 – 2018. O modificare în acest sens ar putea fi făcută odată cu adoptarea modificărilor politicii bugetar-fiscale.
În luna iulie 2016, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de $97,28 mil., în scădere cu 13,3 la sută față de iulie 2015.
Topul celor mai mari firme cu capital privat moldovenesc a fost prezentat de către Asociația oamenilor de afaceri. Unele dintre companiile care se află în Top 10 au înregistrat pierderi în anul 2015 comparativ cu 2014.
În următorii 3-5 ani Combinatul de vinuri Cricova intenţionează să-și extindă plantațiile de viță de vie până la 1 mie de hectare.
Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega a efectuat, în după-amiaza zilei de joi, o vizită de lucru la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti (PILG), a relatat pentru Moldpres Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Pe 7 octombrie, 2015, a avut loc seminarul Eficienţa energetică: tendinţe şi perspective. Experienţa Republicii Moldova şi a Spaniei, organizat de Fundaţia Gas Natural Fenosa în cadrul unui proiect pentru Republica Moldova.
Guvernul grec a rambursat miercuri către Banca Centrală Europeană (BCE) suma de 2,3 miliarde de euro, una din cele mai importante plăţi făcute în acest de Grecia către creditorii săi internaţionali.
Informaţia despre vizita lui Cioloş în Moldova a fost publicată pe site-ul Guvernului României. În acelaşi timp, presa românească, care citează purtătorul de cuvânt al premierului Liviu Iolu, menţionează că vizita lui Cioloş la Chişinău este legată de acordarea Moldovei primei tranşe din împrumutul convenit în Acordul privind ajutor financiar (150 mln euro).
Potrivit celui mai recent studiu al companiei de cercetare Novel Research, în anul 2016, ponderea produselor de tutun provenite din Republica Moldova în comerțul ilegal din România s-a redus semnificativ, ajungând la 14,7%, comparativ cu 34,1% înregistrate în 2011.
La finele lunii august Moldova şi Rusia vor examina posibilitatea soluţionării problemei exportului produselor moldoveneşti în ţările Asiei Mijlocii prin Ucraina.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *