Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu prevederile art. 104 lit. a) din Codul fiscal, la exportul de mărfuri şi servicii se scutesc de TVA cu drept de deducere.
În Moldova este planificată modificarea regulilor creditării nebancare pentru minimizarea riscurilor îndatorării excesive a consumatorilor persoane fizice și protecția beneficiarilor produselor de creditare. Anunțul a fost făcut de către vicepreședintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) Iurie Filip și șeful direcției generale creditare nebancară de la CNPF, Alina Cebotariova. Ei au menționat că proiectul de lege elaborat de CNPF, care prevede modificări la o serie de acte normative, după consultări și aprobarea de Guvern, va fi remis Parlamentului. Scopul modificărilor propuse este perfecționarea bazei normativ-juridice privind activitatea organizațiilor de creditare nebancară (OCN), pentru protecția drepturilor consumatorilor, dar și ajustarea unor legi din domeniul de reglementare, legate de activitatea organizațiilor de creditare nebancară la prevederile Legii privind organizațiile de creditare nebancară.
Contribuabilii persoane fizice ce nu practică activitate de întreprinzător mai au la dispoziție doar câteva ore pentru a depune Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018. Termenul-limită expiră astăzi, 2 mai, ora 19.00. Aceasta deoarece Serviciul Fiscal de Stat a extins programul de activitate, pentru ca toți contribuabilii să poată depune Declarația. Reamintim că, pentru anul 2018, declarația va fi depusă pentru două perioade distincte ale anului: • I etapă: 1 ianuarie – 30 septembrie 2018 • II etapă: 1 octombrie – 31 decembrie 2018.
Pandemia globală asociată COVID-19 (coronavirusului) este în plină desfășurare, iar efectele acesteia își găsesc reflecție nu doar în viața personală a oamenilor prin riscul asupra sănătății acestora, dar și asupra activității agenților economici. Fiind afectați direct sau indirect de restricțiile impuse de organele guvernamentale specializate, agenții economici traversează o perioadă extrem de dificilă, echivalentă unei crize economice de proporții la nivel național și internațional. În acest context, se cere luarea unor măsuri urgente de susținere a acestora, iar lecțiile altor state ar putea servi drept sursă de inspirație pentru autoritățile naționale.
Banca Națională a Moldovei (BNM) va desfășura, în perioada 25–31 martie 2019, o serie de acțiuni în cadrul Săptămânii Internaționale a Educației Financiare, cu genericul „Învață. Economisește. Câștigă”. Acestea vor include vizite pentru copii și adolescenți, prelegeri pentru studenți și vor culmina cu un proiect de educație financiară. Astfel, de luni până vineri, între orele 9.00 și 17.00, Banca Națională își va deschide ușile pentru publicul larg. Vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă sala de expoziții în care se păstrează colecția de monede comemorative și jubiliare din aur și argint emise de BNM, precum și de alte bănci centrale. La fel, în muzeu va fi expus un lingou de aur. În același timp, oaspeții vor avea posibilitatea să afle despre elementele de siguranță a leului moldovenesc.
Suntem agent economic care prestează servicii transport auto de calatori pe ruta din oraș în sat. Apare sau nu în acest caz obligația de a calcula, achita și de a prezenta darea de seamă pe taxele locale la taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor)? Sistemul taxelor locale, procedura şi principiile stabilirii, modificării şi anulării acestora, modul de plată al acestora, subiecții impunerii, obiectele impunerii și criteriile de acordare a înlesnirilor fiscale sunt determinate prin Titlul VII al Codului fiscal (în continuare – CF).
Eliberarea duplicatului unui titlu executoriu pierdut sau deteriorat Instanţa eliberează duplicatul titlului executoriu în două situaţii: — în caz de pierdere sau — în caz de deteriorare a acestuia. Potrivit art.19 alin.(1) Cod de executare (CE), duplicatul titlului executoriu se eliberează la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc. Cererea privind eliberarea duplicatului titlului executoriu se înaintează la instanţa care a eliberat titlul executoriu iniţial, cu anexarea probelor necesare. Instanţa se pronunţa în privinţa cererii în cel mult 5 zile.
Serviciul Vamal informează despre intrarea în vigoare a modificărilor operate în Codul vamal, Legea nr. 1149-XIV din 20.07.2000, prin care este simplificată procedura de obținere a statutului de Exportator Aprobat. Deținerea certificatului de Exportator Aprobat îi acordă agentului economic dreptul de a confirma originea preferențială a mărfurilor exportate, prin completarea declarațiilor pe factură/declarațiilor de origine, indiferent de valoarea mărfurilor tranzacționate, fapt ce exclude necesitatea obținerii Certificatului de origine de la organul vamal.
Studiu de caz. Andrei este fondatorul și administratorul la SRL „V”, genul de activitate al entității fiind livrarea vinului îmbuteliat în raza mun. Chișinău. La 10 ianuarie 2020, clientul SA „C” a plasat prin telefon comanda de 50 sticle, în sumă de 1500 lei. Andrei a livrat sticlele la 14 ianuarie 2020. Factura fiscală de recepție a sticlelor a fost semnată de Andrei în calitate de administrator al SRL „V” și administratorul SRL „C”. Nici până astăzi Andrei nu și-a primit banii. Care sunt procedurile legale pentru obținerea plății?
Rapoartele ce rezultă din două studii, efectuate de Banca Mondială pentru analiza legăturii dintre deficitul de competenţe și dezvoltarea întreprinderilor din Republica Moldova, au fost prezentate ieri, 28 noiembrie, în cadrul ședinței grupului de lucru Dezvoltarea pieței muncii a Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.
Cadrul legal privind transparența bugetară nu este un impediment crucial în alinierea la bunele practici. Chiar dacă conține câteva constrângeri, cadrul general cu privire la transparență poate fi îmbunătățit prin abordări mai pro-active cu din partea administratorilor de bugete și Autorităților Publice Centrale. Acest lucru este posibil deoarece cadrul general lasă suficient spațiu Ministerului Finanțelor, astfel încât acesta să poată include măsuri de sporire a transparenței bugetare în planurile de activitate (inclusiv, pentru a putea aloca resurse).
(Continuare. Partea I în nr. 3 (66), 2021) Entitatea cu drept de extracție a resurselor minerale contabilizează costurile de extracție a acestora în conformitate cu prevederile SNC INC, pct. 75-78, luând în considerare particularitățile tehnologice ale proceselor de extracție închisă a apei potabile, minerale, curative sau de extracție deschisă a nisipului, prundişului, argilei, pietrei brute, de construcție, granitului, precum şi structura entității.
Persoana fizică a fost angajată prin contract individual de muncă la 1 martie 2018, iar la 15 septembrie 2018 a suferit un accident de muncă. Angajatul a prezentat un certificat medical pentru 45 zile calendaristice. La data producerii riscului asigurat, stagiul de cotizare a persoanei a constituit doar 6 luni. Are persoana dată dreptul la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, dacă stagiul asigurat este mai mic de 9 luni, în ce mărime şi pentru care perioadă poate fi achitată indemnizaţia respectivă?
Prezența cetățenilor la procedura de determinare a gradului de dizabilitate nu va mai fi obligatorie, ceea ce va elimina cheltuielile legate de deplasare și riscurile de corupție. Prevederile sunt incluse în noul Regulament privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă și Instrucţiunea privind determinarea gradului de dizabilitate, aprobate de Guvern. Scopul proiectului este îmbunătăţirea procesului de determinare a gradului de dizabilitate, prin asigurarea corectitudinii, imparțialității și transparenței acestuia.
În prezent pe teritoriul Republicii Moldova activează 7 zone economice libere/zonele antreprenoriatului liber (în continuare ZEL), care sunt amplasate în toate regiunile țării. Accesul liber al mărfurilor în zonă, coroborat cu regimul mai liberal al impozitelor asupra profitului realizat în zonă, reprezintă premise favorabile atragerii de capital străin în zona liberă. Obiectivul articolului îl prezintă examinarea particularităților specifice aferente activității ZEL cu referire la contabilitatea și fiscalitatea acesteia.
În conformitate cu prevederile alin. (1) art. 32 din Codul fiscal (CF), dacă, pe parcursul perioadei fiscale1, cheltuielile aferente activității de întreprinzător depășesc venitul brut al contribuabilului în perioada fiscală curentă, suma pierderilor rezultate din această activitate va fi reportată eșalonat pe următoarele cinci perioade fiscale. De asemenea, potrivit alin. (2) art. 32 din CF, suma reportată pe una din perioadele fiscale următoare celei în care s-au înregistrat pierderile este egală cu suma totală a pierderilor, redusă cu suma totală permisă spre deducere în fiecare din următoarele patru perioade fiscale.
Moldova şi-a păstrat poziţia în clasamentul Doing Business 2018, ocupând locul 44 dintre 190 de ţări. Potrivit raportului privind excelența în afaceri Doing Business 2018, elaborat de Banca Mondială și Corporația Financiară Internațională, Moldova este situată între Serbia și România, cu un indice de 73% din 100% (+ 0,2 puncte procentuale pe an). În Doing Business 2018, poziția Republicii Moldova s-a îmbunătățit la 3 criterii, la 5 s-a înrăutățit, la 2 — a rămas neschimbate.
Stimați contribuabili, Serviciul Fiscal de Stat vă propune acest Calendar, reamintind datele prezentării rapoartelor fiscale în luna ianuarie 2019. Vă atenționăm că la data de 21 ianuarie curent expiră termenul de prezentare a unor dări de seamă și că la data de 25 ianuarie expiră termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale și de achitare a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor de asigurări sociale.
Pentru racordarea cadrului legal autohton la cele mai bune şi noi practice în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, Guvernul Republicii Moldova a elaborat și promovat un nou proiect de lege.
В «Monitorul Oficial» 8 февраля опубликован Приказ Государственной налоговой службы (ГНС) об утверждении списка компетентных лиц по оценке арестованного имущества. В указанный список вошли Торгово-промышленная палата Молдовы (мун. Кишинев) и 10 ее филиалов по всей стране (Кишинев, Единец, Бельцы, Оргеев, Хынчешты, Кагул, Унгены, Сороки, Тигина и АТО Гагаузия), а также 8 других экономических субъектов: ∙ SRL Centrul de expertiză independent (филиалы в мун. Кишинев, мун. Кагул и г.Чадыр-Лунге); ∙ SRL Muscat (мун. Кишинев);
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *