Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Duminică, 23 noiembrie curent s-a încheiat cel de-al XXV-lea campionat de jocuri intelectuale — competiție, în care PP Monitorul FISC.MD s-a prezentat în calitate de partener organizatoric al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale. În acest campionat au participat peste 80 echipe prioritar din Republica Moldova (Chișinău, Anenii Noi, Ialoveni), dar au participat și echipe din România (București, Cluj, Timișoara) și Franța (Lyon).
Un profesor de la Universitatea din Padova a creat un motor de căutare care în urmă cu 17 ani l-a inspirat pe Larry Page să lanseze Google, dar nu a reuşit să-şi pună în practică ideea pentru că universitatea a ales să finanţeze un alt proiect, despre istoria metalurgiei cuprului în Italia. Massimo Marchiori ar fi putut fi unul dintre cei mai bogaţi miliardari din Silicon Valley. În schimb, câştigă 3.000 de dolari pe lună ca profesor şi matematician la Universitatea din Padova, scrie Bloomberg.
Afaceri profitabile în 2015. Cultivarea trufelor, realizarea unei plantaţii de fructe goji, deschiderea unei covrigării sau a unei şaormării sunt printre cele mai potrivite pentru deschiderea unei firme, alături dezvoltarea unei aplicaţii. După cele mai bune idei de afaceri în agricultură, „Adevărul“ vă prezintă şi câteva idei de afaceri profitabile în 2015.
Отчеты о прозрачности как новый корпоративный стандарт отчетности стали своеобразным ответом компаний на обвинения в «сговоре» с правительствами, осуществляющими массовое слежение за гражданами онлайн. Стремясь оправдать доверие клиентов и обеспечить неприкосновенность частной жизни (прежде всего, тайну коммуникации), все большее число компаний внедряют эту практику. 29 ноября 2014 г. международная правозащитная организация Access www.accessnow.org опубликовала обновляемый список отчетов о прозрачности Transparency reporting index www.accessnow.org
Правительство Ирландии представило проект бюджета на 2015 год. Впервые за семь лет он не основан на жёстких мерах экономии и требованиях Евросоюза и МВФ. В декабре прошлого года Ирландия первой из стран еврозоны вышла из-под опеки международных кредиторов, что дает ей возможность свернуть режим экономии, снизить налоги и увеличить госрасходы.
При езде на автомобиле водитель должен постоянно помнить о «мертвых зонах» (зоны обзора, невидимые водителю в боковые зеркала и зеркало заднего вида), так как там могут скрываться потенциально смертельные опасности. В бизнесе тоже могут быть «мертвые зоны», и они могут очень дорого стоить, вынуждая фирмы вкладывать излишние инвестиции в рискованные предприятия или упускать возможность инвестиций в выгодные сделки. Успешные руководители очень внимательно относятся к поиску этих «мертвых зон» своей компании и обеспечению защиты от возможных рисков, которые в них скрыты.
Франция обязала крупнейший в мире поисковик Google оповестить своих французских пользователей о том, что компании придется выплатить штраф в размере $200 тыс. за нарушение личного информационного пространства. Данные о санкциях в отношении поисковика размещены на официальной станице Google France. Компания еще постарается оспорить это решение, однако согласилась с требованиями вывесить информацию о наказании на своей странице.
Борис Ким – один из создателей и председатель совета директоров компании Qiwi, управляющей крупнейшей в России системой моментальных платежей. Сегодня Qiwi – это не только всем известные платежные терминалы, но и миллионы электронных кошельков Visa QIWI Wallet.
Multe aspecte ale practicilor corporatiste ale Google reprezintă motive de îngrijorare, a declarat vineri comisarul antitrust al UE, Joaquin Almunia, potrivit căruia trebuie luată o decizie finală referitoare la acordul negociat privind motorul de căutare al companiei, transmite MarketWatch. "Dincolo de reglementările antitrust, alte aspecte ale comportamentului Google pot ridica motive de îngrijorare. Optimizarea fiscală, colectarea datelor personale ale utilizatorilor şi utilizarea drepturilor de proprietate intelectuală sunt doar câteva probleme care ar trebui să fie pe agenda autorităţilor publice", a spus Almunia.
Germania, Franţa şi Italia presează Comisia Europeană, printr-o scrisoare, să înăsprească măsurile împotriva paradisurilor fiscale, unele dintre acestea să fie propuse până la sfârşitul acestui an, iar adoptarea lor să aibă loc până la sfârşitul lui 2015, transmite MarketWatch.
«Яндекс» и Google договорились о сотрудничестве в области баннерной рекламы, говорится в сообщении «Яндекса». В рамках партнерства сервисы размещения медийной рекламы «Яндекса» и Google будут подключены к системам торгов (RTB) на показ рекламы обеих компаний. Соглашение касается только медийной рекламы и не распространяется на контекстную, техническая интеграция систем должна занять несколько месяцев.
Международная организация труда (МОТ) предлагает перейти на четырехдневную рабочую неделю, поскольку считает ее лучше пятидневной. Эксперт МОТ Джон Мессенджер полагает, что короткая неделя позволит создать больше рабочих мест. В числе плюсов от сокращения количества рабочих часов он называет также улучшение здоровья, поскольку многие заболевания в современном мире вызваны переработками, постоянным пребыванием в офисе и стрессом.
Компании Samsung Electronics и Google официально объявили о создании глобального патентного альянса, в рамках которого две компании будут использовать патенты друг друга в области мобильных технологий. На сегодня Google и Samsung являются двумя крупнейшими игроками рынка Android-решений, и эти же две компании часто становятся объектами патентного преследования со стороны других производителей, а также «патентных троллей».
Patru dintre cele mai mari companii americane din sectorul IT, Apple, Microsoft, Google şi Cisco Systems, deţin obligaţiuni esmise de Trezoreria SUA estimate la 124 de miliarde de dolari, pe care le păstrează în acea mai mare parte în afara Statelor Unite, evitând astfel să plătească taxe. Suma păstrată în obligaţiuni SUA este semnificativă în comparaţie cu fondurile totale pe care companiile le au la aceste subsidiare, arată documente verificate de Biroul pentru Jurnalism de Investigaţie din Marea Britanie, citat de Reuters.
Новые часы фирмы Apple следят за вашим здоровьем. Гаджет фирмы Google собирает информацию для определения точного времени, когда вам надо выехать в аэропорт. Фирма Amazon сообщает, какие вам нужны книги, какие продукты вам надо купить в магазине, какие кинофильмы вам понравятся – и одновременно продает вам планшет, который позволит вам заказывать все больше и больше. Когда вы подходите к дому, зажигается свет, и ваш дом устанавливает заказанную вами температуру внутри.
Companiile ar trebui să plătească taxe în ţările unde fac profit, apreciază Jean-Claude Juncker, fostul şef al Eurogroup şi probabil viitorul preşedinte al Comisiei Europene. El promovează introducerea unei baze unice de impozitare pentru companii şi a unui set unic de reguli etalon pentru companiile care activează în Uniunea Europeană pentru a-şi calcula profitul impozabil.
Почти 80% решений во всех секторах экономики принимают потребители-женщины, в бизнесе количество женщин-предпринимателей стремительно увеличивается: в африканских странах, например, 60% всех стартаперов – представительницы прекрасного пола. И оно будет расти и дальше. По словам Моники Доди, основательницы The Women’s Venture Capital Fund, причина в том, что «женщины-предприниматели склонны к консерватизму и осторожным решениям, что позволяет обеспечивать больший баланс в рисках и выручке. Особенно это ценно в кризисное время». Но есть и другие тенденции: по статистике фонда The Women’s Venture Capital Fund, 90% инвесторов-мужчин склонны инвестировать исключительно в мужские компании.
Miliardarul britanic Richard Branson, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din lume, susţine că angajaţii ar trebui să-şi poată lua concediu atât timp cât doresc ei şi că o astfel de măsură nu ar afecta compania la care aceştia lucrează. Fondatorul Virgin Group, care se ocupă de diverse afaceri, de la companii aeriene la telefonie mobilă, a scris într-un extras din noua sa carte, care se va numi «The Virgin Way: Everything I know About Leadership/Stilul Virgin: Tot ce știu despre leadership», că angajatul trebuie să fie cel care decide de cât timp de odihnă are nevoie, informează Daily Mail.
Marile companii, printre care Apple, Google, Microsoft, au acumulat rezerve record de capital de apoape 7.000 de miliarde de dolari şi se pregătesc să se lanseze într-o frenezie a cheltuielilor, ceea ce ar putea energiza masiv revenirea economiei globale, scrie The Telegraph.
Chiar dacă e plină de apeluri, întâlniri, e-mailuri și ședințe, nu fiecare zi a angajatului de oficiu se dovedește a fi eficientă. Seara, mulți sunt nevoiți să constate că nu au reușit să facă nimic substanțial. Soluția la care recurg majoritatea lucrătorilor din oficiile altor țări este planificarea timpului. Magenta Consulting a decis să afle, prin intermediul unui sondaj de opinie on-line la ce metode de valorificare a zilei de muncă apelează anfajații de oficiu din Moldova.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *