Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Cea de a patra reuniune a grupului de negociere privind comerțul cu servicii în cadrul Acordului Central European al Comerțului Liber (CEFTA) este organizată de Ministerul Economiei în perioada 29 iunie-2 iulie 2015, la Chişinău. La întrunire participă oficiali din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Kosovo, precum și reprezentanți ai Secreteriatului CEFTA (Bruxelles).
Integrarea europeană rămîne o prioritate absolută pentru Republica Moldova. Aceasta este o alegere asumată şi o dorință de a schimba modelul de dezvoltare economică a țării, bazat pe industrializare, inovaţii și tehnologizare.
Cetățenii români vor putea călători, începând de astăzi, fără a avea nevoie de vize, în emiratele Arabe Unite, una dintre cele mai bogate țări din lume. Uniunea Europeană şi Emiratele Arabe Unite au semnat, astăzi, la Bruxelles un acord privind liberalizarea unui regim de vize pentru o perioada de 90 de zile. El se aplică provizoriu începând de astăzi şi a fost trimis deja Parlamentului European spre aprobare.
Nivelul rentabilității la fabricarea produselor lactate (lapte, chefir, brânza de 2% grăsime, alte produse) nu va mai fi reglementat — guvernul propune abrogarea a trei decizii anterioare ale sale în acest sens prin care rentabilitatea stabilită la fabricarea produselor respective nu trebuie să depășească 15 la sută.
Ministerul Economiei a supus, astăzi, dezbaterilor publice noul proiect de Lege privind energia electrică. Principalele prevederi ale acestuia vizează extinderea funcţiilor Guvernului şi Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică (ANRE), adoptarea unui tip de licenţă pentru furnizarea energiei electrice, dar şi instituirea unui nou model de activitate licenţiată în domeniu.
Asigurările de răspundere civilă auto externă „Carte Verde” au înregistrat în anul 2014 o creștere de peste 8 la sută, pînă la 263,4 milioane de lei, în pofida reducerii considerabile a numărului de poliţe eliberate transportatorilor, informează Moldpres cu referire la date ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF).
Conform prevederilor art. 126 din Constituția Republicii Moldova, statul asigură libertatea activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție.
Если Вы пропустили вчерашние новости, то этот обзор для Вас. • Новости экономики Guvernatorul BNM Dorin Drăguțanu și viceguvernatorul acestei instituții și-au anunțat demisia. Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei Dorin Drăguțanu și viceguvernatorul Marian Moloșag și-au anunțat demisia într-o conferință de presă.
Despre prioritățile și oportunitățile privind cooperarea interregională și suportul necesar pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii pentru intensificarea colaborării pe diferite domenii în spatiul CEFTA au discutat reprezentanții Camerelor Economice, membre ale Acordului Central European de Comerţ Liber (CEFTA), în cadrul reuniunii grupurilor de lucru ce a avut loc la 16 iunie, la Chișinău.
Armonizarea legislației naționale la aquis-ul comunitar în domeniul comerțului electronic, precum și dificultățile cu care se confruntă instituțiile de resort în acest proces au fost principalele subiecte, abordate în cadrul ședinței grupului de lucru în domeniul Serviciilor și liberei circulații a capitalului, organizate de Ministerul Economiei, la 27 aprilie curent.
Cuba transformă tot mai multe afaceri controlate de stat în cooperative de producţie, aflate în proprietatea angajaţilor, şi încurajează şi micile firme private să urmeze acest model, în încercarea de a încetini ascensiunea capitalismului într-unul dintre puţinele bastioane rămase comunismului. În ultimul an, au fost înfiinţate circa 450 de cooperative de producţie, iar autorităţile de la Havana au planuri pentru alte câteva mii, scrie Reuters.
Republica Moldova deţine în anul 2015 mandatul de preşedinţie al Acordului Central European de Comerţ Liber (CEFTA). În acest context, viceministrul Economiei, Octavian Calmîc pleacă astăzi la Bruxelles pentru a prezida reuniunea viceminiştrilor ţărilor membre ale CEFTA, care se va desfăşura în perioada 25-28 februarie, curent.
Beneficiarii de pensii, ajutor social şi ajutor pentru perioada rece a anului pot să schimbe instituția care îi deservește. În listă vor fi incluse mai multe bănci comerciale care vor îndeplini cerințele Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS).
Documentul mai prevede, printre altele, dezvoltarea și implementarea de proiecte comune în domeniul energetic, facilitarea accesului agenților economici la finanțare, dezvoltarea proiectelor comune care contribuie la eficientizarea energetică, securitatea energetică, liberalizarea pieței energetice, participarea membrilor APDE în cadrul Comitetelor sectoriale pentru industrie și servicii ale Camerei de Comerț și Industrie în vederea dezvoltării dialogului public-privat, informării membrilor părților despre noi prevederi legislative sau oportunități de afaceri și contribuția cu expertiză sectorială la dezvoltarea cadrului legal și normativ; instruirea personalului întreprinderilor membre ale Asociației în cadrul Centrului de formare antreprenorială al CCI, etc.
Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut o întrevedere cu Ambasadorul Georgiei în Republica Moldova, Merab Antadze. Discuțiile s-au axat pe consolidarea relaţiilor bilaterale, activizarea dialogului moldo-georgian pe multiple dimensiuni şi schimbul de experiență în procesul de integrare europeană, informează Noi.md.
Republica Moldova va semna mâine Acordul Central European de Comerţ Liber cu Macedonia, prin care vor fi anulate cotele la exportul de vin. Semnarea acestui document va permite liberalizarea completă a comerţului cu ţările din cadrul CEFTA.
La Chişinău s-a deschis o reprezentanţă specială a Misiunii UE pentru Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM). Conform comunicatului Misiunii, citat de agenţia «Infotag», şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a menţionat la ceremonia de deschidere că reprezentanţa va permite EUBAM să îmbunătăţească activitatea de monitorizare şi sprijin în privinţa măsurilor vamale
Reducerile de taxe prevăzute în proiectul noului Cod Fiscal al României reprezintă cea mai spinoasă problemă din negocierile dintre guvernanţi şi reprezentanţii Comisiei Europene, care se poartă în aceste zile la Bucureşti. Scăderea TVA de la 24% la 20%, care ar urma să intre în vigoare din 2016, este în pericol de a fi amânată sau chiar anulată în lipsa unor măsuri de compensare a deficitului creat.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Viceminiştrii Economiei din cadrul CEFTA, au convenit să promoveze în continuare facilitarea comerţului şi parteneriatele de afaceri Ministerul Economiei a găzduit, la 2 iulie curent, Reuniunea viceminiştrilor Economiei ai ţărilor membre ale Acordului Central European al Comerţului Liber (CEFTA). Reuniunea a fost prezidată de viceministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Reprezentanții Kroll vor fi invitați la negocieri directe cu autoritățile RM Reprezentanții companiei americane Kroll vor fi invitați la negocieri directe cu autoritățile Republicii Moldova privind a doua etapă a investigației în domeniul financiar-bancar.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *