Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministerul Finanțelor va putea răscumpăra valorile mobiliare de stat (VMS) aflate în circulație prin preschimbarea obligațiunilor. Preschimbarea obligațiunilor va fi efectuată ad-hoc. Preschimbarea VMS se va face prin intermediul licitaților pentru obligațiunile de stat (OS) sursă/destinație
Banca Națională a Moldovei (BNM) va fi în drept să aplice măsuri de remediere/sancțiuni participanților la infrastructuri ale pieței financiare, la scheme și la aranjamente de plată.
Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a publicat în Monitorul oficial din 24 ianuarie curent Ordinul nr. 1 din 20.01.2025 cu privire la aprobarea Formularului-tip și Instrucțiunii privind modul de completare Declarației pe propria răspundere pentru depunerile de numerar la prestatorii de servicii de plată în scopul procurării bunurilor imobile și mijloacelor de transport.
În conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de evidenţă, evaluare şi vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate uşor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte şi a bunurilor trecute în posesia statului cu drept de succesiune şi a comorilor, aprobat prin HG nr. 972 din 11.09.2001, Serviciul Fiscal
Este necesar de menționat că, potrivit art. 992 alin. (1) și (2) din Codul Civil nr. 1107/2002, contract este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice
Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege care prevede ajustarea cadrului normativ la noul mandat al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF). Necesitatea modificărilor legislative a fost determinată de redistribuirea unor competențe între CNPF și Banca Națională a Moldovei, începând cu 1 iulie anul curent.
În Monitorul Oficial din 14.11.2024 a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr.538 din 06 noiembrie 2024 cu privire la modificarea Ordinului SFS nr.344/septembrie 2023. Prin modificările operate în acest Ordin, la depunerea cererii, persoana fizică poate solicita reflectarea în confirmarea veniturilor a
Termenul-limită de prezentare a informației de către organele cadastrale teritoriale și subiecții prezentării informațiilor din surse indirecte indicați în art.22611 din Codul fiscal, pentru perioada anului 2024, este data de 25 februarie 2025, informează Serviciul Fiscal de Stat. Potrivit prevederilor art. 92 alin. (9) și art.226/11 CF, subiecții vizați sunt: organele cadastrale teritoriale, deținătorii registrelor de valori
Potrivit art. 6 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, întreprinderea are dreptul să încaseze de la cetățeni plăți în numerar în sumă ce nu depășește 100 000 de lei pentru fiecare tranzacție pentru bunurile sau serviciile comercializate. Conform art. 3
De ce este important să vă alegeți cu grijă banca la care să vă deserviți? Pentru că procesele ce țin de gestionarea afacerii dvs. depind în mod direct de viteza și calitatea serviciilor bancare. În prezent, lumea înconjurătoare trece printr-un proces de digitalizare, care își propune să inoveze
Stagiile de practică plătite în sectorul public vor putea fi desfășurate și în cadrul autorităților administrative autonome. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea Legii nr. 123/2023 cu privire la stagii plătite în serviciul public, pentru a spori atractivitatea serviciului public.
În conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de evidenţă, evaluare şi vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate uşor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte şi a bunurilor trecute în posesia statului cu drept de succesiune şi a comorilor, aprobat
Comisionul de garantare care va fi aplicat pe parcursul anilor 2024-2025, pentru creditele garantate de către stat în cadrul Programului de stat “Prima casă”, a fost aprobat în mărime de 0,5% anual din soldul garanţiei de stat.
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenorialului (ODA) a deschis apelul de depunere a cererilor din partea băncilor comerciale, pentru participarea în cadrul noii scheme de garantare a portofoliilor de credite, susținută de Proiectul de Competitivitatea a IMM-urilor din Moldova
În contextul simplificării procedurilor de raportare fiscală, calculare și achitare a obligațiilor fiscale, precum și a celorlalte condiții de activitate, practicarea comerțului
În semestrul I al anului curent, situația financiară a sectorului asigurări, potrivit datelor prezentate de către societățile de asigurare, a fost caracterizată prin creșterea activelor,
În scopul impozitării bunurilor imobile care nu au fost evaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate sau valoarea evaluată în scopul impozitării, autoritățile administrației publice locale (AAPL) pot institui Comisia de specialitate pentru inventarierea
În conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de evidenţă, evaluare şi vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate uşor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte şi a bunurilor trecute în posesia
Săptămâna trecută, Guvernul a anunțat lansarea începând cu 1 iunie 2023 a unui nou Program guvernamental de suport a antreprenoriatului și stimularea investițiilor inovaționale, întitulat generic Programul ”373” , elaborat de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și care va fi implementat de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
Un contract de asigurare este un tip de contract reglementat prin Codul Civil al Republicii Moldova. Acesta conține prevederi standard pentru orice contract și unele prevederi caracteristice doar pentru domeniul asigurărilor. De obicei, contractele de asigurări sunt întocmite de societățile de asigurare și conțin
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *