Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Achiziția serviciilor juridice privind reprezentarea legală a statului sau a unei autorități publice în cadrul unei proceduri de arbitraj sau de conciliere desfășurate într-un alt stat sau în fața unei instanțe internaționale de arbitraj sau de conciliere ori în cadrul unor
După primul an de implementare a serviciilor alternative de îngrijire a copiilor, autoritățile au efectuat o analiză, identificând o serie de probleme ce urmează a fi soluționate pentru a îmbunătăți acest mecanism.
Atât autoritățile publice centrale, cât și autoritățile administrației publice locale, urmează să prezinte rapoartele financiare Ministerului Finanțelor prin SI „Raportarea financiară a autorităților/instituțiilor bugetare”, precum și pe suport de hârtie în termenele stabilite conform OMF nr.136/2025.
Cabinetul de miniștri a aprobat în cadrul ședinței din 4 decembrie curent proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2026, la baza elaborării căruia au stat măsurile și obiectivele incluse în Planul de Creștere economică.
La data de 15 octombrie 2025 a avut loc ședința grupului de lucru nr.5 „Creșterea competitivității RM în contextul aderării la UE, al Consiliului Economic de pe lângă Prim-Ministrul Republicii Moldova, în cadrul căreia s-a discutat proiectul de lege cu privire la cerințele de accesibilitate aplicabile unor produse și servicii.
Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști din Moldova (ACAP), de comun cu alte instituții partenere, a organizat o întrunire a contabililor și auditorilor profesioniști, în vederea discutării celor mai actuale și stringente subiecte cu care se confruntă comunitatea.
Consiliul controlului financiar public intern - organismul profesional cu rol consultativ instituit pe lângă Ministerul Finanţelor, pentru a acţiona în vederea susţinerii implementării eficiente
Ministerul Finanțelor anunță că a inițiat procesul de elaborare a proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2026-2028).
Criteriile de eligibilitate și aspectele referitoare la garantarea creditelor ipotecare în cadrul Programului de stat ”Prima casă” sunt reglementate de Legea nr.293/2017 privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat ”Prima casă”, Regulamentul de implementare a Programului de stat ”Prima casă”, aprobat prin HG nr.202/2018 și unele Ordine ale Ministerului Finanțelor.
Parlamentul a aprobat, în prima lectură, în cadrul ședinței din 27 iunie curent, proiectul de lege privind Codul subsolului – document ce va reprezenta cadrul juridic principal prin care se asigură reglementarea raporturilor juridice în domeniul folosirii și protecției subsolului.
O premieră pentru piața financiară din Republica Moldova – a fost lansată platforma eVMS.md. Noul portal permite efectuarea directă a tranzacțiilor cu Valori Mobiliare de Stat (VMS) de către toți cetățenii Republicii Moldova, inclusiv cei care se află în diasporă. Pentru a putea investi, aceștia trebuie
Persoana fizică va putea presta activitate economică independentă în forma organizatorică antreprenor independent cu statut de persoană fizică, ca activitate de bază sau complementară. Aceasta va dispune de un regim fiscal special și va putea presta servicii atât persoanei fizice (consumator), cât și persoanei juridice indiferent de tipul de proprietate, de forma juridică de organizare și de
Ministerul Finanțelor anunță inițierea desfășurării în regim online a cursului de instruire destinat auditorilor interni din sectorul public pentru nivelul de bază al Programului de instruire și certificare. Durata cursului este de 62 de ore, acesta fiind inițiat din data de 4 octombrie 2021. Conform prevederilor pct. 10 al Regulamentului privind dobândirea, confirmarea și dezvoltarea calificării profesionale în domeniul auditului intern în sectorul public, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 556/2019, participarea la Programul de instruire este condiționată de corespunderea candidatului unor criterii de eligibilitate stabilite, care se referă la:
În ediția 3(94) a revistei „monitorul fiscal FISC.md” a fost publicat un interviu elaborat cu doamna Victoria Belous, pe care vă îndemnăm să-l consultați în continuare.
Evenimentul din 28 martie cu genericul „Aspecte fiscale și vamale – soluții 2025”, organizat de P.P. „Monitorul fiscal FISC.md”, în parteneriat cu Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal, a întrunit peste 5000 de contribuabili, dintre care 160 cu prezență fizică.
În Monitorul Oficial din 26 iunie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 386 cu privire aprobarea Regulamentului cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de politici publice, conform căruia este planificată activitatea Guvernului și/sau cea a autorităților administrației publice centrale. Documentele de planificare pe termen lung, mediu și scurt sunt: 1) Strategia națională de dezvoltare; 2) Programul de activitate al Guvernului; 3) Planul național de dezvoltare; 4) Cadrul bugetar pe termen mediu; 5) Planul anual al Guvernului; 6) Planul anual al autorității publice.
Ministerul Finanțelor invită toate părțile interesate să prezinte propuneri și sugestii pentru elaborarea proiectului ordinului autorității privind aprobarea formularului CET21 – Declaraţia persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit şi a Instrucțiunii privind modul de completare a acesteia. Termenul-limită de expediere a propunerilor este data de 4 octombrie 2021. Sugestiile pot fi expediate la adresa electronică gabriela.mogildea@sfs.md sau la numărul de telefon 022 82 33 70.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, cu suportul Băncii Mondiale, a elaborat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative care propune optimizarea actelor permisive, implementarea prevederilor căruia va contribui la simplificarea procedurilor administrative, sporirea transparenței și facilitarea desfășurării activităților economice.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat proiectul legii privind recunoașterea reciprocă a produselor comercializate în mod legal în statele membre ale Uniunii Europene, care are drept scop facilitarea liberei circulații a mărfurilor între UE și Moldova, pentru mărfuri care nu se supun legislației de armonizare a UE.
În Monitorul Oficial din 10 octombrie curent Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 110 din 3 octombrie 2024 cu privire la aprobarea termenelor de prezentare a rapoartelor financiare pe 9 luni ale anului 2024. Prin acest ordin au fost aprobate termenele de prezentare a rapoartelor pentru autoritățile publice centrale și pentru direcțiile finanțe ale unităților administrativ-teritoriale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *